EFOR publică primul raport privind finanțarea precampaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025.
În legislația actuală nu este definită oficial o perioadă de precampanie, însă cheltuielile partidelor au început să crească vizibil cu 3-4 luni înainte de campania electorală propriu-zisă. Astfel, EFOR a examinat perioada ianuarie-aprilie, realizând un raport care analizează finanțarea competitorilor electorali în precampanie.
În această perioadă, spre deosebire de campania electorală, partidele și candidații nu sunt obligați să raporteze în timp real sau să marcheze materialele de promovare.
4.6 milioane de lei în cheltuieli cu caracter politic
Expert Forum a analizat datele din social media care acoperă primele trei luni ale anului 2025, iar „În cazul politicienilor care candidează independent sau susținuți de o coaliție am decis să reprezentăm datele separat pentru coerență”, arată EFOR.
Astfel, META a înregistrat aproape 4.6 milioane de lei în cheltuieli cu caracter politic, de către 235 de pagini, fiind înregistrate în jur de 9300 de reclame plătite. EFOR precizează că „datele nu includ sumele cheltuite de instituții, publicații a căror activitate nu poate fi asociată semnificativ cu un partid politic și alte pagini care nu au caracter direct politic. Paginile nu promovează exclusiv candidații la președinție, ci și aleși locali sau politicile partidelor.”
Raportul arată că cei mai mulți bani (cheltuieli cu caracter politic) au fost cheltuiți de Nicușor Dan – 1,2 milioane de lei, Crin Antonescu (Alianța România Înainte) – 853 mii de lei, AUR – 821 mii de lei și Victor Ponta – 544 mii de lei.

În ceea ce privește reclamele plătite, cel mai mult a plătit AUR, urmat de PNL, USR și UDMR. „Dintre paginile asociate cu AUR, mai multe dintre ele se prezintă ca publicații. Cu toate acestea, în realitate, par mai degrabă pagini care promovează majoritar politicile partidului sau discursul suveranist – acestea au fost incluse în calculul total al cheltuielilor AUR. Am identificat 19 astfel de pagini care au însumat cheltuieli de 162 de mii de lei.Partidul și paginile asociate, dar fără cele ale acestor publicații asociate, au avut în jur de 1800 de reclame, cu o valoare de 721 mii de lei”, arată EFOR.

Expert Forum (EFOR) a identificat o serie de cheltuieli neclare, realizate în special prin pagini de Facebook care nu pot fi legate direct de un candidat sau partid, dar care au promovat conținut negativ împotriva lui Nicușor Dan, Crin Antonescu și, într-o măsură mai mică, George Simion.
6 astfel de pagini au cumulat cheltuieli de aproape 180.000 lei, fără ca identitatea finanțatorilor să poată fi verificată. Unele dintre ele, precum „Toți pentru unul” sau „Pulsul României”, au fost create recent și și-au schimbat numele chiar înainte de începerea campaniei, arată Expert Forum.
Pe Google s-au cheltuit aproape 770.000 de lei
EFOR arată că în primele 3 luni ale anului s-au cheltuit aproape 770.000 de lei pentru servicii Google. „Cel mai mult au cheltuit paginile asociate cu AUR – 229 mii de lei, Nicușor Dan – 215 mii de lei și Crin Antonescu – 209 mii de lei”, arată Expert Forum.
Raportul complet AICI
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: expertforum.ro)