ECHIPĂ
Virgil Burlă
Senior EditorVirgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
Hannelore Petrovai
EditorCu o experiență de peste 25 de ani în presa locală și națională, a condus mai multe redacții de ziare și televiziuni locale. A câștigat mai multe premii ca regizor de documentar și două burse de jurnalism în SUA – Marshall Memorial Fellowship (2010) și Rosalynn Carter Fellowships for Mental Health Journalism (2010 - 2011). A fost inclusă în Enciclopedia Personalităților din România “Who is Who in Romania”, Ediția a IV-a, 2011.
Cristina Călugăr
EditorCristina Călugăr este specializată pe cultura turcă. Cu o vastă experiență internațională, câștigată prin participarea la diverse proiecte, ea și-a început activitatea jurnalistică în cadrul unei publicații locale, fiind moderatoare și producătoarea unei mini serii de documentare pe teme istorice.
Nonny Sima
EditorStudent în anul II la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, din cadrul Universității Ovidius din Constanța.
Iulia Drăgalai
EditorStudenta la specializarea Științe Politice și pasionată de politică externă și diplomație.
Petru Mihai
Editor CulturăTânăr jurnalist pasionat de subiecte legate de democrație, incluziune, politici europene și sustenabilitate. Este student la Facultatea de Științe Politice.
Octavian Șerbănescu
Editor ExterneTânăr ziarist PRESShub specializat pe politică externă. Este masterand în Științe Politice la Universitatea din București.
Robert Olteanu
Editor ExterneAbsolvent de științe politice și masterand în dezvoltare internațională și ajutor umanitar. Pasionat de diplomație, cinematografie și literatură.
Bogdan Groșereanu
JurnalistBogdan Groșereanu este un jurnalist român independent, specializat în investigația piețelor financiare până la afaceri imobiliare, energie, mediu și crimă organizată. Bogdan are o experiență de aproape 20 de ani ca jurnalist.
Ruxandra Hurezean
Coordonator DDJ HubRuxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social. A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. Este autoarea a șase volume de memorialistică, reportaje și proză scurtă. A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România. Iar în 2017 a primit premiul Festivalului Internațional de Carte Transilvania pentru „Cartea jurnalistului”. În anul 2024 a publicat, la Editura Humanitas, un volum de reportaje „Călătorie în miezul vieții. Portrete, comunități, istorii. Povești dintr-o lume în mișcare”.
Sabina Fati
ContributorJurnalist cu o vastă experiență profesională, cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale.
Lina Grâu
ContributorLina Grâu este jurnalist independent. Activează în Republica Moldova.
Brândușa Armanca
ContributorZiaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani.
Ovidiu Nahoi
ContributorRedactor șef al Radio France International România, specializat în politică internă și externă.
Ada Codău
ContributorAda Codău este lector universitar dr. şi predă la Specializarea Jurnalism şi la programul de master Relații publice și dezvoltare interculturală din cadrul Universităţii Ovidius din Constanța. Printre temele sale de interes în cercetare se numără practicile jurnalistice în conținutul de presă scrisă și în mediul digital, fake news-ul și studiile de gen. Are o experiență de zece ani în presa din Constanța. De-a lungul timpului, a publicat texte şi în revistele „Dilema veche”, „Revista 22”. Din 2024, este membră a European Sociological Association (ESA).
Cosmin Păcuraru
ContributorLucrează în industria energetică în regim de freelancing. Are un doctorat în „Relații Internaționale și Studii Europene” la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca cu o teză depre securitatea energetică a României (2013). Este autorul cărților „Romania – Energie si Geopolitică” (2018), „Energia – o problemă de securitate națională” (2022), „Geopolitica și securitate energetică” (2024). A publicat numeroase articole științifice în domeniul securității și politicilor energetice în publicații de specialitate naționale și internaționale.
Ovidiu Maican
ContributorLector universitar doctor în cadrul Departamentului de Drept, Academia de Studii Economice - Bucureşti.
Mihail Dobre
ContributorMihail Dobre este istoric și diplomat. Scriitor tradus în mai multe limbi, el este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Alex Doboli
ContributorProfesor de „Electrical and Computer Engineering”, la Stony Brook University, The State University of New York.
Dana Cristescu
ContributorSpecialist în Management. și Marketing, cu o experiență de peste 25 de ani în media, publishing și în industria tipăriturilor.
Ionela Doboș
Colaborator permanentA lucrat cinci ani ca profesoară de liceu în Beijing, predând științe sociale. În prezent locuiește în Italia.