Elena Lasconi a pierdut sprijinul conducerii USR. Dominic Fritz: Biroul Național a decis susținerea lui Nicușor Dan la președinția României | VIDEO

Data:

Liderii USR reuniți miercuri în Biroul Național au decis să convoace un Comitet Politic care să supună la vot retragerea sprijinului pentru Elena Lasconi și susținerea lui Nicușor Dan în cursa pentru Cotroceni.

Dominic Fritz a cerut, într-o conferință de presă organizată după ședință, ca PNL și UDMR să-l susțină pe Nicușor Dan, argumentând că PSD nu îl sprijină pe Crin Antonescu, iar primarul Capitalei este singurul „candidat pro-european” cu șanse la turul 2.

Citește și: Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz i-au cerut Elenei Lasconi să se retragă în favoarea lui Nicușor Dan (surse)

Declarații Dominic Fritz:

Au fost mai multe sondaje în ultimele săptămâni cu rezultate proaste pentru Elena Lasconi. A fost unul săptămâna trecută. Am schimbat casa de sondare, iar cifrele au fost confirmate. Constatăm, cu trei săptămâni înainte de alegeri, că nu mai avem de unde să recuperăm decalajul.

Nu mai există o cale pentru Elena Lasconi să ajungă în turul 2. Am decis azi la Biroul Național să convocăm un Comitet Politic și să punem pe primul loc responsabilitatea față de țară, chiar dacă asta însemnă o decizie dureroasă pentru partid. Iar la acest Comitet Politic să votăm susținerea lui Nicușor Dan, un independent, la președinția României. Am luat decizia în Biroul Național cu doar două voturi împotrivă.

Din păcate, se pare că Elena Lasconi vrea să continue pe acest drum (al candidaturii – n.red.), dar noi vrem să îl susținem pe Nicușor Dan.

Comitetul Politic va avea mâine ședința. Elena Lasconi e președinta partidului, dar va fi nevoie să ne reordonăm. Dacă mâine Comitetul Politic informal va confirma decizia de azi din Biroul Național, ar fi normal ca Elena Lasconi să se retragă din funcția de președinte.

Noi nu ne dorim niciun fel de conflict cu Elena Lasconi, dar decizia ca în acest moment să nu putem continua cu o candidatură care pune în pericol țara e asumată de noi toți. Elena Lasconi a reușit să strângă anul trecut suficiente voturi pentru a intra în turul 2, dar nu mai suntem în acest context. Noi știm că PSD joacă un joc dublu, vrea să îl bage pe Victor Ponta în turul 2. Nu a fost un proces plăcut pentru nici unul dintre noi.

Faptul că la Biroul Național au fost doar două voturi împotrivă arată că e o decizie împărtășită de o mare majoritate a partidului.

Ce e important pentru țară e să avem un candidat pro-european în turul 2.

Citește și: „Soldăţeii Kremlinului” de la Chișinău vor o lege a „agenților străini” care să îndepărteze țara de UE

Declarații Ionuț Moșteanu:

Am văzut cifrele și nu arată bine. În momente ca acesta trebuie să facem ce e bine pentru țară. Poate că sună a cuvinte mari, dar de aceea am intrat în politică. Acum e bine să oprim binomul Ponta – Simion să intre în turul 2 și asta se poate face doar susținându-l pe Nicușor Dan. E fondatorul partidului, avem valori comune, el poate ține România pe direcția corectă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related