Elena Udrea şi Ioana Băsescu scapă, prin prescrierea faptelor, de condamnările în dosarul finanţării campaniei electorale

Data:

spot_img

Elena Udrea (foto) și Ioana Băsescu scapă de procesul de corupție în care primiseră 8 ani de detenție cu executare, respectiv 5 ani. Înalta Curte a decis, marți, încetarea procesului penal în baza deciziei CCR privind prescripția. Sentința este definitivă, potrivit G4Media.ro.

Elenei Udrea primise la instanţa de fond o condamnare de 8 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

În acelaşi dosar, Înalta Curte a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu. Curtea de Apel București a condamnată pe Ioana Băsescu la o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.

Instanța supremă a anulat toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,9 milioane lei de la Elena Udrea, iar Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuie să plătească suma de 119.000 lei către partea civilă Oil Terminal SA.

Citește și: Proteste organizate în Piața Victoriei din Capitală, pentru demiterea miniștrilor Gabriela Firea și Marius Budăi

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cod galben de vânt în Muntenia și Dobrogea, dar și în sudul Moldovei și în Transilvania. Ploi în București

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben...

Ședința pentru învestirea Guvernului propus de Ciolacu. Cătălin Drulă: „la vremuri noi, tot voi”

Ședința pentru învestirea Guvernului propus de Ciolacu. Cătălin Drulă:...

Ministrul propus de PSD la Justiție, venituri de 3 milioane de lei în 4 ani

Propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de ministru al Justiției,...

Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de Klaus Iohannis

Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de Klaus Iohannis,...