În spitalul bucureștean, Colentina, o femeie a fost ținută peste treizeci de zile legată de un pat. La propriu. Doamna Dinu are aproape 91 de ani, dar zilele în care a fost efectiv încarcerată în salonul spitalului au îmbătrânit-o cu încă cinci.
Dacă înainte putea merge la cumpărături sau la coaforul din cartierul în care locuiește, acum ea nu mai poate părăsi casa. Are amețeli frecvente și nu mai are deloc orientare în spațiu.
Familia ei pune amețelile pe seama tranchilizantelor pe care le-a primit drept tratament în spital. Doar că tranchilizantele nu tratează COVID-19… Și atunci întrebarea care apare firesc este următoarea: „De ce o pacientă depistată pozitiv cu SARS-COV-2 a primit tranchilizante drept tratament și a fost legată de patul spitalului atâtea zile, deși nu avea simptome?”
Am încercat să contactăm reprezentanți ai spitalului Colentina din București printr-un email trimis în data de 12 iulie, pentru a ne explica oficial de ce s-a procedat astfel în cazul Mariei Dinu. Până la această oră nu am primir un răspuns oficial din partea spitalului. În momentul în care îl vom avea, îl vom insera în cuprinsul acestui articol.
Mai mult decât atât, doamna Dinu s-a infectat cu noul virus în Spitalul Floreasca, alături de un lot de 6 alți infectați, situație despre care nu s-a auzit nimic public până acum.
Povestea este înfiorătoare și, din păcate, așa cum veți vedea în cursul acestei investigații, nu este nici singura. Oameni mult mai tineri și fără simptome de boală au fost obligați să rămână în saloanele unor spitale din țară, fără a putea face nimic pentru a merge acasă la ei și a se izola acolo, unde le-ar fi fost măcar confortabil procesul vindecării.
„De fapt, mama mea a fost infectată în Secția de Cardiologie a Spitalului Floreasca”
Doamna Dinu locuiește în București și are puțin peste 90 de ani. Are probleme cu inima și, tocmai de aceea, a avut nevoie, chiar în perioada pandemiei, de ajutorul medicilor, pentru a-și ține ritmul cardiac sub control. Nu știa, însă, că din spital va lua acest nou virus și că asta o va transforma într-o prizonieră a unui sistem medical, care consideră că pacientul fără simptome, dar necooperant, trebuie legat de pat și tratat cu tranchilizante.
Fiica doamnei Dinu este plecată de mulți ani în Franța, dar aflând de problema mamei ei, aceasta a decis să își cumpere bilet de avion și să se întoarcă în țară, pentru a-și lua mama acasă, după ce aceasta fusese internată pentru 10 zile la Spitalul de Urgență Floreasca din București, pentru niște probleme cu inima.
Nu știa nici ea și nici spitalul n-a anunțat-o că, pe parcursul internării în Secția de cardiologie, aceasta se infectase, împreună cu alte 6 persoane, cu SARS-COV-2.
Avea să afle asta prea târziu, când n-a mai putut face nimic pentru a-și elibera mama din spital.
„Mama, fiind bolnavă de inimă, ea, în perioada respectivă, în februarie, când a început să se miște ideea pandemiei, i-am explicat să-și ia doctoriile cum trebuie, ca să nu ajungă la spital. Asta a fost dorința mea.
Ea a făcut tocmai invers și nu știu cum și-a luat doctoriile, dar a ajuns la spital prima dată, într-o internare la Floreasca, a intrat negativ la test și a ieșit negativ la test. După trei zile, nu știu tratamentul nou ce efecte a avut, că iar a avut o deficiență de ritm cardiac și a plecat în urgență la 3 noaptea, la Floreasca. Doctorii au invocat faptul că ea nu a știut să își ia tratamentul.
E posibil… Din nou, la Floreasca, i s-a făcut testul de COVID și a intrat negativă. După ce au stabilizat-o, pe data de 5 mai, ea s-a ambiționat și a cerut să plece acasă, pentru că se simțea bine. Doctorii m-au sunat pe mine să mă întrebe cine o poate lua pe mama de la spital.
Eu aveam un bilet de avion pe data de 5 mai și le-am spus că dacă vrea să plece, va veni o verișoară de-a mea care o să treacă pe la ea până ajung eu. Spitalul a decis să o mai țină și i-au făcut testul, în pregătirea externării. Și s-a dovedit că este pozitivă.
De fapt, mama mea a fost infectată în Secția de Cardiologie a Spitalului Floreasca, despre care am aflat mai apoi că a fost închisă din cauza infectării a șase pacienți dintr-o dată de la un caz care nu a fost bine testat. Fapt este că mama a fost infectată în Secția de Cardiologie, nimic nu s-a spus în presă, nimeni n-a știut nimic, s-a închis secția, au fost toți panicați, au dat pacienții din stânga în dreapta.
Ei au mutat-o pe mama pe data de 9 mai și au decis, în loc s-o externeze la ea acasă, au trimis-o direct la Spitalul Colentina, în secția de Cardiologie COVID. Acolo a început acest coșmar de treizeci și ceva de zile. În care eu nu am înțeles absolut nimic.”, își amintește Otilia, fiica doamnei Dinu.
Într-adevăr, coșmarul a început la Colentina, de unde mama ei n-a mai putut pleca. Asta pentru că, pe lângă tratamentul cu tranchilizante care i s-a aplicat, aceasta a fost legată de pat. Din precauție, spun medicii. Pentru că femeia încerca uneori să se ridice…
„Mama a fost complet asimptomatică. N-a înțeles, la vârsta ei, de ce trebuie să stea acolo. Ea deja nu mai voia să stea la Floreasca, vă închipuiți ce a fost pentru ea. La Colentina, bolnavii erau singuri în salon, iar medicii se echipau în două încăperi filtru și intrau de două ori pe zi la pacienți. Mai intrau infirmierele să facă curat. În rest, erau singuri, monitorizați prin camere de luat vederi.
Mama a făcut o decompensare, n-a înțeles de ce a trebuit să plece nu acasă, ci la alt spital. Vă specific că eu am sunat când am aflat despre transferul mamei la Colentina, am sunat la Floreasca și am întrebat de ce nu au transferat-o acasă, cum stabilisem cu directorul spitalului.
Mi-au explicat că ar fi putut să fie dusă acasă, ținând cont de vârsta ei și de faptul că nu poate ieși să contamineze pe nimeni, dar pentru că inima ei era slăbită, au decis să o trimită la Colentina. A stat acolo o lună și câteva zile, iar la Floreasca a stat încă 10 zile.
Mama mea este o fire foarte afirmată, se impune, nu ascultă de nimeni, mă rog, așa a fost toată viața. La Floreasca au început să-i dea niște tranchilizante, care să poată să îi administreze tratamentul și să nu mai ceară să plece acasă, care au demolat-o, au transformat-o în legumă.
Eu când am ajuns acasă, m-am și speriat de starea ei. În seara în care au mutat-o, doctorul care era de gardă de la Colentina m-a sunat și m-a întrebat dacă sunt la curent cu faptul că mama mea necesită un tratament psihiatric destul de serios. I-am spus că mama nu are niciun istoric de boli psihice, ea este urmărită pentru inimă, rinichi, dar în niciun caz pentru afecțiuni psihice.
A zis că are un tratament foarte puternic și i-am spus că îl rog foarte mult să nu i-l administreze, că nu aș vrea să devină dependentă. I-am spus că știu că mama poate fi recalcitrantă, dar ăsta este caracterul ei. Mi-a spus că o să vadă și că va modula doza.
Ei au lăsat, totuși, o parte din tratament să continue. Mama, însă, a mai făcut un episod de genul “Nu mai vreau să iau doctorii până nu-mi dați drumul acasă!” și au legat-o de pat. Când am ajuns pe 5 iunie m-au sunat să mă duc să le duc o orteză pentru că mama ar fi tras de contențiile respective și că o doare încheietura mâinii. I-au făcut repede niște radiografii.
Eu acum nu știu dacă ea a tras sau dacă ei i-au forțat oasele alea fine de la încheietura mâinii. Au legat-o de pat, pentru că nefiind nimeni în salon și nefiind intrarea liberă, fiind acest protocol de igienizare și protecție a cadrelor medicale, ei au zis că n-au putut să facă altceva decât s-o lege, pentru că ea voia să se dea jos din pat. Dar poate voia să se dea jos din pat să se dezmorțească, nu știu.
Mama mea a fost legată cu contenții și rezultatul este că am stat 10 zile cu ea și am stimulat-o să meargă prin casă cu cadrul, să se miște, ca să își recapete orientarea în spațiu, în casa ei.”
„Când a venit acasă, două zile nu a putut să meargă. Mă întreba unde este sufrageria, unde e dormitorul.”
După această perioadă de aproape două luni de spitalizare, doamna Dinu nu mai știa să meargă sau să relaționeze cu oamenii. Fiica și nepoata ei își amintesc că doamna arăta ca un personaj de film după lobotomizare.
A fost nevoie de mult timp și multă răbdare pentru ca ea să se recupereze parțial. Însă, doamna Dinu n-a mai revenit niciodată la ce era înainte de sechestrarea în spital.
“Deci a ajuns în casă, după acest tratament, din care ea nu a înțeles nimic și are vagi amintiri, într-o stare ca după o lobotomie.
Avea un fir de saliva care îi curgea din gură, ținea capul într-o parte, într-un fotoliu. Nici ambulanță nu i-au dat. A trebuit să plătim noi o ambulanță particular s-o aducem acasă, că n-am mai suportat ideea să mai stea o noapte acolo.
Chestiunea este că ea, când a venit acasă, două zile nu a putut să meargă. Nu știa nici unde se află. Noi o susțineam și plângeam… Și eu, și fiica mea…
Mă întreba unde este sufrageria, unde e dormitorul. Dar a decis, eu personal, să-i opresc tratamentul anxiolotic, cu toate efectele care puteau să apară. Așa că nu i-am mai dat porcăriile alea de vineri, de când a venit acasă. Și vreau să vă spun că a recuperate la o viteză extraordinară, mai cu seamă partea motorie. În schimb. A rămas cu o stare de dezinteres, e apatică, e blazată, nu-i mai place nimic…
Mama, înainte să plece la spital, ieșea din casă, încet, încet, își făcea cumpărăturile în zonă, se decurca. Acum nu mai poate să iasă din casă, nu mai poate merge deloc. Este tot timpul cu amețeli. Dar mă deranjează prejudiciul care a fost, amprenta fiziologică și psihică care rămâne pe ea la 90 de ani.
Consider că încarcerarea ei, că nu-i pot spune altfel, legarea ei de pat, toate astea sunt amprente ale unei experiențe pe care nu o merita. Mai ales că nu avea simptome. Eu i-aș da în judecată.
Și, în primul rând, aș trage la răspundere Spitalul Floreasca, că nu m-au anunțat că mama noastră e depistată pozitiv, că s-a infectat la ei și că o vor transfera la Colentina. Și atunci poate din timp îmi puneam eu o opțiune de a o duce acasă.
De pe 5, când ea striga la medic în picioare că nu au niciun drept să o țină cu forța în spital până pe 11 iunie, când mi-au adus-o ca pe o cârpă, e o mare diferență. De asta vreau să mă organizez și să îi dau în judecată. Ea are o boală gravă, care poate în orice zi să facă Poc și să închidă ochii.
Dar asta n-are nimic de-a face cu gestiunea față de COVID. COVID-ul a fost tratat într-un mod carceral și brutal pentru o persoană de vârsta ei. Nu i s-a administrat deloc tratament pentru COVID, de altfel.”, își mai amintește Otilia Dinu.
„Psihic, fratele meu a fost aproape distrus”
Fratele jurnalistului Tibi Demeter de la Monitorul de Cluj are 26 de ani și este diagnosticat cu diabet. În condițiile izbucnirii pandemiei, știindu-se diabetic, acesta și-a făcut un test pentru depistarea COVID într-o clinică privată, iar primul rezultat a fost negativ.
Ulterior, la locul său de muncă, un coleg a primit confirmarea infectării cu SARS-COV-2, motiv pentru care compania a luat decizia de a face teste și astfel au mai fost descoperiți încă 6 angajați pozitivi, printre care și fratele lui Demeter. Toți asimptomatici…
Au fost dusi cu izoleta la spitalul din Rupea, unde cei în cauză nu au prezentat simptome serioase. Doar unul a fost externat după o săptămână, în urma unui test negativ. Ceilalți își petreceau timpul jucând șah, table și cărți. Familiile asimptomaticilor au fost izolate la domiciliu.
Tibi Demeter își amintește acum că perioada în care i-a fost ținut fratele în spital a fost una extrem de grea, atât pentru el, cât și pentru familie. În acele săptămâni, în care asimptomaticilor nu li s-a dat acces la rezultatul testelor și nu au prezentat simptome, cei în cauză au început să nu mai creadă că virusul există.
„Duceam mâncarea la portar și de acolo ea era dusă fratelui meu. În spital primea mâncare, dar ca în spitalele din România, nu era suficient. Condițiile au fost relativ bune în spital, dar simplul fapt că a stat închis cu un coleg într-un salon de spital atâtea zile a fost foarte deprimant pentru el.
Medicii și asistentele intrau de două ori pe zi la ei, cu masca pe față,și le dădeau 14 tablete pe zi. Fratele meu, fiind diabetic și intrând în categoria de risc, primea un tratament, constând în 14 medicamente pe zi, pentru că au spus că trebuie să primească oricum tratament, ca să nu se agraveze.
Psihic, fratele meu a fost aproape distrus în toată perioada asta, l-a afectat foarte mult.
Nu mai zic de părinții mei, pe care episodul i-a afectat foarte tare, mai ales că avea și diabet. A fost, de fapt, dificil pentru noi toți, pentru că și noi am stat 14 zile în izolare la domiciliu.
La un moment dat, fratele meu pur și simplu nici nu mai credea în boală, pentru că el își făcuse un test înainte, pentru că a aut simptome de COVID. Îl dureau mușchii, așa că s-a dus la un cabinet privat și rezultatul a fost negativ. Și după aproximativ două săptămâni, după ce la muncă apăruse un caz, i-au făcut și lui testul și era pozitiv.
În aceeași zi cu el a fost externat și un alt coleg, care încă era pozitiv, doar că a beneficiat de noua lege, care prevedea că 10 zile sunt suficiente pentru asimptomatici.
A plecat acasă pozitiv, deci. Fără tratament. I s-a spus să continue să stea acasă în izolare încă patru zile.” , își amintește acum Tibi Demeter. (Carmen DUMITRESCU)
Cazurile pacienților asimptomatici, care au stat aproape două luni departe de familie: „Nu vreau să vă spun cât am luptat cu psihicul atâtea zile în spital”
O asistentă medicală din Dorohoi, care s-a contaminat în prima lună a pandemiei, a stat internată în trei spitale din Botoșani pentru 58 de zile și a făcut 18 teste până când s-a negativat complet. Femeia, care a dorit să își păstreze anonimatul, a explicat că a făcut o formă medie a bolii, având febră, dureri musculare, tuse, pierderea gustului și a mirosului.
Aceasta a contestat condițiile din unitatea medicală unde s-a contaminat, din Dorohoi, spunând că nu au avut aproape deloc echipamente de protecție la începutul pandemiei.
„Zilnic primeam câte o mască care ajungea de la magazioner la o infirmieră, apoi la asistenta șefă și noi, asistenții medicali, eram a patra persoană care puneam mâna pe mască aici.
Aveam patru halate la opt asistente, puse într-o cutie, dar erau halate de vizitatori, nu cele profesioniste, impermeabile”, a spus femeia, care a mai amintit că mănuși aveau în spital doar mărimea S și multe dintre asistente nu le puteau purta fiindcă nu le intra mâna în ele.
Aceasta a povestit cum, rând pe rând, colegele sale asistente și alți pacienți internați în salon cu ea erau externați, având teste negative, în timp ce ea a avut mereu teste pozitive, unul după altul, în toată perioada lunilor aprilie și mai cât a stat internată.
„Am avut două săptămâni simptome, apoi nu am mai făcut febră, nu am avut nici dureri musculare, s-au manifestat doar efectele adverse ale medicamentelor și au mai durat câteva zile până mi-au revenit gustul și mirosul. Am antecedente oncologice, nu vreau să vă spun cât am luptat cu psihicul atâtea zile în spital”, a mai spus femeia.
Ultimul spital în care a stat a fost Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe” din Botoșani și spune că a avut o mare problemă cu stresul întâmpinat de șederea prelungită în spital și de faptul că dura mult timp între teste, nefiind în vigoare metodologia de astăzi aprobată de Ministerul Sănătății care spune că persoanele asimptomatice se testează mai des și după o perioadă pot fi externate să se trateze acasă.
„Mi-am pierdut toată răbdarea, am ajuns să nu mai comunic nici cu familia, să le zic când mă testează, că de atâtea ori am trecut prin asta… Mai e și problema că mie îmi recomandă paracetamol metodologie de tratament, fiindcă am avut o formă medie. Dar dacă eu mă simt foarte bine, de ce să iau paracetamol 50 de zile, că îmi intoxică ficatul și mă dor rinichii?
Eu am renunțat la el, chiar dacă îl primeam, dar sunt doamne venite de la fabrica de confecții din Botoșani, ele ce fac, iau cu pumnul pastile în fiecare zi? Pentru ce?”, a mai descris femeia.
Un instructor de dans din Neamț, internat la Iași 45 de zile
Alt pacient asimptomatic care a stat o perioadă îndelungată internat, de data aceasta la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, este un tânăr instructor de dans sportiv care a fost spitalizat timp de 45 de zile. Andrei Scrab are 30 de ani și a fost confirmat pe data de 17 martie, după ce părintele unei cursante de la dansuri sportive a fost depistat pozitiv cu COVID-19.
Acesta spune că nu a avut niciun simptom, starea generală de sănătate a fost una bună, însă a fost dezarmat de faptul că de fiecare dată când era testat rezultatul ieșea pozitiv, ceea ce îl ținea departe de familie. În perioada în care a fost internat a trecut prin mai multe de zece testări.
La acel moment, conform protocolului, pentru a putea fi externat un pacient erau necesare două teste Real Time PCR făcute la 24 de ore distanță unul de celălalt, iar rezultatul să fie negativ.
Medicii infecționiști care s-au ocupat de cazul tânărului au explicat că este vorba despre o situație deosebită, sistemul imunitar al acestuia nereușind să elimine complet virusul existent în organism. Ajuns acasă după cele aproape 50 de zile petrecute în izolare, Andrei a spus că alături de familie se simte ca „în paradis”.
„O experiență neplăcută, nedorită, dar cu siguranță o lecție pentru mine! Bucurați-vă de ce aveți, apreciați ce aveți și împreună putem deveni mai buni!”, a scris acesta într-o postare pe Facebook, dorind totodată să mulțumească tuturor celor care i-au fost alături în toată perioada.
Acestea nu au fost singurele cazuri de pacienți asimptomatici internați pentru mai multe săptămâni, la începutul perioadei de pandemiei un medic din Suceava a stat timp de patru săptămâni internat la Iași deoarece la cele două teste consecutive făcute la distanță de o zi, rezultatul ieșea pozitiv.
Primii pacienți asimptomatici au fost externați de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași pe data de 24 iunie, la o zi după intrarea în vigoare a Ordinului ministrului Sănătății nr. 1137, conform căruia aceștia pot fi externați după minimum zece zile de la internare, testarea făcându-se în ziua opt de la internare.
Atunci au plecat acasă 28 de pacienți, sub monitorizarea medicilor de familie. Conform Ordinului, „pacienții asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control pot fi externați după zece zile, cu condiția izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare”. (Mădălina OLARIU)
Cu ochii pe fereastră. Două luni de spitalizare fără nicio boală!
44 de zile în spital, 9 în carantină și 14 în izolare. Cam asta este, pe scurt, povestea lui Giani Pop, un bihorean care a suferit mai mult din cauza „detenției” de la Spitalul Municipal, decât de covid. Și nu a fost singurul, în situația lui aflându-se alți trei pacienți, ținuți în spital fără să aibă niciun simptom de boală.
Giani Pop, un orădean de 47 de ani, care lucra în Trento în industria hotelieră, a trecut în acest an prin una din cele mai grele încercări ale vieții.
„Pe 16 martie am pornit spre România din Trento, Italia. Am fost trei în mașină. Controalele la vamă au fost minimale și în Austria și în Ungaria. În România, când au aflat că venim din Italia, ne-au dus la un cort, am completat niște formulare și apoi, în doar 30 de minute, maxim o oră, am intrat în carantină.
La hotelul în care am fost cazați am fost bine tratați, am primit mâncare bună, doar cea de seara, de la McDonalds, era o problemă pentru că primeam hamburgeri iar cartofii erau reci, ca de cauciuc. În fine, am așteptat testele care au venit după 9 zile.
Colegii cu care am fost în mașină, unul din Constanța și altul din Huedin, au avut teste negative și au fost lăsați să plece. Al meu era pozitiv așa că m-au luat, fără izoletă, doar mi-au pus mască și mănuși, și m-au dus la staționarul I, lângă magazinul Crișul.
Aici am stat doar o noapte. În toată această perioadă, nu am avut un simptom măcar”, povestește Giani care adaugă că, deși i se lua zilnic temperatura, niciodată nu a avut-o mai mare decât ar fi trebuit.
„Îl auzeam prin perete cum tușea și se chinuia!”
Când ajungi în spital, chiar și cu o afecțiune normală, timpul se încăpățânează să stea în loc, zilele și nopțile devin mai lungi, iar dorința de a ajunge acasă e tot mai mare.
Pentru Giani a fost însă și mai rău pentru că, pe de o parte, atât pacienții cât și medicii știu că se confruntă cu o boală gravă, iar pe de altă parte, vedea cum toată lumea se vindeca și pleca.
„M-au internat la Spitalul Municipal într-un salon în care aveam baie comună cu un alt pacient. Îl auzeam prin perete cum tușea și se chinuia, așa că nu m-am dus deloc la baia pe care ar fi trebuit să o împărțim. M-au mutat apoi într-un alt salon cu un alt bolnav.
Am stat cu el o săptămână dar el a ieșit negativ la două teste consecutive și l-au lăsat acasă. După câteva zile cu medicamentație am ieșit iar pozitiv și apoi iar pozitiv. După patru sau cinci teste pozitive, am ieșit, în sfârșit, negativ. Era într-o duminică.
Mi-am sunat prietenii și familia să le spun că voi veni acasă. Testul de a doua zi a fost însă neconcludent. Următorul a fost pozitiv. La început, testele le făceam din 4 în 4 zile, apoi ni s-a spus că se fac din 5 în 5 zile, și în cele din urmă odată pe săptămână.
Nu am fost singur în această situație, au mai fost încă două fete și un băiat. O lună și jumătate, cu o săptămână de întrerupere, am tot luat pastile și testele mi-au ieșit tot positive sau neconcludente”, a povestit Giani.
Pe 7 mai, după 2 teste negative consecutiv, orădeanul a fost externat.
„Miercuri (n.r. – 6 mai) mi-au făcut testul și, la fel ca și colegul meu, am ieșit negativ. Joi am făcut al doilea test, iar la 8.00 seara am aflat că a ieșit negativ.
Lui îi ieșise pozitiv, așa că nici nu m-am putut bucura, mai ales că el a ajuns în spital înaintea mea, pe 24 martie. Mi s-a spus că trebuie să stau în izolare, am primit o hârtie, m-am urcat în mașină și am plecat la casa de la țară, de lângă Șoimi. Am sunat medicul de familie, i-am spus că sunt aici în izolare. Nu m-a verificat niciun polițist până astăzi”, povestea Giani.
Medicul Gheorghe Carp, cel care se ocupa de spitalele din Oradea în perioada pandemiei, spunea atunci că sunt persoane care au stat și mai mult în spital și că „depinde de fiecare organism în parte”. (Vasilică ICHIM)
În loc de concluzie
Toate acestea nu sunt cazuri excepționale. În întreaga țară există sute de oameni cu povești similare. Unii dintre ei le spun, alții (mulți) preferă să păstreze trauma doar pentru ei. Dar sunt voci din domeniul justiției care susțin că o parte a acestor povești pot fi interpretate legal drept abuzuri.
Judecătorul CSM, Andrea Chiș, a declarat pentru PressHub, că liberatea de exprimare și libertatea de mișcare, câștigate cu sânge la Revoluție n-ar fi trebuit să fie atinse nici măcar în pandemie. Încheiem, așadar, această investigație cu poziția publică exprimată de judecătorul CSM, Andreea Chiș.
„Ca să fac o scurtă paranteză, îmi amintesc de un film, «Nu trage perdeaua», legat de Revoluția din ’89 și foarte interesant mi s-a părut că oamenii intervievați în legătură cu filmul au fost întrebați ce anume cred că au câștigat după 89 și ce anume nu ar vrea să piardă și toată lumea a vorbit de această valoare de libertate și în special despre libertatea de exprimare și libertatea de mișcare. Iată că libertatea de mișcare, în special, ne-a fost foarte mult pusă la încercare în această perioadă.”
Andreea Chiș, judecător CSM
Despre redacția informală #CovRoMd
Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea).
La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.
