Exces de zel la fosta Gardă Fianciară. Acum statul este bun de plată

Data:

spot_img

Exces de zel la fosta Gardă Fianciară, iar acum Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a pierdut un proces cu o companie de transport.

Controlul efectuat de inspectorii fiscali la o firmă de transport a avut ca urmare o plângere penală pentru evaziune fiscală şi blocarea a 367.000 de lei, reprezentând prejudiciul prezumat. 

După 7 ani, procurorii au ajuns la concluzia că administratorul firmei nu greşise cu nimic, dar Fiscul a refuzat să deblocheze banii, chiar şi după ce o instanţă l-a somat să o facă. Urmarea a fost un proces, iar apoi încă unul.

Proces câștigat de patron, dar sechestrul nu a fost ridicat

Conflictul dintre firmă şi Fisc durează de aproape 15 ani. Controlul Gărzii Financiare la Voion Trans SRL a avut loc la sfârşitul anului 2010. Inspectorii au ajuns la concluzia că administratorul societăţii nu înregistrase în contabilitate venituri în sumă de 1,2 milioane lei, fapt pentru care a fost calculat un prejudiciu total de 367.962 lei.

Citește și Vasile Blaga rămâne cu certificatul de revoluţionar după greşeala unei instituţii din subordinea Guvernului

În ianuarie 2010, Garda Financiară a blocat suma considerată prejudiciu şi a formulat o plângere penală împotriva administratorul societăţii.

Dacă acuzaţiile se confimau, omul de afaceri risca până la 8 ani de închisoare.

Ancheta a durat mai bine de 7 ani. În cele din urmă, spre sfârşitul lui 2018, Parchetul de pe lângă Tribunal a clasat însă cauza, constatând că faptele reclamate de inspectorii fiscali nu erau prevăzute de legea penală. În mod normal, sechestrul pus pe cei aproape 368.000 lei trebuia ridicat.

Acest lucru însă nu s-a întâmplat, iar solicitarea Voion Trans vizând deblocarea banilor a fost respinsă.

Societatea a fost nevoită să se adreseze instanţei, care a dispus în 2020 deblocarea conturilor şi obligarea Fiscului la plata dobânzii pentru intervalul cuprins între data introducerii cererii de chemare în judecată şi data ridicării măsurilor asigurătorii.

Citește și Românii încă sunt controlați în aeroporturile din UE, deși am intrat în Schengen aerian

Exces de zel la fosta Gardă Fianciară. Ce s-a întâmplat la recurs?

Fiscul nu a achitat dobânda solicitată, aşa că Voion Trans a deschis un nou proces. În cadrul acestuia, firma a cerut 357.817 lei, valoarea dobânzii pentru suma indisponibilizată de fisc din 2011 până la sfârşitul lui 2019. În apărare, Fiscul a invocat întâi lipsa calităţii procesuale.

Sechestrul fusese pus de Garda Financiară, insituţie care nu mai există. Excepţia a fost respinsă, întrucât atribuţiile Gărzii, deci şi obligaţiile acesteia, au fost preluate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Apoi, a fost invocată prescripţia dreptului la acţiune. Nu era cazul, întrucât din iunie 2019, când Voion Trans ceruse deblocarea banilor şi data depunerii cererii de chemare în judecată, mai 2021, nu trecuseră trei ani.

În privinţa responsabilităţii, pentru magistraţii Tribunalului lucrurile erau clare. Fiscul ţinuse blocaţi nişte bani pe care refuzase să-i elibereze după ce se demonstrase nevinovăţia celui acuzat.

Provocase astfel un prejudiciu pe care trebuia să-l repare, prin plata unei dobânzi, stabilite prin expertiză. Ca urmare, judecătorii au obligat Fiscul la plata celor 357.817 lei solicitaţi.

Recursul declarat de ANAF a fost respins ieri de Curtea de Apel, ca inadmisibil, potrivit Ziarul de Iași.

Continuare în Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...