Elena Lasconi este noul președinte al USR, au decis membrii partidului, în urma alegerilor interne care au avut loc luni și marți.
68.14% din membrii Uniunii Salvați România au optat pentru Elena Lasconi, dintre cei patru candidați care au participat la alegerile interne.
Împotriva primarului din Câmpulung Muscel au candidat Cristian Seidler, deputat, Radu Hossu, consultant politic, și Vasile Gabriel Filip, expert IT.
Lasconi îți dorește să fie candidatul USR la președințiale
În cadrul conferinței de presă susținută de Elena Lasconi după ce s-a anunțat rezultatul alegerilor, aceasta a declarat că își va depune candidatura în Biroul Național al formațiunii pentru a intra în cursa alegerilor președințiale.
„O să-mi depun candidatură, pentru că, după cum bine știți, pe data de 29 o să avem congres și în USR funcționează democrația.
Probabil că o să avem mai mulți candidați care își doresc să devină candidatul USR-ului pentru funcția supremă în stat, iar eu îmi voi depune această candidatură”.
Elena Lasconi a mai afirmat că este convinsă că va avea majoritate în Biroul Național USR, dar și că va ajunge în turul al doilea al alegerilor și că le va câștiga, indiferent de cine este contracandidat.
Elena Lasconi a fost întrebată dacă USR este deschis pentru alianțe politice pentru susținerea unui candidatului partidului la alegerile președințiale.
„Nu vreau să discut despre alianțe. Sunt o persoană a dialogului. Am văzut, de exemplu, că și liderii PNL și-ar dori să discute cu USR.
Eu sunt deschisă la dialog cu toată lumea, însă nu se va întâmpla sun nicio formă să ia Elena Lasconi o decizie de vreo alianță.
Așteptăm ziua de sâmbătă sau mai degrabă ziua de duminică în care vom avea și un Birou Național nou.
Doar în urma consultărilor cu colegii mei din Biroul Național, cu consultarea comitetului politic și de asemenea și prin consultarea cu colegii mei care sunt în filialele din țară, pentru că este foarte important să nu ai o alianță făcută pe genunchi”, a răspuns noul președinte USR.
USR nu va susține un candidat al unui alt partid
Elena Lasconi a mai declarat, în cadrul conferinței, că este exclus ca USR să susțină la alegerile președințiale un candidat venit din partea PNL
„Nu cred că colegii mei vor vota vreodată în viața lor asta, la cum îi cunosc eu. Repet, sunt deschisă dialogului cu toată lumea care spune că este de dreapta sau de centru dreapta, însă deciziile aceste ca noi să susținem pe altcineva, cred că este exclus să susținem pe altcineva la președințiale”.
Noua președintă a USR a mai fost întrebată și cum se plasează față de subiectul familiei tradiționale.
„Am o singură sensibilitate, cu căsătoria. Căsătoria o văd dintre o femeie și un bărbat și susțin parteneriatul civil cu toată ființa mea, fără nicio discuție.
USR este un partid de dreapta, un partid pro-libertate. Statul nu are de ce să intervină în dormitorul nimănui și în viața nimănui.
Statul ar trebui să se ocupe să facă în așa fel ca oamenii să trăiască mai bine aici și să nu-și dorească să plece din țara asta”, a precizat Elena Lasconi.
USR nu este un partid progresist
În contextul discuției legate de relațiile dintre persoanele de același gen, Elena Lasconi a spus că USR nu este un partid progresist, susținând că PSD are o astfel de ideologie.
„Singurul partid progresist, care spune că este progresist, este PSD. Eu n-am auzit vreodată să-l fi întrebat pe Ciolacu despre treaba cu gay-i. Ce părere are el? Ei se declară progresiști. La noi nu spune nicăieri că suntem progresiști”.
Ce planuri are Elena Lasconi pentru USR
Elena Lasconi a declarat luni, într-un interviu pentru PRESShub, care sunt direcțiile pe care crede că ar trebui USR să le urmeze în cazul în care câștigă alegerile pentru funcția de președinte de partid.
„Pe termen scurt, trebuie să ne concentrăm pe cele două rânduri de alegeri care vin acum.
Iar din ianuarie trebuie să începem reconstrucția partidului după liniile pe care le enunț în program.
Auditul membrilor, de exemplu, este imperativ într-un organizație unde votul membrilor este colosal de important”, a declarat Elena Lasconi pentru PRESShub.
Ce șanse mai are USR
Noul președinte USR crede că partidul are șanse foarte bune în cadrul alegerilor parlamentare și președințiale.
„USR a făcut și face multe lucruri bune. Pe lângă primarii care au reușit performanțe pe 9 iunie, avem și parlamentari care au credibilitate.
Au credibilitate prin inițiativele legislative pe care le au și care devin lege. Dar și prin activitatea lor de transparentizare a statului.
Vă dau un exemplu: un parlamentar USR s-a judecat doi ani cu ASF ca să obțină contractul colectiv de muncă pe care ei îl secretizaseră și în care aveau 16 salarii pe an de peste 10.000 de euro/lună.
Toate astea sunt lucruri care fără USR nu s-ar fi aflat”, a mai spus Elena Lasconi.
„Eu cred că USR este un partid liberal”
Întrebată care ar trebui să fie poziționarea reală ideologică a formațiunii politice, aceasta a răspuns pentru PRESShub că ea vede USR ca un partid liberal.
„Ambiguitatea doctrinară și poziționările contradictorii ne-au făcut rău în trecut și electoratul a penalizat asta. Eu cred că USR este un partid liberal.
Adică un partid care nu-și propune să spună oamenilor cum să-și trăiască viața, ci care să-i lase să-și facă propriile decizii în viața lor.
Un partid care să reducă taxarea muncii, care în România e cea mai mare din Europa pe salariile mici.
Un partid care să dea mai multă putere cetățenilor și nu politicienilor și funcționarilor”.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!