Emanuel Soare, fost prefect de Argeş, demisionează din PNL: „Nu poţi să speri că electoratul va uita şi va mai vota vreodată PNL”

Data:

spot_img

Fost prefect al județului Argeș în cea mai grea perioadă de pandemie, Emanuel Soare şi-a anunţat, sâmbătă, demisia din PNL.

Fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu face o serie de acuzații la adresa actualei conduceri a filialei județene de partid.

„După trei ani de la intrarea mea în politică alături de PNL, am decis să DEMISIONEZ din funcţia de Prim-Vicepreşedinte şi din calitatea de membru al PNL. Mi-a fost foarte greu să iau această demisie şi mă despart de PNL cu sufletul apăsat. Am convins peste 70.000 de argeşeni să ne voteze în campania pentru alegerile locale, arătând că suntem oameni serioşi, loiali principiilor şi valorilor liberale care au construit România modernă. (…) Din păcate, noua conducere a PNL Argeş, impusă complet nestatutar, calcă în picioare toate principiile democraţiei şi moralităţii politice. Nu comunică cu membrii activi, nu se consultă cu organizaţiile în stabilirea noilor birouri de conducere, înlătură toate persoanele care au promovat idei împotriva politicilor PSD şi aduce persoane care nu au nici măcar calitatea de membru PNL sau sunt din alte judeţe în componenţa noului Birou Politic Judeţean”, a scris Emanuel Soare, sâmbătă, pe Facebook.  

„Nu poţi rămâne în PNL şi să te comporţi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat”

Fostul prefect al județului Argeș vorbește de frustrări în filiala județenă de partid.

„Sunt alături de toţi liberalii autentici care mai sunt, încă, în PNL, le înţeleg frustrarea şi nemulţumirile şi îi invit să reflecteze asupra noii orientări pesediste promovate de noua conducere a PNL şi să ia, de urgenţă, decizia pe care o consideră corectă faţă de ei înşişi, faţă de credinţele lor şi faţă de electoratul de dreapta, liberal. În condiţiile actuale, nu poţi rămâne în PNL şi să te comporţi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat şi să speri că electoratul va uita şi va mai vota vreodată PNL”, a mai scris, pe Facebook, Emanuel Soare.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu: „Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”

Marcel Ciolacu s-a arătat optimist în ceea ce privește...

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...