miercuri, 20 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterEuroNewsletter - Marea negocierie: banii și statul de drept

EuroNewsletter – Marea negocierie: banii și statul de drept

Criză evitată. Comisia Europeană a semnat un contract-cadru pentru 500.000 de cure de tratament cu Veklury (Remdesivir), cu posibilitatea de mărire a cantității. Toate țările participante, inclusiv România, pot acum să lanseze comenzile lor de Remdesivir în mod direct.

Anunțul a fost făcut joi, 8 octombrie, după ce, la începutul săptămânii, mai multe state europene au informat că nu mai au stocuri. În România stocul nu a fost epuizat, a declarat ministrul sănătății, Nelu Tătaru. Remdesivir este considerat, în general, unul dintre cele mai eficiente medicamente în tratamentul COVID-19.

Miza cea mai mare a acestei toamne este aprobarea noului buget multianual al Uniunii, în valoare de 1.074 de miliarde de euro, care vine la pachet cu un stimul financiar de 750 de miliarde de euro, destinat redresării economice post-pandemie. Negocierile se poartă între Consiliu, ca reprezentant al statelor membre, și Parlament, ca reprezentant direct al cetățenilor.

Poziția PE este de a nu aproba bugetul, dacă plata fondurilor europene nu este condiționată de respectarea statului de drept. Consiliul European a introdus o prevedere ambiguă privitoare la această chestiune, în acordul agreat in extremis de liderii naționali, în iulie.

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a mărit suspansul în discursul său privind starea uniunii, din septembrie, în care a subliniat că fondurile europene trebuie protejate de corupție, dar nu s-a referit expres la condiționarea lor de respectarea statului de drept. În negocierile dintre Consiliu și Parlament, Comisia joacă rolul de mediator.

Întreaga arhitectură a negocierilor este complicată de faptul că în Consiliu hotărârile se iau, în acest caz, prin unanimitate, astfel că Ungaria și Polonia – țări vizate de un eventual mecanism punitiv legat de statul de drept – pot bloca orice acord.

Acesta este contextul în care s-a desfășurat în săptămâna curentă, la Bruxelles, sesiunea de plen a Parlamentului European.

Transilvania Reporterhttp://www.transilvaniareporter.ro
Săptămânalul Transilvania Reporter este primul şi singurul săptămânal quality de pe piaţa de media din Transilvania, cu articole de autor, analize şi sinteze prin care dezvoltă actualitatea, cu un conţinut axat pe ceea ce înseamnă Transilvania, prin spirit şi cultură.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE