miercuri, 28 iulie 2021
AcasăNewsletterEchipa CSM Reșița retrasă de Primărie din campionat

Echipa CSM Reșița retrasă de Primărie din campionat

Primăria Reșița a anunțat astăzi că primarul Ioan Popa a convocat de îndată Consiliul Local pentru a aproba retragerea echipei din Liga I de handbal masculin (Liga Zimbrilor) precum și retragerea finanțării acordate echipei de seniori.

Edilul Reșiței spune că vinovați de această decizie sunt cei din fruntea Federației Române de Handbal care au decis ca toate meciurile să se dispute în deplasare, tip turneu, dar și calitatea slabă a arbitrajelor.

Mai exact, Popa acuză „deciziile abuzive și anormale ale Federației Române de Handbal de a organiza absolut toate partidele în deplasare, stil turneu, care durează câte 7 zile, ceea ce implică costuri foarte mari, iar suporterii echipei neputând să vadă nici un meci pe teren propriu” și mai spune că „nu căutăm scuze, însă echipa a fost în nenumărate rânduri dezavantajată și de arbitraj, deși Primăria Reșița și Consiliul Local Reșița au făcut eforturi mari pentru a finanța echipa din bani publici, și nu ni se pare corect ca meciurile să nu se dispute doar pe teren”.

Potrivit edilului Primăria va finanța în continuarea echipele de tineret și de juniori de la club, precum și celelalte discipline, precum fotbalul, baschetul, luptele și karate, dar și sportivele de la aceste sporturi le cere rezultate pentru că este în joc banul public care nu poate fi cheltuit decât pentru a susține performanța.

Ioan Popa, primarul Reșiței, mai subliniază faptul că toți jucătorii și întregul staff tehnic au salariile achitate la zi.

Cristian Franț
Jurnalist de investigații din Banat, a avut numeroase colaborări atât cu presa locală, cât și cu cea centrală, dar și activități în mediul ONG. Corespondent Realitatea TV, autor a numeroase anchete în Adevărul, a semnat și pentru Express de Banat sau Puterea. Acum scrie pentru Reșița.ro și este editor coordonator al cotidianului online Știri din Banat.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE