Elena Lasconi a renunțat la candidatura pentru alegerile europarlamentare. Biroul Naţional al USR a luat act de retragerea, a anunțat duminică seara USR, într-un comunicat de presă.
Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat duminică că i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din campania pentru europarlamentare și că a decis convocarea Biroului Național al USR pentru formalizarea acestei decizii.
Decizia liderului USR a venit după ce Elena Lasconi a declarat că a votat DA la referendumul pentru famili, declarație care a provocat o amplă dezbatere pe rețelele sociale.
„Elena Lasconi va continua să muncească pentru câmpulungeni şi va avea sprijin din partea USR pentru a face, în continuare, performanţă în administraţie.
Lasconi a intrat în politică pentru a construi străzi, şcoli, spitale, comunităţi, şi va continua să facă asta la Câmpulung, susţinută de USR. Colega noastră s-a retras din dorinţa de a nu afecta campania pentru alegerile europarlamentare, pentru a nu permite ca o serie de discuţii apărute în spaţiul public să mute atenţia de la problemele cu care România se confruntă”, a transmis USR.
În urma retragerii Elenei Lasconi, primul loc pe lista de candidați ai USR la europarlamentare îi revine lui Dan Barna, fostul președinte al partidului.
Citește și: Cătălin Drulă i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din campania pentru europarlamentare
Președintele USR a anunțat duminică că a vorbit cu Elena Lasconi și i-a cerut să se retragă din campania pentru europarlamentare.
Decizia liderului USR vine după declarația Elenei Lasconi, care a recunoscut public că a votat DA la referendumul pentru familie.
“Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii.
Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație.
USR are de dus o luptă grea și importantă în 2024. Astăzi, mai mult decât oricând, România are nevoie de o alternativă de dreapta și de soluții liberale.
În fața unei guvernări corupte și a isteriei extremiste, avem cu toții nevoie de o schimbare reală. Vom continua să muncim zi de zi pentru a construi această schimbare”, a declarat Drulă.
Citește și: Elena Lasconi, criticată de propria fiică pentru că a votat DA la referendumul pentru familie: Sunt dezgustată și dezamăgită
„Sunt absolut dezgustată că mama mea a votat DA, la referendumul Coaliției pentru familie pentru a susține așa zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie. Sunt dezgustată și dezamăgită. Nu îmi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit o homofobă. Nu am cuvinte (…) ca membru al acelei comunități.
Nu pot să descriu durerea pe care o simt. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată.
Știu că nu era pasionată de subiectul pentru drepturi egale, dar sunt șocată că e preocupată de modificarea Constituției într-un mod jegos. Mă doare sufletul și inima, am palpitații”, a comentat pe Instagram fiica Elenei Lasconi, care la profilul ei se declară „anticapitalistă la Paris”, susținătoare a drepturilor LGBTQ+ally, socialistă și scriitoare aspirantă.
Citește și: Elena Lasconi, reacție după ce a fost criticată pentru că a votat DA la referendumul pentru familie
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel / Facebook)
O susțin pe Elena Lasconi,o persoana inteligentă și demnă.Da!! in acest psrtid nu poți să ai păreri personale!