Deși lucrările de modernizare pe drumul național 28B, care leagă municipiul Botoșani de Târgu Frumos (județul Iași), au început din 2021, pe unele tronsoane constructorul nu a intervenit cu nimic.
Nemulțumiți de acest lucru, șoferii care circulă spre Flămânzi sau spre Iași acuză starea deplorabilă a carosabilului pe unele segmente. Iar de la simple comentarii pe grupurile de socializare s-a ajuns acum la sesizări și reclamații peste tot – de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), până la Poliția Rutieră.
În urma acestor sesizări, polițiștii rutieri au atenționat administratorul drumului că, în situația în care nu se va interveni pentru ca situația să fie remediată, se va trece la aplicarea de sancțiuni. Unul dintre sectoarele care a generat cele mai multe discuții este cel din apropierea Mănăstirii Zosin, acolo unde, din cauza unor alunecări de teren, deocamdată nu s-a intervenit la refacerea terasamentului drumului. Ba mai mult, au apărut o serie de denivelări, care îngreunează traficul. În mod normal, cel care ar trebui să intervină ar fi constructorul care se ocupă de lucrările de modernizare. Asta pentru că drumul a fost predat către acesta, iar la semnarea contractului cu CNAIR acesta s-a angajat să respecte o serie de condiții.
Continuarea în Monitorulbt.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: monitorulbt.ro)