Am ascultat la National Public Radio (NPR) unul din cele mai bune materiale jurnalistice de anul acesta. Nu, greșesc. Cel mai bun! De departe.
Este un interviu cu Ronan Farrow, câștigător al Premiului Pulitzer în 2018 pentru ancheta lui jurnalistică despre abuzurile sexuale ale producătorului Harvey Weinstein de la Hollywood.
Ronan scrie pentru revista The New Yorker [și, în paranteză fie spus, este fiul Miei Farrow și al lui Woody Allen]. A studiat la Yale. Are 35 de ani.
Ronan Farrow, în opinia mea, este unul dintre cei mai talentați și interesanți jurnaliști tineri. Extrem de adânc și de analitic, dar și cu o anvergură umanistă pe care doar educația în artele liberale poate să ți-o dea.
Este fericitul posesor al unui stomac suficient de tare încât să ia taurul de coarne. Chiar taurul cu coarnele cele mai lungi și ascuțite.
Interviul este despre o anchetă jurnalistică pe care Farrow a publicat-o recent, privind implicarea lui Elon Musk în războiul din Ucraina, “Elon Musk’s Shadow Rule – How The U.S. Government Came To Rely On The Tech Billionaire – And Is Now Struggling To Rein Him In.”
Când a început războiul, ucrainienii și-au pierdut internetul, ceea ce instantaneu a produs peste tot un haos general, zice Farrow.
„Deci, foarte repede, apeluri frenetice au pornit dinspre ucrainenii de pe teren, de pe front, către oficialii ucraineni, apoi către oficialii americani de la Pentagon… (…)”, a spus în interviul dat NPR.
Starlink-ul companiei SpaceX, a lui Musk, a fost singura soluție de a reporni imediat internetul pentru ucraineni și se pare că toată Ucraina comunica prin Starlink.
Mai departe, Farrow ne spune că, după o vreme, „SpaceX a trimis o scrisoare Pentagonului, în care a precizat, practic, că trebuie să înceapă să plătească pentru asta sau compania se retrage.
Așa că a existat un moment, pe care l-am surprins, în care diverși oficiali ai Pentagonului au intrat în panică – este cuvântul pe care mi l-a spus chiar unul dintre ei.
Și în care oficialul pe care l-ați menționat, Colin Kahl, după o mulțime de discuții de planificare, a primit sarcina de a-l suna pe Elon Musk și de a-l implora practic să extindă perioada, întrebându-l dacă este dispus să dea Pentagonului chiar și numai câteva săptămâni pentru a veni cu un contract prin care, practic, să-l plătească, pentru a-l împiedica să oprească acest lucru.”
Deci, să închidem puțin ochii și să medităm la ce zice Ronan Farrow, jurnalist de top și recent câștigător al Premiulu Plitzer, vis-à-vis de războiul din Ucraina („Oficialii Pentagonului au intrat în panică”, vorbele lui, și „practic au implorat pentru mai mult timp”), ca să punem lucrurile puțin în perspectivă.
Ce NATO? Ce Stoltenberg? Ce Erdogan? Ce Macron și restul? Până la urmă, a fost nevoie de OK-ul lui Musk înainte de a avea sens să înceapă orice discuție despre tunuri, tancuri, grâu și altele.
Și mai departe, spune doamna care i-a luat interviul: „Scrieți că Musk a avut succes pentru că a căutat oportunități de afaceri în aceste domenii cruciale în care statul a eșuat în esență, ceea ce, practic, face ca agențiile guvernamentale să depindă de el.
Vorbim despre NASA, Departamentul Apărării, Departamentul Transporturilor, Administrația Federală a Aviației, Administrația pentru Sănătate și Securitate în Muncă. O sursă a declarat că toate aceste agenții îl tratează ca pe un oficial neales.”
Deci [încă suntem cu ochii închiși și medităm la ce scrie Farrow ] succesul în afaceri a lui Musk este în domeniile „în care statul a eșuat în esență”, după care urmează o serie de șase agenții federale, inclusiv – șocant – Departamentul Apărării.
NASA, spune Farrow, a pierdut capacitatea de a trimite oameni în spațiu după ce și-a terminat programul de navete. A apelat o vreme la rachetele rusești, iar acum rachetele lui SpaceX sunt singura opțiune.
Realitatea din Ucraina ne-a demonstrat că războiul modern se duce mai ales din spațiu: cine controlează spațiul, controlează câmpul de luptă.
Fără imagini din sateliți și fără GPS, tot hardware-ul militar este doar o grămadă de capcane periculoase pentru cei care-l folosesc.
Pentru mine, editorialul lui Farrow ridică cel puțin două întrebări.
Faptul că, așa cum ne spune, este bizar că un cetățean, un civil, chiar dacă este Elon Musk, are o asemenea forță geostrategică, echivalentă cu a unei mari puteri militare.
Musk nu este doar cetățean american, ci și sud-african [țara unde s-a născut] și canadian. Ce pericole de siguranță națională ridică această tripletă de cetățenii?
Războiul din Ucraina se poate termina mâine dacă Musk oprește rețeaua Starlink. O poate face și nimeni nu-l poate împiedica, căci este proprietatea companiei sale, SpaceX.
Această putere absolută a unui individ ne duce cu gândul la antichitate și la absolutismul feudal, și totuși iată că această putere absolută poate exista legal în lumea cea mai democrată existentă acum.
Ce aspecte ale unei democrații [sau ale unui grup de democrații] devin restrânse când averea dă cuiva un asemenea monopol asupra echilibrului militar și strategic mondial?
Tot Ronan Farrow zice că Elon Musk știe în orice moment poziția trupelor ucrainiene din pozițiile conexiunilor Starlink active în acel moment.
Iarăși, riscul de siguranță și implicațiile strategice universale sunt imense, este posibil ca președintele Statelor Unite să nu aibă puterea imediată pe care o are Musk prin controlul său asupra conexiunilor Starlink.
A doua întrebare pe care mi-o pun, și pe care Farrow nu o discută în interviu și în articol, este complementul primeia: cum naiba s-a ajuns aici?
Dacă Department of Defense avea propriul sau Starlink nu era nevoie de cel al lui Musk. Și daca NASA avea rachetele ei, nu era nevoie de SpaceX. Și așa mai departe…
De fapt, unde se duc toate bugetele astea enorme care produc deficit tot mai mare, dacă în final un oficial de la Pentagon trebuie să se căciulească la Musk să-i păsuiască cu plata câteva săptămâni și să nu taie macaroana Ucrainei?
Ah, și am și o a treia observație: cum naiba, în conversația publică, nimeni nu discută rolul lui Elon Musk și a altor privați în războiul din Ucraina?
S-ar putea ca importanța lui Musk să fi fost mai mare în acele momente de început – doar poate, că nu am date – decât a întregului NATO fără SUA.
Este o întrebare legitimă pentru fiecare din cei care citesc articolul și interviul cu Ronan Farrow. Și totuși, Farrow este primul care îl aduce pe Elon Musk în discuția publică, deși deocamdată în afară de NPR, nimeni nu zice nimic [iar NPR a cules povestea mai degrabă din cauza opțiunilor de dreapta ale lui Musk].
Articolul despre importanța lui Elon Musk în războiul din Ucraina ne sugerează că a cumpăra arme, tancuri, avioane, rachete, este ca și cum cumperi piese. Ca să aibă vreo valoare, îți trebuie acel ceva care le pune pe toate la un loc și care le conectează în ceva util și puternic. Exact ceea ce face Starlink.
Ori acel ceva nu poți să-l cumperi, că nu ți-l vinde nimeni. Fără conexiunea din spațiu, o grămadă de tancuri nu sunt altceva decât o grămadă de tancuri.
Acesta este jurnalismul care-mi place, mă refer atât la articolul lui Ronan Farrow, cât și la interviul cu el la NPR: am aflat ceva nou, foarte important pentru mine ca individ, iar partea jurnalistică este beton, bazată pe interviurile lui Farrow cu toți, inclusiv administrația americană, NATO, părțile ucrainiană și rusească, și cine o mai fi.
Culmea, zice Farrow, răspunsurile oficialilor, inclusiv al celor de la Department Apărării, au trebuit să aibă OK-ul lui Elon Musk.
Sunt așa de fericit să văd că apar jurnaliști tineri precum Farrow în potopul asta de opinii personale și polemici pe post de postulate precum și de jurnalism bazat pe crez și credință.
P.S. Și în timp ce-mi termin nimicul meu de-acum, SpaceX tocmai a mai lansat 21 de sateliți Starlink.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
