Dumitru Buzatu a obținut permisiunea de a se deplasa în județul Iași

Data:

spot_img

Dumitru Buzatu a obținut permisiunea de a se deplasa în județul Iași. Tribunalul Vaslui a aprobat cererea fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, aflat sub control judiciar, permițându-i să părăsească județul pentru a-și vizita tatăl în vârstă de 96 de ani și pentru a se întâlni cu avocatul său din Iași, transmite Agerpres.

Având în vedere că măsura controlului judiciar îi permitea să circule doar pe teritoriul judeţului Vaslui, Dumitru Buzatu, judecat pentru luare de mită a solicitat extinderea razei pe care se poate deplasa, astfel încât aceasta să cuprindă şi judeţul Iaşi, pentru a i se permite să-şi viziteze şi să-şi îngrijească tatăl în vârstă de 96 de ani, domiciliat în comuna Ruginoasa. În cerere a fost invocat şi dreptul acestuia la apărare, subliniindu-se că unul dintre avocaţii lui Buzatu este din Iaşi.

Citește și: Boicotul supermarketurilor, un plagiat eșuat al lui Georgescu

„În temeiul art 215 alin 9 Cod procedură penală, admite cererea inculpatului Buzatu Dumitru, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin Încheierea nr. 68/MPCP din data de 20.06.2024 pronunţată în dosarul nr. 2562/89/2023/a1.2 al Tribunalului Vaslui. În baza art.215 alin 9 raportat la alin 8 Cod procedură penală, dispune înlocuirea obligaţiei stabilite în sarcina inculpatului conform dispoziţiilor art 215 alin 2 lit a Cod procedură penală, în sensul că, în loc de ‘obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Vaslui, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei’, stabileşte în sarcina inculpatului ‘obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Vaslui şi a judeţului Iaşi, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei’”, se arată în decizia Tribunalului Vaslui.

Instanţa a menţinut celelalte obligaţii ale inculpatului, dispuse pe data de 20 iunie 2024, când Buzatu a fost plasat sub control judiciar, după ce anterior fusese închis la Penitenciarul Vaslui şi apoi timp de mai multe luni s-a aflat în arest la domiciliu.

În septembrie 2023, Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant.

Citește și: „Obsesia că Soros ar fi în spatele tuturor lucrurilor este ceea ce dă o încărcătură antisemită acestei campanii”. Expert în comunicare, despre teoriile conspiraționiste anti-Soros | INTERVIU

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Membrii USR 1 Sector 1 îl preferă pe Nicușor Dan candidat la prezidențiale

Un sondaj realizat de filială USR Sectorul 1 printre...

Polițiștii fac verificări la un liceu din Constanța după ce un elev a folosit spray cu piper

Polițiștii din Constanța au demarat verificări la Liceul CFR...