Modernizat în 2015-2016 cu 9 milioane de euro, bani europeni, drumul de 18 km care duce de la Orăștie la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia s-a rupt de trei ori în doi ani, după ce ploile și alunecările de teren s-au suprapus cu calitatea proastă a lucrărilor. Administratorul arterei, Consiliul Județean Hunedoara, a plătit deja 2 milioane de lei corecții financiare către Autoritatea de management din cadrul Ministerului Dezvoltării, urmând să-și recupereze banii de la constructor, dar a cheltuit alte 2 milioane de lei pentru reparații. Un efect firesc în astfel de situații, și acest caz a ajuns pe masa procurorilor DNA.
- Drumul de 18 km care duce la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost modernizat în 2015- 2016 cu fonduri europene, 9 milioane de euro.
- De la inaugurare, în doi ani s-a rupt deja de trei ori.
- O parte din vină o poartă lucrările prost făcute, un raport al Ministerului Dezvoltării arătând că pe unele porţiuni s-au folosit bolovani din râul Grădiştea ca umplutură pentru susţinerea terasamentului şoselei, materialele fiind altele decât cele menţionate în proiect.
- Autoritatea de Management a aplicat corecții de două milioane lei.
- Cazul este cercetat de procurorii DNA.
Drumul care șerpuiește spre cetățile dacice s-a rupt de trei ori în ultimii doi ani. Numai anul acesta s-a rupt de două ori, pe 1 august și pe 26 iulie. De vină sunt ploile și alunecările de teren, pe fondul lucrărilor de proastă calitate.
Și asta după ce acceași instituție anunța pe 27 iulie că drumul este blocat de alunecările de teren, ceea ce făcea imposibil accesul turiștilor în cetatea dacică.
Reparațiile au costat două milioane de lei, bani pe care Consiliul Județean vrea să-i recupereze de la Guvern. Cu toate acestea, drumul nu este 100% funcțional. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, recunoaște că pe ultimul kilometru nu este permis accesul autocarelor, acestea figurând la categoria „mașini grele” care nu au acces pe acest tronson.
Prima viitură, la trei luni după inaugurarea drumului reparat
Drumul se află în administrarea CJ Hunedoara, iar instituția l-a reabilitat cu fonduri europene, circa 9 milioane de euro. Lucrările au început în 2015, s-au terminat în mai 2016 și au fost făcute de firma Tarn Construct Import Export.
Problemele au început în urmă cu doi ani, când, la mai puţin de trei luni distanţă de momentul inaugurării, porţiuni din drum au fost luate de viitură. Incidentul a atras atenția asupra investiției, iar Autoritatea de Management a verificat modul în care a fost implementat proiectul. În 2017 a dat verdictul, arătând în raportul de control că există suspiciuni de fraudă.
Autoritatea acuză constructorul, Tarn Construct Import Export, că a folosit pentru gabioane piatră de râu luată din râul din apropiere și a decontat-o ca piatră de carieră. Ca urmare a constatărilor, Ministerul Dezvoltării a dispus o corecție financiară de 2 milioane de lei.
Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara, susține că a plătit la începutul acestui an cele două milioane de lei. „Dacă nu plăteam, ni se blocau conturile”, spune Bobora.
Soluție nefavorabilă în instanță pentru garanție, urmează ÎCCJ
Acum însă a contestat în instanță corecția financiară și a chemat în garanție proiectantul, constructorul și dirigenția de șantier, firmele Procad SRL, Trans Construct Import Export și Obermeyer Proiectare București SRL.
„Noi am solicitat anularea corecției. Nu ne-a fost încă respinsă și am chemat în instanță dirigintele de șantier, proiectantul și constructorul. Avem procesul în octombrie la Înalta Curte de Casație și Justiție. Obligativitatea, după părerea mea, e că proiectantul trebuie să răspundă pentru anumite soluții pe care le-a dat, dirigintele de șantier pentru ceea ce a avizat ca fiind executat, managerul de proiect la fel, în solidar cu dirigintele de șantier, iar constructorul trebuie să facă bine să refacă zonele unde nu au respectat condițiile din proiect”, spune Mircea Bobora.
La Curtea de Apel Alba, instanța nu a fost de acord cu solicitarea CJ Hunedoara de a chema cele trei societăți în garanție. Procesul a fost suspendat până se rezolvă contestația la corecția financiară.
Recepția finală a drumului reabilitat pe fonduri europene va fi efectuată în 2019, după ce se scurg și cele 36 de luni de la momentul recepției lucrărilor.
Pentru drumul spre Sarmizegetusa există, conform președintelui Mircea Bobora, o garanție de aproximativ 550.000 lei. Aceasta „se va debloca în condițiile în care se va face recepția finală. Recepția finală se va face la începutul anului 2019. Deci la anul, februarie. 36 de luni de la terminarea lucrării”, spune Bobora.
Firma Trans Construct Import Export, abonată la bani publici
Un raport Expert Forum din toamna lui 2016 arăta că în județul Hunedoara au fost finanțate șase proiecte din fonduri europene pentru Consiliul Județean, în perioada 2009 și 2011. Toate cele șase contracte au fost câștigate de Trans Construct Import Export, condusă de Emanoil Milică Pup, și de către Argo Tab Deva, condusă de fratele acestuia, Matei Marinel Pup.
Potrivit Expert Forum, Trans Construct a câștigat 55.757.737,53 euro din 43 de contracte. 28 dintre contracte au fost încheiate cu CJ Hunedoara, însumând aproape 35 de milioane de euro. Argo Tab a câștigat aproape 7,5 milioane de euro din contracte cu CJ Hunedoara.
Trans Construct Import Export este menționată în dosarul deschis de DNA în care este cercetat fostul președinte al CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloț. Procurorii anticorupție arătau că societatea condusă de Milică Emanoil Pup ar fi fost favorizată în obținerea banilor publici. În schimbul garantării finanțării contractelor publice derulate cu CJ Hunedoara, firma lui Pup a încredințat lucrări în regim de antrepriză societăților Cristalyn Dinamic și Vivanty Industries, controlate de ginerele lui Mircea Ioan Moloț, Robertto Patrick Venter.
În dosarul deschis de DNA, Pup Emanoil Milică, administrator al SC Trans Construct Import Export SRL, este acuzat de dare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), dare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (trei acte materiale), spălare de bani, în forma complicității (două infracțiuni).
Tot la DNA este cercetat și „drumul spre Sarmizegetusa”. Mai mulți angajați din aparatul tehnic al CJ Hunedoara au fost chemați deja la audieri.
[wp-embedder-pack width=”100%” height=”600px” download=”all” download-text=”” attachment_id=”2034″ /]
Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Gazeta de Dimineață în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.