În ultimele zece zile, noua administrație americană a aruncat Uniunea Europeană – între timp numită generic la Washington simplu Europa – în haos: America si Rusia au început negocieri privind încheierea războiului din Ucraina, fără participarea Kievului sau a aliaților europeni; președintele american Donald Trump a acuzat – fără tumbe diplomatice – Ucraina că „ar fi în ultimă instanță” vinovată de pierderile suferite în războiul cu Rusia, pentru că nu ar fi încercat să ajungă „la o înțelegere”, deși a avut „trei ani la dispoziție”; iar președintele ucrainean Volodimir Zelesnski ar fi un „dictator” pentru că în acești trei ani de război, nu a organizat alegeri, deși mandatul lui expira în 2024.
Vicepreședintele american J.D. Vance a ținut la Conferința de securitate de la Munchen un discurs, în care afirma că „teama liderilor europeni de propriul electorat” i-ar împinge să submineze libertatea de exprimare și să ignore votul popular, două „valori de bază ale Statelor Unite”. A dat ca exemplu România și anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut. Critică reluată joi, 20 februarie, într-un discurs la Washington.
„Într-o săptămână, Trump a pus sub semnul întrebării toate principiile de bază ale ordinii mondiale, așa cum le cunoaștem de la încheierea celui de la Doilea Război Mondial”. Scria recent analistul conservator american William Kristol.
Pentru europeni, fiecare zi pare să aducă noi surprize. Și întrebări: se desprind Satele Unite de aliații europeni? Mai exista, de factor, NATO? Care este soarta Ucrainei si cine pe cine a atacat? Va accepta administrația Trump toate cererile maximaliste ale președintelui rus Vladimir Putin?
Cum sunt însă percepute la Washington aceste schimbări majore în politica externă?
„În acest moment, înghețat în timp, Statele Unite par să-și fi schimbat politica cu 180 de grade, ajungând într-o poziție fără precedent în istorie”, spune pentru PRESShub Iulia Joja, expertă în probleme de securitate europeană și zona Mării Negre, de la Washington.
Mai ales în raport cu Ucraina dar și cu Europa în general, poziția administrației americane este un „copy-paste al Kremlinului”. „Se cere organizarea de alegeri prezidențiale în Ucraina, deși sunt neconstituționale acolo, pe fundalul războiului”, continuă Iulia Joja, „Trump vorbește mereu, încă din timul campaniei electorale, de președintele Putin dar de Zelenski, negându-i practic legitimitatea, așa cum o face si Kremlinul”.
„Sunt aici două mari semne de întrebare, două mistere: Trump se consideră un mare negociator, cu toate acestea, în negocierile cu Rusia privind Ucraina pare că și-a pus toate cărțile pe masă de la bun început. Ce vrea și ce ar mai putea câștiga în această situație? Mai ales că nici nu spune ce vrea să obțină (…).
„A doua mare întrebare pentru mine, pe care o adresez frecvent și colegilor americani: lăsând pentru o secundă Europa la o parte, care este cel mai mare aliat al Statelor Unite de decenii, care este interesul național al Statelor Unite pe care îl urmărește administrația Trump în negocierile cu Rusia? Ce-si dorește Washingtonul de la Rusia, care este în comparație o putere minoră și de la care – din punct de vedere al interesului național – nu avem ce primi?
În prezent, Rusia este țara cea mai sancționată la nivel mondial. Statele Unite au transformat-o însă într-un partener legitim de negocieri. Stăm la masă cu un criminal de război!”
Și de unde, de ce, criticile continue ale administrației americane la adresa Uniunii Europene? Este știut că Rusia vede în UE un adversar, prin exemplul pe care îl reprezintă și atracția pentru țările din fosta zonă de influență sovietică. Dar până acum, Uniunea Europeană era un aliat de neclintit al Statelor Unite.
„Și aici trebuie să diferențiem între interesul național al Statelor Unite – care desigur este definit de puterea executivă, de președintele american – și interesul personal al lui Donald Trump”, arată Iulia Joja, care continuă: „ În multe instanțe de politică externă s-ar putea spune că Trump este ghidat de interesele sale personale, de preferințele sale, de simpatiile si antipatiile personale. Încă din primul său mandat a spus clar că nu iubește Uniunea Europeană, că are chiar o aversiune față de UE, față de Europa per ansamblu, față de NATO și nu în ultimul rând față de Ucraina (…).
Acum are o nouă echipă, diferită total ca ideologie de prima sa administrație, și își manifestă mult mai direct și brutal, prin retorică dar și prin fapte, cum ar fi tarifele, aceste animozități.
Citește și: Pericolul Trump pentru Transilvania | Universul.net
NATO este o altă construcție care nu pare să fie simpatizată de Trump. Există pericolul real ca Alinața Nord-Atlantică să se destrame, prin retragerea Statelor Unite, chiar dacă nu ar fi formalizată?
„Categoric”, este de părere Iulia Joja.
„Din nou trebuie să ne referim la declarațiile lui Donald Trump din ultimii opt ani. Încă din prima sa administrație – știm bine din memoriile lui John Bolton, fostul său consilier pe probleme de securitate națională și ale altor apropiați – Trump s-a gândit serios la ieșirea din NATO, pentru că nu vedea utilitatea acestei alianțe. Iar animozitatea președintelui față de orice alianță este și mai evidentă acum, încă de la începutul celui de al doilea mandat. Asta pentru că alianțele, în ochii săi, nu sunt cuantificabile, nu ar fi echitabile.”
„Acum a adăugat și cerința ca partenerii să contribuie cu 5% din PIB la apărare, știind foarte bine că aliații europeni nu-și pot permite acest lucru. Nu ar fi de mirare ca în scurt timp să justifice retragerea SUA din Alianța Nord-Atlantică, sau cel puțin a trupelor americane din țările flancului estic, invocând tocmai incapacitatea europenilor de a plăti pentru propria securitate.”
„În acest moment, preferințele președintelui Donald Trump converg și cu cerințele vechi ale lui Putin, și astăzi în vigoare, ca NATO să se retragă pe pozițiile din 1997, deci să părăsească frontul estic.”
Cum poate și cum ar trebui să reacționeze Europa?
„Cu fermitate și unitate”. Iulia Joja continuă: „Polonezii vorbesc deja, la nivel guvernamental, de posibilitatea unei retrageri parțiale sau totale a trupelor americane din Europa. Polonia și-a asumat și apărarea țărilor baltice, așa că se uită acum la posibile alianțe regionale.
România, ca orice stat din flancul estic, trebuie și ea să fie pregătită pentru această eventualitate. Are parteneri, are aliați și ar trebui să înceapă o discuție publică despre diversele variante de coaliții de apărare, regionale și nu numai.”
„Conducerea UE trebuie să fie mai fermă, să comunice clar administrației americane: da, am înțeles că trebuie să investim mai mult în propria securitate și apărare, dar și voi, Statele Unite trebuie să spuneți clar dacă mai sunteți sau nu aliații noștri. Dacă nu, aici este ușa!”, încheie Iulia Joja, expertă americană în probleme de securitate în Europa de est și zona Mării Negre.
Europa este în fierbere, opinia publică americană mult mai puțin.
Cel mai recent sondaj Economist/YouGov arată:
Referitor la Ucraina: de două ori mai mulți cred că Rusia va ieși învingătoare în fața Ucrainei: 29% vs. 13%.
Aproape 60% din americani cred că Rusia va termina războiul controlând teritorii ucrainene, deși numai 14% își doresc acest lucru, în timp ce 61% ar vrea ca Ucraina să-și păstreze cumva integritatea teritorială.
Cu toate acestea, politica externă nu joacă un rol major în opinia americanilor despre administrația Trump, pentru că 50% din americani sunt de părere că președintele acționează corect. Este un procent mai mare decât în primul mandat Trump (2016/2020).
Mai mult, o majoritate a americanilor apreciază faptul că Trump „face ce a promis” în campania electorală, deși tot o majoritate admite că în acest moment, ofensiva administrației, mai ales împotriva agențiilor/ instituțiilor federale, a adus America în pragul unei crize constituționale.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Elliott School of International Affairs)
