EXCLUSIV Detalii despre fiscalizarea muncilor domestice: cum vor putea fi plătiți grădinarii, șoferii personali, bucătarii, îngrijitorii care acum primesc bani la negru și ce beneficii fiscale au angajatorii lor

Data:

spot_img

Asigurarea unei pensii și a posibilității de a primi îngrijiri medicale pentru micii prestatori casnici care acum lucrează la negru – grădinari, șoferi personali, bucătari ori îngrijitorii – sunt mizele unui proiect de lege care prevede o fiscalizare minimă a veniturilor. Proiectul prevede și beneficii fiscale pentru angajatori. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a discutat marți cu reprezentanții patronatelor și ai sindicatelor despre proiectul de reglementare și fiscalizare a acestor activități casnice.

Proiectul, care a fost asumat de guvern prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trimis la Comisia Europeană, prevede următoarele detalii:

– plata se va face prin intermediul unor tichete tipărite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), fiecare tichet având valoarea de 15 lei. Tichetele vor fi cumpărate de angajator (persoana fizică ce beneficiază de muncile casnice) și transmise către angajat (persoana fizică de prestează activitățile casnice). Ulterior, prestatorul transformă aceste tichete în numerar

– Din suma brută plătită de angajator, prestatorul casnic primeste 79,2%, iar statul ia 20,8% sub formă de contribuții de pensii și sănătate și impozit

– Odată intrat în acest sistem, prestatorul dobândește calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale și de sănătate

– Tichetul de activități casnice este un bon valoric destinat plății contravalorii activităților casnice efectuate de către prestatorul casnic. Conține elemente specifice de siguranță, serie și număr unic, care permit individualizarea și urmărirea acestuia.

– activitatea casnică e definită care activitatea ocazională desfășurată de o persoană fizică în legătură cu gospodăria sau gospodăriile unei familii sau a unei persoane singure.

– ANOFM tipărește tichetele de activități casnice și suportă costul de tipărire și de distribuire al tichetelor; pune la dispoziția beneficiarului casnice numărul de tichete solicitate, preschimbă prestatorului casnic, în numerar sau prin cont bancar, numărul de tichete primite de acesta, din care reține și virează impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate.

– ANOFM va crea o platformă electronică de evidenţă a desfășurării activităților casnice unde înregistrează prestatorii casnici, beneficiari casnici și asigură evidența și plata obligațiilor fiscale

– Plata contribuției de asigurări sociale conferă prestatorului casnic calitatea de asigurat în sistemul public de pensii;

– calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate se obține în situația în care prestatorul casnic preschimbă în numerar un număr de cel puțin 50 de tichete de activități casnice într-o lună calendaristică. Sumele reținute pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în lunile în care prestatorul nu dobândește calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate, sunt rambursate o data pe an, în intervalul 1 ianuarie – 31 ianuarie a anului următor anului în care a fost prestată activitatea casnică, la cererea prestatorului casnic.

Cum se calculează contribuțiile și impozitul:

– Baza de calcul pentru CAS si pentru CASS este 50% din valoarea nominală a tichetului de muncă, respectiv: 7,5 lei. Baza de calcul la care se aplică cota impozitului pe venit este 50% din valoarea nominală a tichetului de muncă, respectiv: 7,5 lei.

– Suma netă care revine prestatorului casnic pentru un tichet de muncă de 15 lei: 11,88 lei (ceea ce reprezintă 79,2% din valoarea nominală a tichetului de muncă). Restul de 20,8% din valoarea nominală a tichetului de muncă reprezintă contribuții și impozit.

Facilități fiscale pentru beneficiari (angajatori):

– Poate beneficia, anual, în baza unui document fiscal (chitanță, factură, bon fiscal care dovedește achiziționarea tichetelor de activități casnice), de reducerea nivelului bazei de impozitare a impozitului pe venit în cuantum de 50% din valoarea tichetelor achiziționate.
– Pentru remuneraţia plătită prestatorului casnic sub formă de tichete de activități casnice, beneficiarul nu datorează contribuţia asiguratorie pentru muncă prevăzută de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Pot fi prestatori și șomerii:

– Poate beneficia de aceste tichete orice persoană fizică care a împlinit vârsta de cel puţin 16 ani.

– Atenție: dacă primesc pentru munca prestată cel mult 50 de tichete de muncă într-o lună calendaristică, pot fi prestatori casnici și șomerii indemnizați (fără a le fi afectat dreptul stabilit la indemnizația de șomaj), și beneficiarii de venit minim garantat (fără a le fi afectat dreptul stabilit la venitul minim garantat).

”Potrivit datelor INS, avem 39% din populație inactivă și estimăm că aproximativ 1,2 milioane de persoane ar putea obține aceste drepturi odată ce activitățile casnice, care în prezent se desfășoară majoritar la negru, vor fi reglementate corespunzător. Efectele acestui proiect vor consta în reducerea muncii nedeclarate, în introducerea de categorii profesionale care nu se regăsesc în prezent în piața muncii și în creșterea numărului celor care vor plăti contribuții de asigurări sociale pentru a avea acces la servicii medicale ori la obținerea unui drept de pensie”, a declarat pentru G4Media.ro Raluca Turcan, ministrul Muncii.

Principalele ținte asumate de Guvern în PNRR în privința acestui proiect:

Reforma ar urma să fie implementată gradual în perioada 2021-2026 și va consta în asigurarea cadrului legal, inclusiv în ceea ce privește unitățile autorizate să emită tichetele de muncă, dar și operaționalizarea unei platformei gestionată de ANOFM, prin structurile sale teritoriale.

Intrarea în vigoare a legislației pentru implementarea sistemului de tichet de muncă – primul trimestru din 2022
Țintă pentru trimestrul 3 din 2026: Cel puțin 60.000 de lucrători casnici/prestatori care vor presta servicii prin intermediul tichetelor de muncă

Statistici relevante:

– rata de activitate (în rândul persoanelor în vârstă de muncă 15 și 64 de ani) – 69,2%.

– rata de ocupare (în rândul persoanelor în vârstă de muncă 15 și 64 de ani) – 65,6%.

– ecartul dintre rata de ocupare la bărbaţi și rata de ocupare la femei – 19,3 pp.

– rata de inactivitate – 39,09%.

Din rândul populaţiei inactive în vârstă de 15-74 ani (5760,3 mii persoane), 117,9 mii persoane făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională (în creștere cu 2,1 mii față de anul precedent), din care 117,4 mii erau disponibile să înceapă lucrul, dar nu căutau un loc de muncă. Dintre persoanele ce făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională, 68,5 mii persoane locuiau în mediul rural, 69,5 mii persoane erau femei și 47,78% din total aveau nivel de instruire scăzut (56335 persoane), diferența fiind reprezentată de persoane cu nivel mediu de instruire.


Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și G4 Media în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania: Closer to citizens”, un proiect Freedom House Romania, cofinanțat de Comisia Europeană/ DG Regio.

Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...