O femeie care a stat internată timp de 80 de zile în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași a reușit să depășească perioada critică, iar pentru că de câteva zile reușește să respire singură, fără aparate, medicii care o tratează au vrut să îi facă o bucurie și au dus-o în curtea spitalului pentru a respira aer curat.
„Poate este un gest foarte mic, dar timp de 80 de zile nu a mai văzut lumina naturală decât printr-un geam, nu a mai simțit o adiere de vânt, contează foarte mult. Noi suntem și spital suport COVID și este o perioadă extrem de încărcată, dar este un caz pe care am reușit să îl rezolvăm. Efortul în acest caz, ca și în multe altele, nu este doar al medicilor, ci al întregii echipe. Deci și victoria aparține întregii echipe, dar mai ales pacientei”, a precizat dr. Vlad Hârtie, medic specialist ATI de la unitatea medicală.

Pacienta care are 49 de ani este diagnosticată cu miastenia gravis, o boală care afectează toți mușchii organismului, cauzând slăbiciune musculară. Atunci când a ajuns la spital nu mai putea să înghită, să respire și nici nu își mai putea mișca mâinile și picioarele. A avut nevoie de trei cure de tratament cu imunoglobuline, fiecare cură necesitând 35 de flacoane.
Medicii spun că în secția ATI există foarte mulți pacienți care au nevoie o perioadă îndelungată de ventilație mecanică, însă cu cât durata este mai îndelungată, cu atât apar mai multe complicații asociate, cum ar fi pneumonia asociată ventilației mecanice. Aceasta nu este prima dată când femeia a fost internată, pe lângă cele 80 de zile a mai stat anterior alte 30 de zile pentru tratament în același spital.
„Am mai avut astfel de pacienți, dar este cam un caz pe an. Ea este una dintre pacientele care au stat cea mai îndelungată perioadă în spital, sunt pacienți care răspund foarte bine și repede la tratament, unii care răspund mai greu, fiind și a doua internare a fost nevoie de mai multe cure și mai multe ședințe”, a completat medicul ieșean.