România era, înainte de pandemie, pe primul loc în UE în ceea ce privește răspândirea tuberculozei. După un an în care sistemul de sănătate s-a concentrat doar pe COVID-19, cazurile de tuberculoză au crescut de patru ori. Nici pacienții n-au mai dat prin spitale, speriați.

Pacienții cu boli cronice au fost neglijați de către sistemul sanitar românesc, care s-a concentrat aproape exclusiv pe tratarea persoanelor infectate cu coronavirus. 

Pe de altă parte, foarte mulți dintre pacienți s-au ferit să mai vină la medic, tocmai de teamă că Sars-COV 2 le va complica probleme de sănătate deja existente, „comorbiditățile”, sau chiar îi va ucide. 

În aceste condiții, la un an de la pandemie, medicii constată că a crescut numărul de cazuri grave și se așteaptă ca în 2021 să crească mortalitatea în rândul celor al cărui tratament a fost neglijat anul trecut.  

„Când incindența infectărilor era mare, pacienții cronici nu ieșeau din casă de frică. Acum, au reînceput să vină la spital. E nevoie acută de asistență pentru pacenții cu boli cronice. Avem o mortalitate în creștere pentru aceștia.

La finalul 2020 și începutul anului 2021, a crescut numărul de cazuri severe și pe care din păcate nu reușim să îi salvăm. Este îngrijorător”, a declarat pentru Newsweek România dr. Beatrice Mahler, directorul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.

partajează acest articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.