„Drumul cu viaducte”, fisuri și denivelări în mai multe zone | Monitorul de Botoșani

Data:

spot_img

Drumul național 29D Botoșani – Ștefănești, supranumit „drumul cu viaducte”, creează probleme șoferilor care circulă pe el, la mai puțin de un an de la finalizarea lucrărilor de modernizare.

În loc să ofere siguranță, investiția de aproximativ 50 de milioane de euro ascunde câteva deficiențe.

Una dintre primele semne ale problemelor apare după pădurea Rediu, înainte de primul viaduct, unde o fisură pe axul drumului și o tasare pe sensul de mers spre Ștefănești le dau șoferilor emoții. Tasarea creează o denivelare care face ca mașinile să intre într-un balans, pe o porțiune de aproximativ 20 – 30 de metri.

Situația se complică la Viaductul 1, pe sensul de mers dinspre Stăuceni spre Botoșani. Problemele au fost observate încă înainte de inaugurare, dar au fost parțial remediate.

Citește și: Schimbări climatice. Ecocidul ar putea deveni infracţiune internaţională

Ovidiu Mugurel Laicu, directorul general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, a declarat în februarie că „s-a constatat o fisură la rampa de acces și s-a intervenit provizoriu pentru colmatarea acesteia”.

„În urma monitorizării acestei lucrări de artă a fost constatată o fisură la rampa de acces și s-a intervenit în variantă provizorie pentru colmatarea fisurii. Când vremea va permite constructorul va interveni pentru remediere. Lucrarea este în garanție, deci antreprenorul va remedia neconformitatea pe banii lui. Nu se impun restricții de trafic, dar monitorizām situația, iar dacă apar evoluții îngrijorătoare vom lua decizii în consecință. Pentru noi este importantă în primul rând siguranța participanților la traficul rutier”, a arătat Ovidiu Mugurel Laicu, directorul general al DRDP Iași.

Cu alte cuvinte, ar fi vorba de o simplă fisură de care ar putea fi răspunzător constructorul. Sunt și experți care cred însă că problema este mai gravă și ar putea fi cauzată de alunecările de teren din zonă.

Continuarea, în Monitorulbt.ro

Citește și: Grevă japoneză la Direcția de Asistență Socială Harghita. Protestarii susţin că nu îşi vor primi salariile

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...