Elena Lasconi nu exclude nominalizarea lui Marcel Ciolacu pentru funcția de premier, a declarat președinta USR, miercuri, într-o conferință de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
Candidata la funcția supremă în stat a subliniat importanța colaborării și a negocierii în perioada următoare: „Eu cred că nu se pune problema orgoliilor. E important criteriul, competenţa. Ar trebui să negociem în funcţie de competenţă. Şi, în funcţie de procentele pe care le-am obţinut la alegeri, să vedem ce ministere doreşte fiecare (…) Este îndreptăţit (PSD să dea prim-ministrul – n.r)”, a spus Elena Lasconi, potrivit agerpres.
Citește și: Luptăm pentru libertatea noastră sau ne lăsăm cuceriți?
De asemenea, Lasconi a transmis că o astfel de variantă ar implica „câteva reforme foarte clare, care urmează să fie făcute” pe fondul deficitului bugetar mare, în același timp menționând reducerea cheltuielilor statului.
„Ura nu îşi are locul în aceste zile. Este în joc soarta României”
Lasconi a cerut o susținere fermă și clară din partea PSD-ului având în vedere momentul „de cotitură pentru ţară”, ne mai fiind vorba orgolii, ci de „soarta ţării”, a transmis candidata.
„Încercăm să construim – şi asta facem şi o să reuşim asta – fără orgolii. Dacă, în trecut, sunt unii deranjaţi că i-am jignit, eu spun că ura nu îşi are locul în aceste zile, în aceste momente. Dacă am greşit unii altora, să ne cerem iertare.
Eu pot să îmi cer iertare, dacă cineva din aceste partide s-a simţit lezat de vreo declaraţie pe care am făcut-o. Nu e momentul să avem orgolii. Este în joc soarta României. Şi noi construim un guvern pro-european, ca să nu ne ducem înspre Rusia. Sau, mai grav, să punem pe tavă Rusiei ţara noastră, pentru care au murit oameni”, a susţinut Lasconi.
Citește și: Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: ROBERT GHEMENT / AGERPRES)