Dublă crimă în Timișoara. Un bărbat şi-a găsit bunicii morți în casă. Poliţia apelează la sprijinul populaţiei pentru a-l găsi pe ucigaș

Data:

spot_img

Poliţiştii timişeni au deschis dosar penal pentru omor calificat, după ce un bărbat a anunţat, în noaptea de marţi spre miercuri, că şi-a găsit bunicii decedaţi, într-o locuinţă din apropierea Palatului Justiţiei din Timişoara, şi a surprins o persoană necunoscută, care a fugit.

„Poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un imobil din Piaţa Ţepeş Vodă, un bărbat şi-a găsit bunicii decedaţi (un bărbat în vârstă de 75 de ani şi o femeie de 78 de ani), iar în locuinţă a surprins o persoană necunoscută, care a fugit. Poliţiştii efectuează cercetări pentru depistarea persoanei şi stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment nefericit”, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş, potrivit Agerpres.

În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru omor calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Citește și: EXCLUSIV | Reinvestirea cu „cântec” a primarului Piedone de către o fostă angajată a acestuia

Ancheta este în plină desfăşurare pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului, pentru aceasta fiind folosite toate mijloacele şi tehnica din dotare şi se cooperează cu poliţiştii din judeţele limitrofe, astfel încât rezultatele să fie pe măsură, arată Biroul de presă al Poliţiei Timiş, într-un comunicat remis, miercuri, Agerpres.

Totodată, Poliţia apelează şi la sprijinul populaţiei, oferind câteva semnalmente ale bărbatului. Acesta are aproximativ 30-35 de ani, înălţimea de 1,80 m, păr brunet, nebărbierit şi purta pantaloni scurţi, închişi la culoare, bluză de trening cu glugă gri şi un rucsac, posibil să fie rănit la mâna dreaptă (purta un bandaj improvizat).

În cazul în care este observată vreo persoană cu semnalmentele amintite, trebuie apelat de îndată Serviciul de urgenţă 112, iar cei care îl observă să nu intre în contact cu aceasta.

Victimele sunt un bărbat în vârstă de 75 de ani şi o femeie de 78 de ani.

Citește și: DATE | Câți bani a cheltuit România cu sănătatea refugiaților ucraineni. Reacțiile românilor

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

MApN: Nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunțat miercuri că nu...

Explozie într-un bloc din Topoloveni. Zeci de persoane evacuate

Explozie într-un bloc din Topoloveni. Zeci de persoane s-au...

Zăpada a blocat mai mulți turiști pe drumul către pârtia Transalpina, jandarmii i-au salvat

Mai mulți turiști din județul Dolj și București, întorși,...