Caroline Fernolend a început să lucreze pentru renașterea satului ei la începutul anilor 90, când satul, aproape pustiu, intra în declin.
A înființat fundația „Mihai Eminescu Trust”, pe care o conduce și prin care se ocupă de 24 de ani, de protejarea și revitalizarea patrimoniului istoric transilvănean. Astfel, Mihai Eminescu Trust a realizat până acum 1.360 de proiecte în 45 de localități.
Unul dintre proiectele acestei fundații, Biserica fortificată din Alma Vii, a fost marele premiant al competiției Europa Nostra și Comisia Europeană.
Este fiica Sarei Dootz, alături de care Caroline și familia ei l-au întâmpinat pe prințul Charles când a venit prima dată în Transilvania.
În anii ’90, înarmate cu un borcan de dulceață și un ștergar tradițional, l-au impresionat pe monarhul britanic, care, de mai bine de douăzeci de ani, vine cu regularitate în România, promovează turismul în Transilvania și contribuie la revitalizarea satelor.
Atunci, în 1998, familia Sarei a hotărât ca toți ai lor, fiica, nepoata și ginerele, dar și ea, bătrâna Sara, să se îmbrace în hainele cele vechi săsești și au pornit spre locul de întâlnire, la Moșna.
Au luat cu ei o fotografie a satului lor, borcanul de dulceață și ștergarul făcut în casă. S-au dus să-i spună viitorului rege al Angliei că au nevoie de el. Că satul lor, departe de șosea, rătăcit printre dealuri, moare dacă nu va fi ajutat.
În anii următori, prințul Charles a trecut peste toate opreliștile și a venit la Viscri, în satul din fotografie, unde și-a cumpărat o casă. E la numărul 163 de pe strada principală. Când l-a văzut, Sara a trecut de bodyguarzi, și-a desfăcut „laibărul” și a arătat că nu are arme, a mers la Charles și l-a luat în brațe, iar prințul i-a sărutat „mânurile”. Sara nu s-a mândrit cu asta, dar a văzut uimirea celorlalți.
Apoi, femeia a tăiat o găină, a făcut supă cu tăieței de casă și le-a pus masa oaspeților.
De atunci, în fiecare an, de ziua lor, pe 14 noiembrie, Sara și prințul Charles își trimiteau câte un cadou. Sara îi trimitea un borcan cu dulceață, iar de la prinț primea un borcan cu miere, de la „albine prințese” și o scrisoare scrisă de mâna lui.
Acum, Sara Dootz, mama Carolinei, nu mai este. Însă, povestea începută acum mai bine de 20 de ani merge mai departe.
Caroline cu fundația pe care o conduce și localnicii din comunitățile în care lucrează reușesc an de an să repare, să refacă monumente, să renască sate, destine.
Nu doar satul lor, Viscri, a cunoscut o evoluție și o notorietate extraordinare, dar multe alte sate din jur au beneficiat de proiectele Fundației Mihai Eminescu Trust.
Pentru proiectul de restaurare și reutilizare, Biserica fortificată din Alma Vii a câștigat recent trei premii importante în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2024.
Cum a fost posibil, care sunt dificultățile în munca de restaurare și de mobilizare a unei comunități și ce o motivează să meargă mai departe pe un drum care acum 30 de ani părea imposibil, ne spune Caroline Fernolend în interviul care urmează, acordat la scurt timp după decernarea premiului.
– Caroline, când ai început acum mulți ani această muncă în satele aproape pustii, te-ai gândit că ai să reușești? Ce înseamnă acest premiu pentru tine?
– Cele trei premii primite pe 7 octombrie la Ateneu, din partea Europa Nostra și Comisia Europeană, reprezintă o mare recunoaștere pentru comunitatea din Alma Vii, pentru echipa fundației și pentru mine personal. Acum 32 de ani, când am început acest drum de revitalizare a satului Viscri, nu am îndrăznit nici măcar să visez la o atât de înaltă recunoaștere. Pentru prima dată în istoria Europa Nostra de 61 de ani, un proiect a primit trei premii: Premiul la categorie – în cazul nostru – Restaurare și reutilizare adaptivă, apoi Marele premiu al categoriei, precum și Premiul publicului.
Peste 10.000 de persoane din toată Europa au votat pentru proiectul nostru și aș dori să le mulțumesc pe această cale. Doar unul singur din cele 26 de proiecte premiate la cele cinci categorii primește acest premiu al publicului, cel care este apreciat cu cel mai mare număr de voturi.
– Lucrezi pentru comunitățile din satele săsești de peste 30 de ani. Care sunt cele mai importante realizări ale tale, ale fundației pe care o conduci?
– Da, sunt 32 de ani de când am început să motivez oamenii din Viscri să dezvoltăm un nou spirit de comunitate și să vedem valoare în patrimoniul cultural existent. Azi, când privesc înapoi, aproape nu îmi vine să cred că am implementat împreună cu echipa mea de la Mihai Eminescu Trust 1.360 de proiecte în 45 de localități.
Eu consider că este o mare realizare faptul că tot mai multe comunități rurale își pun în valoare patrimoniul construit, tradițiile, gastronomia locală și încep să creadă în „binele comun”. Sunt fericită când văd că oamenii reiau responsabilitatea pentru patrimoniul cultural.
– Cum ai reușit să mobilizezi, să convingi locuitorii acestor sate să lucreze împreună, practic, să redevină niște comunități? Ce a fost cel mai greu?
– Eu consider că am reușit prin faptul că noi, echipa fundației Mihai Eminescu Trust, ne întâlnim de foarte multe ori cu membrii din comunitățile unde activăm. Dar și faptul că proiectele noastre se bazează pe o nevoie / cerință reală exprimată de către comunitate, iar implementarea proiectului se face tot împreună cu oamenii din comunitate. În acest mod se asigură sustenabilitatea fiecărui proiect în parte, care contribuie la dezvoltarea unei comunități unite.
La începuturi, în anii ‘90, a fost greu ca autoritățile publice să înțeleagă importanța demersului inițiat de noi, și anume punerea în valoare a patrimoniului cultural în mediul rural. Poate au avut această reticență și din cauza că în perioada comunistă în jur de 8.000 de sate trebuiau să fie „sistematizate”, adică distruse prin acel plan nebunesc al lui Ceaușescu de a crea mai mult teren agricol.
Este destul de greu să găsim fonduri pentru toate proiectele noastre, prioritizate împreună cu membrii comunităților unde lucrăm. Dar ne bucurăm cu atât mai mult când găsim parteneri în instituții publice, care ne susțin și ne apreciază munca.
– Te rog să explici pentru cititorii noștri care este motivația ta, de ce consideri că patrimoniul acesta este important?
– Motivația mea vine, în primul rând, din simțul datoriei față de strămoșii mei, de la care am moștenit acest patrimoniu, dar o simt și ca o obligație față de generațiile care vor urma. Motivație primesc în fiecare zi când privesc realizările, rezultatele și impactul proiectelor în viața consătenilor mei și a persoanelor din celelalte sate.
Motivație și bucurie primesc când văd că, în ultimii ani, tot mai multe familii tinere se mută în „satele noastre” și aduc o contribuție semnificativă la dezvoltarea comunității. Sunt fericită când văd cât de multe persoane trăiesc mai bine la ei acasă, în satul lor, datorită activităților agricole, artistice și turistice.
– Cum a decurs proiectul premiat, Biserica saxonă Alma Vii, și ce se va întâmpla acolo, ce înseamnă concret reutilizare adaptativă în acest caz?
– Proiectul de la Alma Vii a început în anul 2010, atunci când membrii comunității și-au exprimat dorința să restaurăm acest monument și să amenajăm în locuința clopotarului un cuptor tradițional de pâine.
În 2011 am reușit să obținem fonduri de la Fundația Horizon pentru proiectul tehnic, al cărui șef de proiect a fost arhitectul devenit prietenul nostru, Ștefan Bâlici (astăzi președinte al OAR).
În 2014 am reușit să fim câștigătorii unui grant SEE (Norvegia, Liechtenstein și Islanda) prin care am restaurat, cu materiale și tehnici tradiționale, incinta fortificată. În cele 21 de încăperi am amenajat un „centru de interpretare a culturii tradiționale”, în care sunt expuse obiecte donate de către toți locuitorii satului. A fost un mod prin care să-i facem să simtă că această biserică fortificată este a lor și să fie mândri.
În 2018, după cinci încercări, am reușit să obținem de la Fondul Ambasadorial pentru Păstrare Culturală al ambasadei SUA fonduri pentru restaurarea bisericii. În toate fazele proiectelor, comunitatea a jucat un rol important. Azi avem două asociații în Alma Vii care se ocupă de gestionarea bisericii fortificate, de proiecte de promovare a satului și a bisericii fortificate. Împreună cu ei organizăm expoziții: anul acesta am avut onoarea să îi găzduim pe artiștii Sorin și Adrian Ilfoveanu, iar anul trecut o expoziție a pictorului din zona noastră, Ștefan Câlția.
Copiii din Alma Vii beneficiază de multe activități în „centrul educațional” deschis de către Fundația Mihai Eminescu Trust acum 8 ani. Anul acesta, o doamnă din Alma, Alexandra, și-a deschis un punct gastronomic local în incinta fortificată, unde este și cuptorul de pâine. Se poate servi masa acolo, iar pentru ea și familia ei este venitul principal.
Reutilizare adaptivă pentru noi înseamnă revitalizare. Acest lucru, desigur, s-a întâmplat la biserica fortificată în Alma Vii și cu membrii comunității.
– Ce proiecte de viitor ai, ce urmează? La ce visezi?
– Desigur, așteaptă în sertar multe proiecte pentru care încercăm să găsim fonduri. Enumăr doar trei dintre ele: Casa parohială din Alma Vii; Casa Ebner din cetatea Sighișoara (de lângă Turnul și Bastionul Țesătorilor) și Casa parohială din Bunești.
Visul meu este ca autoritățile publice să-și asume faptul că de mulți ani ONG-urile din România identifică și suplinesc lipsurile în multe domenii. Noi, societatea civilă, ne dorim puțină mai multă susținere în munca noastră depusă pentru binele și bunăstarea cetățenilor din țara noastră.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
