EPOCH TIMES | Spioni în sutană. O parohie cehă, avanpost al Kremlinului

Data:

Spioni ruşi s-au folosit de o biserică ortodoxă dintr-un mic oraş ceh pentru întâlniri secrete şi operaţiuni de influenţă menite să destabilizeze UE, au dezvăluit serviciile secrete cehe, citate de Euractiv.

Potrivit Serviciului ceh de informaţii privind securitatea (BIS), agenţi ai agenţiei ruse de informaţii militare GRU au organizat întâlniri secrete în oraşul balnear Karlovy Vary din Boemia de Vest, iar unele reuniuni ar fi fost direct legate de acţiuni ostile împotriva statelor membre ale UE.

Citește și: Tarnița – proiectul hidroenergetic strategic revine în prim-plan: „E și o bucurie, și o durere”, spune ministrul Burduja 

„Nu este o biserică în sensul tradiţional”

„Aceasta nu este o biserică în sensul tradiţional – face parte din maşinăria Kremlinului. Mai degrabă decât munca spirituală, eforturile lor vizează servirea intereselor statului rus”, a declarat ministrul ceh de externe Jan Lipavský.

Fostul şef al parohiei Karlovy Vary, Nikolai Lishchenyuk, a fost expulzat din ţară anul trecut din motive de securitate naţională. Oficialii locali l-au descris drept un emisar loial al Kremlinului care şi-a folosit funcţia religioasă pentru a răspândi propagandă împotriva Ucrainei şi a Occidentului.

Citește și: „Vânzarea votului este vânzare de țară”. Republica Moldova luptă cu ingerințele electorale ale Rusiei

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: pixabay.com /RalfGervink)

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Protestatarii din Statele Unite se mobilizează împotriva administrației Trump

Protestele anti-Trump au cuprins, sâmbătă, orașele mari și mici...

Ucraina acuză Rusia că a atacat în timpul armistițiului de Paște

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat, sâmbătă, Rusia că...