Elena Udrea află astăzi dacă execută 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” sau dacă procesul va fi rejudecat

Data:

Decizia urmează să fie pronunțată de către instanța supremă.

În dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare, Elena Udrea a introdus două căi extraordinare de atac: recurs în casație și contestație în anulare.

Contestația în anulare a fost făcută după o decizie a Curții Constituționale care declara nelegală constituirea completurilor de 3 și de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Concret, Curtea Constituțională a decis că la ICCJ completurile de 3 și 5 judecători ar fi fost constituite nelegal, pe motiv că nu toți magistrații ar fi specializați în judecarea cauzelor de corupție.

În urma deciziilor CCR, instanța a decis anularea unor condamnări și reluarea de la zero a unor procese cum nume sonore.

În aprilie 2019, instanța supremă a sesizat Curtea Europeană de Justiție (CJUE) cu trei întrebări privind posibilitatea unei instanțe naționale de a nu aplica această decizie a Curtii Constituționale atunci când sunt afectate interesele financiare ale comunității europene.

Mai exact, instanţa supremă a întrebat CJUE dacă deciziile Curţii Constituţionale privind modalitatea de compunere a completurilor de judecată ar trebui aplicate atunci când sunt anulate decizii definitive în dosarele de fraude pe fonduri europene prin admiterea unor căi extraordinare de atac. De asemenea, ICCJ a întrebat dacă aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanţei naţionale să înlăture aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale, pronunţată într-o sesizare vizând un conflict constituţional.

Instanţa supremă a decis atunci suspendarea judecării contestaţiei în anulare, până la pronunțarea CJUE.

În decembrie 2021, CJUE a stabilit că supremația dreptului Uniunii Europene impune ca judecătorii naționali să aibă puterea să lase neaplicată o decizie a unei curți constituționale care este contrară acestui drept, fără a fi cercetați disciplinar. Adică, judecătorii naționali pot ignora decizia CCR dacă aplicarea ei presupune tergiversarea procedurilor judiciare sau dacă există riscul de prescriere a unor fapte.

„Dacă se va admite contestația în anulare, o să fie rejudecat apelul. Dacă nu, Elena Udrea trebuie să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare”, a explicat Tudorel Toader, avocatul Elenei Udrea, citat de HOTNEWS.RO.

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Alte cinci terenuri din stațiunea Mamaia urmează să fie vândute de Primăria Constanța | Info Sud-Est

Primăria Constanța vrea să vândă alte cinci terenuri din...

Instanța a respins contestația împotriva candidaturii lui Piedone la Primăria Capitalei

Contestația împotriva candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria...