miercuri, 27 octombrie 2021
AcasăNewsletterEFECTELE COVID | „Copiii vor suferi modificări de comportament”

EFECTELE COVID | „Copiii vor suferi modificări de comportament”

Marin Popescu, inspector școlar general al județului Timiș, este de părere că statul la calculator va avea un efect negativ asupra elevilor din punct de vedere psihologic. 

 Pe lângă faptul că lecțiile se desfășoară online, tinerii sunt tentați să se joace pe calculator sau pe tabletă după orele de curs.

Popescu susține că problema se va reflecta în comportatul elevilor, dar în același timp a explicat că la baza soluției stă implicarea psihologilor și a consilierilor școlari.

„Avem o prioritate pentru săptămânile care urmează. Vrem ca intervenția psihologilor și a consilierilor școlari să fie una eficientă pentru că nu gestionăm foarte bine emoțiile și instrumentele prin care am putea să diminuăm temerile profesorilor, părinților și elevilor.

Perspectiva aceasta de a sta atât de mult în fața ecranelor pentru orele online, dublată de continuarea pe calculator a altor activități de gaming, cu siguranță va influența comportamentele. Nu-i încurajăm destul din punct de vedere emoțional și este dificil”, a declarat Marin Popescu, inspectorul școlar general.

Express de Banathttps://expressdebanat.ro/
Cotidianul online Express de Banat ce a apărut pe piața media la 15 noiembrie 2011, redă în timp real ceea ce se petrece în județul Caraș-Severin și Timiș, dar prezintă și povești de viață, performanțe sportive sau subiecte controversate, care stârnesc reacții numeroase din partea cititorilor. Express de Banat se adresează totodată mediului de afaceri, fiind aduse în atenția publicului business-uri de succes sau oportunități de afaceri. Într-o eră a internetului, promovarea produselor și serviciilor dumneavoastră pe site-ul Express de Banat înseamnă garantarea unor clienți noi și menținerea companiei în prim plan.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE