Episcopul de la malul mării, figură emblematică a opoziției modernizării Bisericii Ortodoxe Române, a lansat o idee interesantă în spațiul public pentru un conservator religios. Suntem surprinși de cunoștințele de psihologie ale acestuia și de modul profund în care a surprins problema educației sexuale.
Am fost informați de către acesta că receptarea opțiunilor despre sexualitate pentru un copil este ca și cum l-ai înarma pe acesta cu un cuțit și l-ai lăsa să se joace cu el. Astfel, pilda cuțitului ca armă periculoasă pentru copii este corelată cu povestea tragică a Micii Sirene a lui Hans Christian Andersen. Mica Sirenă reprezintă un model clasic de copil pentru care sexualitatea poate deveni un instrument de autodistrugere. Bunica explică acesteia că va putea atunci când se va maturiza să își asume iubirea cu un prinț.
Vrăjitoarea Mării ajută însă Mica Sirenă să ardă etapele, fără însă a oferi mijloacele eficiente cu care aceasta să îl seducă pe prinț. Chiar dacă prințul este fascinat de Mica Sirenă și se bucură de prezența angelică a acesteia, el alege o altă parteneră care are instrumentele necesare pentru a-l seduce și pentru a alunga alte potențiale domnișoare de prinț. Mica Sirenă primește un pumnal cu care poate redobândi statutul social anterior de prințesă și de sirenă, însă iubirea față de prinț o împiedică să îl folosească și devine astfel, dintr-o ființa vie, parte din marea din care s-a născut.
Modul deformat în care copii percep sexualitatea le poate afecta în mod fundamental dezvoltarea lor viitoare. Într-o lume ideală, bunica ar fi avut cunoștințe de psiholog și de medic ginecolog și de dermato-venerice și ar trebuit să explice eficient Micii Sirene pericolul pe care îl reprezintă Vrăjitoarea Mării. Între modelul matern cuminte și rațional oferit de bunică și cel al feminității rebele cu accesul imediat la trăirile sexuale, Mica Sirenă alege opțiunea oferită de către Vrăjitoarea Mării care pare cel mai tentant și mai de succes pentru ea.
Mica Sirenă nu a avut acces la cunoștințe și nu a trăit într-un mediu în care sexualitatea să fie explicată în elementele sale esențiale, dincolo de opțiunile extreme cum ar virginitatea până la 30 de ani- deși până la această vârstă ar trebui să fie deja în mod natural și recomandat medical mamă- sau nimfomania, cu parteneri de sex diferit. Educația sexuală ar trebui să prevină povești tragice. Domnii generoși mai în vârstă sunt tentați să joace rolul prințului care să se bucure de favorurile sexuale ale Micii Sirene, fără avea nicio minimă intenție de a o trata cu mai mult respect decât ar trata o păpușă gonflabilă și fără intenția de a întemeia o familie solidă cu aceasta.
Am fost spălați pe creier cu poveștile de succes al unor tinere care trăiesc frumoase povești de dragoste cu domni care ar putea să le fie bunici. Am ajuns astfel ca modelul de ratare al Scufiței Roșii care este lăsată de mama sa denaturată să se plimbe singură prin pădure ca să devină model de succes. Copii sunt asaltați cu povești de dragoste dintre nimfe – satiri și învață de pe rețelele de socializare și de la televiziuni că este foarte bine să se schimbe partenerii sexuali ca pe șosete, deși riscul de boli venerice este extrem de mare într-o societate în care educația sexuală se face cu filme ce prezintă ”babardeli fără bucluc”.
Dacă nu ar exista Vrăjitoarea Mării, educația sexuală nu ar fi necesară pentru că inocența Micii Sirene ar fi rămas în limitele stabilite de către bunica sa, care a preluat rolul mamei absente. Să permiți răului să acționeze doar pentru că trăiești cu iluzia că ignorarea sa îl face să dispară pune în pericol grav copii noștri. Din punctul de vedere al educației sexuale suntem mai jos decât nivelul mahalalei Kibera din Nairobi care prezintă multe provocări, dar are măcar ambiția să stimuleze să nu se mai arunce pungi cu fecale în stradă prin colectarea acestora în centre de producere a biogazului.
Să ne concentrăm pe chestiunile esențiale cu care toți suntem de acord. Medicii să le explice copiilor la momentul trecerii dintre copilărie spre pubertate provocările acestei tranziții, inclusiv sub aspectul riscurilor de natură sexuală. Părinții nu au timp să studieze problema și nu vor face decât să aplice fiecare ce au învățat de la proprii părinți, adică mai nimic. Părinții trebuie încurajați să discute deschis cu proprii copii și să îi ajute în luarea deciziilor optime. Simpla interdicție a relațiilor sexuale nu rezolvă nimic pentru că nu ajută copilul, ci chiar îl provoacă să experimenteze trăirea interzisă de părinte.
Copiii trebuie să știe că nicio altă persoană nu are voie să ceară să fie atinsă sau nu are voie să îl atingă cu organele sexuale sau în zona organelor sexuale și că orice astfel de demers trebuie comunicat imediat unui părinte sau unui alt adult în care copilul are încredere. Începutul vieții sexuale trebuie realizată în cadrul unei relații de cuplu, de preferință cu persoane de vârstă similară. Înainte de relația sexuală este nevoie să existe o relaționare normală, civilizată, între cei doi parteneri, care să permită, măcar la nivel teoretic, întemeierea unei familii.
Sunt multe idei de bază cu care putem să cădem de acord și ar putea fi sintetizate de către medici pentru a pune bazele unei familii tradiționale sănătoase. Așa cum spunea Maica Tereza, este de dorit să fim onești și transparenți, chiar dacă devenim vulnerabili. Refuzul de a o informa pe Mica Sirenă despre riscul arderii etapelor maturizării sexuale au distrus-o. Ce ne spune desenul animat nu are nicio legătură cu viața reală pentru că Vrăjitoarea Mării nu dispare prin uciderea sa de către prinț, ci este doar un simbol exterior al tentației carnale din fiecare dintre noi.
Dacă viața sexuală reprezintă un cuțit pentru harakiri și noi vrem cu adevărat binele copiilor noștri, ar fi bine să îi ajutăm și cu alte cunoștințe aplicate altceva în afara de interdicții de genul nu te gândi la elefantul roz al trăirilor sexuale.
