Economia Galațiului – în top 7 al Băncii Mondiale, ca potențial

Data:

„Ierarhia oraşelor” în termenii indicelui de atractivitate arată că în top continuă să fie Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova, Constanța, Galați, Brașov, Oradea şi Ploiești, potrivit unui raport al Băncii Mondiale. 

În cele mai multe cazuri poate fi observată o corelaţie pozitivă între indicele de atractivitate şi valoarea capitalului străin atras de un oraş anume (de exemplu, Brașov este cotat al 8-lea în termeni atât ai indicelui de atractivitate cât şi de atragere a capitalului străin), arată documentul.

Proximitatea graniței de vest oferă avantaje clare, pentru că zona vestică este în general preferată de investitori datorită amplasării în apropierea pieţelor europene occidentale.

Astfel, poziţia geografică reprezintă în mod evident un factor de atracţie, în special pentru centrele de producţie. În România, investiţiile domestice, deşi uşor în recuperare comparativ cu anii precedenţi, rămân insuficiente pentru păstrarea economiei pe linie de plutire.

Criza economică actuală vine totuşi cu o oportunitate reală pe care România ar trebui să o valorifice. Cea mai mare oportunitate pentru România şi oraşele sale o reprezintă fenomenul reshoring (planurile curente ale companiilor europene de a reduce sau repatria lanțurile valorice de producție/ facilităţile, având în vedere distanţele din ce în ce mai problematice şi tensiunile comerciale care au escaladat din cauza pandemiei).

Continuarea în VIAȚA LIBERĂ

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ipocrizie în prag de alegeri! Discurs schimbat la 180 de grade al șefului PNL Brăila

Ipocrizie în prag de alegeri! Discurs schimbat la 180...

Sondajul RTV în care opțiunile de vot depășesc 100%. Ironii pe rețelele de socializare | Aktual24

Sondajul RTV, realizat de de Sociopol, institut patronat de...