Eliminarea din companiile de stat din domeniul transporturilor a pilelor și rudelor unor persoane influente a provocat o reacție dură dinspre PSD, dar și din partea unui fost moderator de televiziune, devenit între timp secretar-general adjunct al PNL, a dezvăluit președintele USR, Cătălin Drulă, la B1.
Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor în 2021, s-a referit la Silviu Mănăstire, a cărui soție, potrivit liderului USR, primea de la o companie de stat 8.000 de lei.
„Aeroporturi București este o companie profitabilă, iar profitul se distribuie statului în procent de 90%. Dar dacă ai un departament de protocol cu 80 de oameni, cum am găsit eu acolo, evident că statul nu mai face profit.
Eu am fost șocat că în 2020, în an de pandemie, cu pierderi de 120 de milioane de lei, toți din conducerea Aerporturi București și-au dat prime în decembrie, prime.
Este o debandată, pentru că PSD și PNL s-au obișnuit să trateze aceste companii ca niște pușculițe”, a explicat Cătălin Drulă.
Citește și: Cât de performante au fost Externele în mandatele lui Bogdan Aurescu
Campanie de presă din cauza soției lui Silviu Mănăstire
Președintele USR susține că, PSD și PNL și-au împărțit companiile de stat pe care să le controleze și să le exploateze.
„Să-l întrebați pe domnul Grindeanu: este adevărat că CNAIR este al PNL? Că CFR Călători e la PNL, dar șinele sunt ale PSD? Au împărțit una la tine, una la mine.
Le tratează ca pe o pradă, le umplu cu tot felul de consilieri, prin consiliii de administrație umflă schema cu clientela”, a menționat fostul ministru al Transporturilor.
Citește și: Un medic a testat ChatGPT în camera de urgențe. O pacientă aproape a murit
Cătălin Drulă a arătat că atunci când a încercat să elimine pilele și să le înlocuiască cu profesioniști, pe bază de CV, fără apartenență politică, a fost vizat de o campanie de atac prin presă.
„Am primit o reacție din partea partidului partener al PNL, de voia să îmi ia gâtul: Cum ai îndrăznit să îl schimbi pe cutare, care e soția lui…
Chiar și un realizator TV, Silviu Mănăstire, avea soția agățată într-o companie de stat, 8.000 de lei pe lună. După aia, m-am trezit cu campanii de presă.
Peste tot sunt niște oameni care-și agață rude, rubedenii, prieteni, politici, să ia niște bani fără să muncească fără ei”, a menționat președintele USR.
Vezi video aici (de la minutul 33:50)
Urmăriți PressHUB și pe Google News!