Efectele corupției în energie. Nimic despre cauze!

Data:

Zilele trecute, Ministrul Energiei ne anunța că va demite managementul a opt companii din subordinea sa, după ce guvernul a schimbat legislația. Astfel, a fost emisă o ordonanță de urgență care prevede posibilitatea demiterii membrilor consiliilor de administrație sau de supraveghere de la companiile de stat înaintea expirării mandatelor.

Schimbările sunt cerute de Comisia Europeană, miza fiind recuperarea a 300 de milioane de euro din PNRR, azi amânate cu orizont de a fi pierdute. Aceste companii sunt conduse ilegal de niște persoane care ar fi participat la selecții netransparente și se pare că multe din acestea sunt lipsite de orice competență. Aceste numiri, contrare cu OUG 109 / 2011 (aici în ultima formă modificată), este rezultatul corupției endemice din energie, numiri care au atras după sine suspendarea plății celor 300 milioane de euro din PNRR.

Companiile energetice vizate sunt: Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Conpet și Oil Terminal, plus Complexul Energetic Oltenia, Electrocentrale Craiova și Midia Green Energy SA.

Observăm că primele cinci sunt companii listate la BVB, ceea ce înseamnă că acestor companii le scade credibilitatea. Nu este prima dată când o spun că eu nu voi cumpăra niciodată acțiuni la vreo companie listată la bursă cu acționar majoritar statul român deoarece știu multe matrapazlâcuri prin care acestea sunt mulse de diverse firmulițe ce le diminuează profiturile.

Citește și: În energie, lauda de sine nu miroase a bine!

Aici nu este vina Ministrului Burduja, ci a fostului ministru, Virgil Popescu. Problema este că nimeni nu se va sesiza în privința numirilor impuse de fostul ministru. Probabil acesta este motivul pentru care Popescu l-a vizitat nu demult la minister pe Burduja, probabil să-i pună în vedere că trebuie pusă batista pe țambal, așa cum a mai fost pusă și în cazul CNCIR, unde s-au făcut ceva arestări pentru delapidare și s-a acoperit un mic dar spumos scandal sexual. Sau doar l-a vizitat să-l anunțe că fostul europarlamentar Cristian Bușoi va deveni un vajnic secretar de stat al energiei. Vă amintesc că acest domn este amintit în marile euro – scandaluri legate de Huawei și Qatargate.

Dar după cum știm, avem un stat slab și un ministru (adică Burduja) pus să calce printre becuri, care nu poate să-și pârască la procuratură înaintașul. Dar poate parchetul se autosesizează pentru a demonta mafia numirilor ilegale din companiile de stat și în special la cele din energie, de unde se pare că se scurg cele mai mari sume de bani.

Noi discutăm de efectele corupției și nu ne uităm și la cauze. Efectele sunt clare: nu mai avem producție, rețelele de transport și de distribuție nu se simt prea bine, stocare – un fleac, piețele nu există de fapt (așa cum am explicat aici), prețurile în Romania sunt mai mari ca în țările UE. Cauza principală este corupția, care a dus la numiri de sinecuri executante cărora li se șoptește în cască, numiri care au dus la deprofesionalizarea managementului și inerent la scurgerea de sume din bugetele companiilor de stat.

De fapt, pe noi ne interesează eradicarea cauzelor și nu explicarea efectelor.

Cauza principală este instaurarea unui sistem corupt unde se bat mai multe grupuri de influență și interese. Știm că există companii care-și numesc miniștrii. Știm că există persoane care-și numesc pupilele care facilitează extracția de fonduri din companiile de stat. Locurile vizate nu sunt întotdeauna la vedere, adică prin minister sau prin companiile pe care ministerul le dirijează. Sunt în ANRE, sunt în Secretariatul General al Guvernului, de unde un secretar de stat dirijează Transgazul și Transelectrica, probabil la OPCOM (singura piață serioasă de energie electrică) și DEN (dispeceratul energetic național de unde se dau ordinele de producție și consum), adică zonele dirijate de Transelectrica de unde se pot apăsa diverse butoane în favoarea diverselor grupuri de interese.

Ce mai știm: este clar că domnul Burduja a deranjat multe ițe și din energie și din partidul energiei. Ca urmare, niște politicieni vajnici au pus mână de la mână, bani și relaționare, pentru ca la prima remaniere, actualul ministru să devină fostul ministru. Până una – alta, domnul Burduja trebuie să-l aibă în coaste pe domnul Bușoi, care-și freacă mâinile pe sub masă cu gândul la prietenii săi de altă religie.

Stau și mă întreb ce fac instituțiile care veghează la securitatea statului, fiind convins că acestea cunosc bine legăturile bolnăvicioase ale grupurilor și persoanelor amintite mai sus cu energia pe care o vrem sigură, ieftină și dacă e cazul verde.

Citește și: Manipularea piețelor de gaze. Securitatea energetică națională pusă pe butuci

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Cosmin Gabriel Păcuraru
Cosmin Gabriel Păcuraru
Cosmin Gabriel Păcuraru lucrează în industria energetică în regim de freelancing. Are un doctorat în „Relații Internaționale și Studii Europene” la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca cu o teză depre securitatea energetică a României (2013). Este autorul cărților „Romania – Energie si Geopolitică” (2018), „Energia – o problemă de securitate națională” (2022), „Geopolitica și securitate energetică” (2024). A publicat numeroase articole științifice în domeniul securității și politicilor energetice în publicații de specialitate naționale și internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Mai multe articole similare
Related

Teatru – TNB: „Secundar” și „Iată-ne aici!”

Doar întâmplarea a făcut să ajung în aceeași săptămână...

România, dincolo de granițe

O comunitate nu poate fi separată prin granițe fizice,...

Scrisoare către tata – un spectacol care te lasă fără aer 

Cât de mult influențează părinții destinul unui om? Cât...

CCR: Șoșoacă vs. Simion. Cui folosește dubla măsură

CCR îl lasă pe George Simion să candideze, deși...