Drama unui copil fugit pentru a doua oară de război, prima dată din Afganistan, acum din Ucraina

Data:

spot_img

În total, 528 de copii din Ucraina au ajuns neînsoțiți în România. Un copil din Ucraina a fost nevoit să fugă pentru a doua oară dintr-o țară aflată în război. Prima dată din Afganistan, acum din Ucraina.

Pentru Samad, războiul din Ucraina a însemnat a doua dislocare de acasă, de la școală și de lângă prieteni. La 14 ani, copilul a fost nevoit să fugă de violențele războiului și să se refugieze în România după ce, cu doar opt luni înainte, și-a abandonat alături de părinți casa natală din Afganistan, potrivit Organizației Salvați Copiii.

De la debutul războiului din Ucraina, care a dus la un exod fără precedent în Europa, au fost înregistrați 528 de copii care au intrat neînsoțiți în România, dintre care 225 sunt în continuare în centrele din țară.

Dintre cele 469.284 de persoane din Ucraina care au intrat în România de la debutul crizei umanitare (24 februarie), 4.019 au depus cereri de azil politic, până în data de 17 martie.

„Când a început războiul în Afganistan, ne-am părăsit casa, în care aveam lucrurile noastre. Am încuiat totul și am venit în Ucraina”, povestește Samad. La opt luni distanță, însă, Samad a trebuit să mai fugă o dată de război, cu doar câteva lucruri la el. Se simte puternic: a supraviețuit celor două războaie.

Copiii din Ucraina, expuși riscurilor de înfometare, frig și trafic de persoane

Copiii prinși în zonele de război din Ucraina sunt expuși riscurilor de înfometare, frig și trafic de persoane. Estimările arată că jumătate dintre cei care s-au refugiat sunt copii, printre ei aflându-se și copii neînsoțiți. Totodată, mai mult de 100.000 de copii ucraineni trăiesc în instituții de îngrijire a copilului și sunt în risc crescut de a fi lăsați în urmă. 

Organizația Salvați Copiii lucrează pentru a identifica familiile și pentru a reuni copiii cu familiile extinse sau cu prieteni din Ucraina, România, Polonia și alte state vecine, unde ucrainenii se refugiază din calea războiului. Nevoile acute rămân cele legate de asistența umanitară rapidă, de informații și de suport emoțional, atât la frontieră, cât și în centrele în care sunt cazați. De asemenea, o vulnerabilitate specială o au  copiii care provin din sistemul de protecție a copilului din Ucraina.

Alina este mama a trei copii, a locuit în orașul Irpin cu soțul și copiii ei până la izbucnirea conflictului. Familia s-a ascuns într-un subsol timp de trei zile, înainte de a reuși să ajungă la granița cu România: „Am stat trei zile într-un subsol. Mi-am ținut copiii acolo, doar ca să mă asigur că vor trăi.” Soțul ei a rămas în Ucraina, să lupte.

Alina își propune să ajungă la membrii familiei ei care locuiesc în Spania, dar nu este sigură cât timp ar putea dura călătoria și care este procesul pentru obținerea vizei. Deocamdată, familia se află în tabăra pentru refugiați din România, unde copiii au folosit spațiul de joacă amenajat de Salvați Copiii. Alina spune că fiilor ei le place să joace jocuri acolo, ceea ce o face fericită în ciuda experiențelor trăite.

Cei care doresc să sprijine programul de asistență umanitară o pot face aici: https://bit.ly/SalvatiCopiiiUcraina sau pot trimite un SMS la 8827 cu textul SALVEZ, donație singulară de 2 EURO.

Sursă foto: depositphotos.com

Sursa – MONITORUL DE CLUJ

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....