Europenii consideră democrația, cea mai importantă valoare ce trebuie apărată – Eurobarometru

Data:

Cetățenii UE doresc ca Parlamentul European să apere democrația: o treime dintre respondenți (32%) consideră că aceasta este cea mai importantă valoare ce trebuie apărată, urmată de libertatea de exprimare și de gândire (27%) și protecția drepturilor omului (25%).

Sănătatea publică (42%), sărăcia și excluziunea socială (40%), precum și schimbările climatice (39%) sunt prioritățile politice, arată ultimul Eurobarometru, publicat marți.

58% dintre cetățenii UE doresc un rol mai important pentru Parlamentul European în viitor.

Sprijinul cetățenilor pentru UE și pentru PE, în special, a crescut în timpul pandemiei de COVID-19.

Potrivit noului sondaj Eurobarometru comandat de Parlamentul European, aproape o treime dintre respondenți (32% în UE, 24% în România) au ales democrația ca valoarea europeană principală care trebuie apărată, urmată de libertatea de exprimare și de gândire (27% în UE, 22% în România) și de protecția drepturilor omului în UE și în întreaga lume (25% în UE, 24% în România).

În opinia respondenților din România, libertatea de circulație se află pe primul loc în lista valorilor care ar trebui apărate de Parlamentul European, fiind menționată de 28% (16% în UE).

Creșterea extremismului, răspândirea dezinformării și slăbirea statului de drept reprezintă un motiv de îngrijorare pentru cetățenii europeni.

Acest lucru reiese din rezultatele celui mai recent sondaj privind viitorul Europei, publicat de Parlamentul European și de Comisie la jumătatea lunii ianuarie 2022, în cadrul căruia nouă din zece europeni sunt de acord că mai sunt încă multe de făcut pentru consolidarea democrației în UE.

Unsprezece state membre pun apărarea democrației pe primul loc: Suedia, Germania, Finlanda, Italia, Danemarca, Austria, Luxemburg, Malta, Polonia, Cehia și Ungaria. Respondenții din Cehia și Ungaria pun, de asemenea, pe primul loc protecția drepturilor omului.

Citește și: Cioloș a demisionat de la președinția USR. De ce nu ar trebui să se bucure Barna

Tinerii au plasat lupta împotriva schimbărilor climatice ca prioritate absolută

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, salutând rezultatele sondajului, a declarat: „După cum subliniază pe bună dreptate cetățenii, apărarea democrației este cea mai importantă valoare europeană, mai presus de orice altceva. Nu putem considera că democrația poate exista de la sine, fără sprijin și efort; extremismul, autoritarismul și naționalismul reprezintă astăzi amenințări tot mai mari la adresa proiectului nostru european comun.”

În general, cetățenii europeni consideră că sănătatea publică este în continuare prioritatea politică pentru Parlament (42% dintre respondenti la nivel UE, 53% în România), urmată îndeaproape de combaterea sărăciei și a excluziunii sociale (40% în UE, 41% în România) și de combaterea schimbărilor climatice (39% în UE, 17% în România).

În medie, tinerii au plasat lupta împotriva schimbărilor climatice ca prioritate absolută pentru Parlament.

Există un interes susținut din partea cetățenilor europeni de a afla mai multe despre activitatea UE.

Citește și: Ce trebuie să faci dacă ești infectat sau dacă ești contact direct cu o persoană infectată cu SARS-COV-2

Potrivit prezentului sondaj, informațiile cu privire la modul concret în care sunt cheltuite fondurile UE ar fi cele mai interesante pentru 43% dintre respondenți. Cetățenii doresc, de asemenea, să afle mai multe despre consecințele concrete ale legislației europene în țara lor (30%), despre activitățile concrete ale deputaților în Parlamentul European din țara lor (29%), precum și despre acțiunile întreprinse de UE pentru a depăși pandemia de COVID-19 (29%).

„Cetățenii doresc și merită mai multe informații cu privire la impactul concret al politicilor și deciziilor UE în viața lor de zi cu zi. Oamenii ar trebui să știe unde sunt cheltuiți banii”, a declarat președinta Metsola.

Sprijinul cetățenilor pentru UE a crescut în Pandemie

Parlamentul European a precizat că plata fondurilor de redresare ale UE ar trebui să se bazeze pe planuri clare și aprobate, să facă obiectul unui control coerent și al transparenței și să depindă de respectarea valorilor noastre democratice fundamentale.

Sprijinul cetățenilor pentru UE și, în special, pentru PE a crescut în mare măsură în timpul pandemiei de COVID-19.

Marea majoritate a cetățenilor UE (58% în UE, 59% în România) sunt de acord cu un rol mai important pentru Parlamentul European în viitor, în timp ce ponderea cetățenilor UE cu o imagine pozitivă despre instituție a crescut la nivel UE cu 12 puncte procentuale față de 2015, la 36% (41% în România), inclusiv o creștere de 3 puncte procentuale la nivel UE, față de 2019.

45% dintre respondenți (36% în România) au o opinie neutră cu privire la Parlamentul European și doar 17% (20% în România) au o imagine negativă.

Această percepție pozitivă a PE se reflectă, de asemenea, în ultimul Eurobarometru standard 95.1 al Comisiei Europene, care arată că cetățenii au cel mai mult încredere în Parlamentul European, dintre toate instituțiile UE.

Majoritatea cetățenilor (62% în UE, 43% în România) consideră că apartenența țării lor la UE este un lucru bun, doar 9% (23% în România) declarând că este un lucru rău, pentru al doilea an cel mai bun rezultat din 2007, la nivel UE. Aproape trei sferturi dintre respondenți (72% în UE, 65% în România) afirmă că țara lor a beneficiat de statutul de membru al UE. În acest sens, majoritatea respondenților (63%) afirmă că sunt optimiști cu privire la viitorul UE.

Sondajul Eurobarometru al Parlamentului European din toamna anului 2021 a fost realizat între 1 noiembrie și 2 decembrie 2021 în toate cele 27 de state membre ale UE. Sondajul a fost realizat față în față și completat cu interviuri online, acolo unde a fost necesar, ca urmare a restricțiilor legate de COVID-19. În total, au avut loc 26.510 de interviuri (1.057 în România), rezultatele UE fiind ponderate în funcție de dimensiunea populației din fiecare țară.

Raportul complet poate fi consultat aici.

  • Citește și: Ce trebuie să faci dacă ești infectat sau dacă ești contact direct cu o persoană infectată cu SARS-COV-2 (presshub.ro)
  • Parlamentul European
    Parlamentul European
    PressHUB
    PressHUB
    Cea mai răspândită rețea de presă din România!

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Distribuie articolul

    spot_img

    Știri de astăzi

    Mai multe articole similare
    Related

    Die Welt: Spaţiul Schengen are cu totul alte probleme decât România şi Bulgaria

    Nu doar Croaţia, ci şi Bulgaria şi România voiau...

    Europarlamentar după eșecul Schengen: „Zero barat – plecați acasă!”

    Europarlamentarul Vlad Gheorghe îi face responsabili de eșecul intrării...