Un studiu UBB, în colaborare cu alte universități mari din România, arată că educația în pandemie a produs schimbări la nivelul credinţelor, atitudinii, competenţelor şi abilităţilor didactice.
Peste 10.000 de profesori din învățământul preuniversitar au participat la un studiu privind desfășurarea activităților cu elevii în perioada de suspendare a cursurilor față-în-față (martie 2020 – februarie 2021), studiul arătând că, în perioada școlii online, motivația pentru cariera didactică a scăzut pentru 10% dintre profesori, în timp ce 30% se declară mai dedicați profesiei în urma acestei experiențe, deși nivelul crescut de stres psihic, social, tehnic este raportat ca fiind un inconvenient major.
Cercetarea a fost realizată de cadre didactice universitare și cercetători cu preocupări constante pentru inovare în educație prin utilizarea resurselor și instrumentelor digitale de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Vest, Proiectul CRED, Proiectul ROSE, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.