DOCUMENTE EXCLUSIVE Floriana Mitroi, omul-cheie din Finanțe care protejează activitățile ilicite ale caracatiței lui Dragnea

Data:

spot_img

Compania Tel Drum n-ar fi reușit într-un sistem corect să construiască un imperiu financiar în județul Teleorman. La fel și alte afaceri de mare anvergură care nu au intrat nici acum în istorie, ci produc un profit uriaș…din nimic.

Era necesar, așadar, ca instituțiile statului să protejeze toate aceste mecanisme de susținere politică, închizând ochii la abateri sau refuzând să facă controalele necesare. Iar, din acest punct de vedere, lucrurile se fac simplu: se identifică o persoană suficient de slabă pentru a răspunde ordinelor, se pune într-o funcție-cheie și caracatița politică începe să se simtă protejată în privința intereselor ei financiare.

O astfel de persoană a fost, pentru caracatița lui Dragnea, Floriana Mitroi, actualmente șef al Administrației Inspecție Fiscală. Personajul are deja notorietate publică, zeci de articole fiind scrise în presa locală din Teleorman cu privire la comportamentul abuziv la locul de muncă, atât în privința colegilor ei, cât și a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, se bănuia că Floriana Mitroi a protejat ani la rândul afacerile familiei Dragnea și Niculae, precum și alte companii mai mici, care au contracte cu firma de contabilitate a soțului ei. Dar nimeni, până acum, nu a demonstrat toate aceste lucruri. Ei bine, a venit momentul ca și aceste dovezi să iasă la iveală, iar noi vi le prezentăm în exclusivitate.

Controlul la Tel Drum: alcool și tutun de peste 220.000 lei, facturi false și declarații mincinoase

În luna noiembrie a anului 2011 a avut loc un control al Activității de Inspecție Fiscală la societatea Tel Drum, care s-a finalizat  în vara anului 2014. Raportul de control, aprobat de Floriana Mitroi, care era și la acea vreme șef Administrație ADJ-INSP FISC, arată că acolo nu a avut loc un control real, ci, mai curând, o operațiune de mușamalizare a activităților ilicite specifice companiei.

Practic, Floriana Mitroi a trimis în teren niște inspectori care îi erau apropiați și care știau să răspundă ordinelor sale, pentru a trece cu vederea operațiunile economice fictive, derulate atât de Tel Drum, cât și de partenerii de afaceri ai companiei, care aveau uneori comportamentul particular al unor firme fantomă.

Potrivit Raportului de Inspecție Fiscală, Tel Drum avea relații de afiliere cu următoarele firme: S.C. Construct Civ SRL (unde Petre Pitiș, administratorul Tel Drum era asociat cu 63%), S.C. Gransiloz SRL (deținută în proporție de 100% de același Pitiș), S.C. ROMCIP SA (unde Pitiș avea 81% din capitalul social), S.C. Media ATV SRL (unde Pitiș avea 90% din capitalul social), S.C. Valahia Guard SRL (unde Pitiș avea 50% din capitalul social), S.C. Semnal Media (unde Pitiș avea 20% din capitalul social), SCX-Logistic Band Eurotrans SRL (unde Pitiș avea 90% din capital) și 3T Construct SRL 9Unde Pitiș avea 70% din capitalul social).

Vă amintim faptul că Petre Pitiș este, de ani întregi, directorul Tel Drum, prieten apropiat al lui Liviu Dragnea, alături de care acesta își făcea concediile în Brazilia, dar despre care Dragnea zicea că nu l-a mai văzut de 10-15 ani.

Dar revenind la raportul de control, în timpul inspecției fiscale s-au analizat operațiunile economice derulate între Tel Drum și societățile menționate anterior, constatându-se că toate  operațiune se derulaseră “în baza unor contracte economice și că prețurile practicate au fost la nivelul prețurilor de piață, în consecință, echipa de inspecție a apreciat că nu este necesară solicitarea dosarului prețurilor de transfer”.

Extras din Raportul de Inspecție Fiscală realizat la Teldrum SA

S-au verificat, prin sondaj, anumite luni, considerate “semnificative pentru inspecția fiscală” și s-au constatat o serie de abateri de la lege, despre care ulterior s-a consemnat “că sunt nesemnificative în raport la volumul tranzacțiilor efectuate de Tel Drum SA”.

Printre abateri se numără următoarele:

Între 2010 și 2013, Tel Drum SA a întregistrat în evidența contabilă cheltuieli cu materiale nestocate în valoare de 229.736 lei, ce reprezintă băuturi alcoolice și  tutun. Taxa datorată pentru achizițiile de băuturi alcoolice și tutun este nedeductibilă, singura excepție fiind aceea în care bunurile sunt destinate revânzării. Tel Drum, însă, nu se regăsea în această excepție, adică nu comercializa băuturi alcoolice și tutun și nu presta servicii de acest tip.

Extras din Raportul de Inspecție Fiscală realizat la Teldrum SA

Între 2009 și 2013, Tel Drum a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale reprezentând energia electrică, în sumă de 231.027 lei. Locațiile pentru care aceste facturi au fost emise nu aparțineau, însă, celor de la Tel Drum SA, fiind totuși înregistrate în evidența contabilă.

În perioada iunie 2010 și decembrie 2013, Tel Drum înregistrase în evidența contabilă achiziții în sumă de 378.922 lei. Achizițiile, însă, nu fuseseră efectuate pentru nevoile firmei și nici în scopul realizării de venituri impozabile, fiind astfel încălcate  diverse prevederi din Legea 571/2003, privind Codul Fiscal.

De asemenea, Tel Drum înregistase în evidența contabilă cheltuieli cu serviciile executate de terți, în sumă de 223.500 lei, reprezentând consultanță financiară în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile de către beneficiar. Însă, la solicitarea inspectorilor fiscali, Tel Drum a refuzat să pună la dispoziție  materiale din care să reiasă îndeplinirea obiectului contractului.

Mai mult, în perioada respectivă, Te Drum nu a beneficiat de fonduri nerambursabile, astfel încât prestările de servicii în baza contractului de consultanță cu numărul 6947/15.10.2010 nu au putut fi considerate reale.

Raportul arată și faptul că Tel Drum a dedus nelegal TVA în sumă totală de 3.430 lei, pe baza unor facturi privitoare la “mese servite”.

Dar și mai interesant e că în anul 2009, Tel Drum emitea o factură către Primăria Stejaru, în valoare de 792.499 lei, pe care primăria respectivă a refuzat să o plătească. Așa că Tel Drum a emis o altă factură către Primăria Stejaru prin care ștorna parțial  prima factură, iar un an mai târziu emitea o nouă factură la o valoare apropiată, reprezentând “lucrări suplimentare la Pod peste Râul Vedea”, factură care, însă, nu este înregistrată în evidența contabilă a Tel Drum.

Primăria Stejaru nu a acceptat lucrările suplimentare taxate de Tel Drum și astfel Tel Drum a inițiat acțiune în instanță pentru obligarea primăriei la plata sumei de 684.316 lei. Tribunalul Teleorman a decis că primăria trebuie să plătească Tel Drum suma de 120.744 lei, ceea ce presupunea că Tel Drum avea obligația anulării sau ștornării facturii fiscale în cauză, precum și întregistrarea în evidența contabilă a veniturilor în sumă de 169.206 lei. N-a făcut-o.

Desigur, s-au constatat și alte nereguli, precum neconcordanțe între sumele declarate de Tel Drum și cele declarate de anumiți furnizori și clienți, dar și felul în care Tel Drum desfășura “activități miniere” în perimetrul Brațului Pavel, pe Insula Belina, în comunele Gratia, Mavrodin, Nanov și Giuvărești, Olt. Dar asupra activităților miniere ale Tel Drum vom reveni într-un articol de sine stătător.

Marea mușamalizare

Pentru toate aceste nereguli, Floriana Mitroi, conducătorul activității de inspecție fiscală, a decis, însă, că nu are sens o sancționare normală a Tel Drum, așa că inspecția s-a finalizat cu pupături și bucurie, dar și cu o amendă modică de câteva sute de lei pentru nerespectarea prevederilor legate de întocmirea documentelor justificative. Deși, numai din cele constatate de inspectori, s-ar fi impus impozite suplimentare pentru Tel Drum de peste 3 milioane de lei.

În anul 2016, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din subordinea IPJ Teleorman a solicitat Finanțelor din Teleorman să pună la dispoziție rapoartele de inspecție fiscală întocmite cu privire la Tel Drum, însă sursele noastre spun că Floriana Mitroi a refuzat să trimită datele în cauză, sub pretext că Tel Drum e mare contribuabil și se află în administrarea fiscală a DGAMC București.

Un comportament similar ar fi avut Floriana Mitroi și în legătură cu Hotelul Turris, o altă afacere a familiei Dragnea din Teleorman. Trebuie menționat, încă de la început, că și astăzi raportul de inspecție întocmit la Hotelul Turris se află la Finanțe, sub cheie. Nimeni nu poate ajunge la el și nimeni nu poate afla detalii legate de acesta.

Hotelul Turris din Turnu Măgurele

Chiar și Direcția Națională Anticorupție a formulat prin 2015 o solicitare către AJFP Teleorman de a pune la dispoziție dosarul integral legat de Hotelul Turris și a primit o copie parțială a acestuia.

De exemplu, în perioada 2012-2016, Hotel Turris SA înregistrase niște pierderi uriașe, de peste 10 milioane lei. De aceea, Biroul de selectare, programare și analiză inspecție fiscală a propus în 2018 efectuarea unui control inopinat la societatea în cauză. Control pe care Floriana Mitroi a refuzat să-l facă.

Asta, după ce în 2014 a ajutat Hotelul Turris prin formularea unui punct de vedere care să permită soluționarea, în interesul Turris, a unei contestații.

Și, în general, Floriana Mitroi refuză constant să facă controale și inspecții inopinate la cei pe care îi protejează, în principal, tentacule ale caracatiței Dragnea. Dar nu numai…

 Implicarea familiei în ecuație

Floriana Mitroi este căsătorită. Și da, în mod firesc, aceasta nu ar fi o informație de interes public, dacă soțul domniei sale nu ar fi asociat unic al firmei Contexpert V&S SRL Alexandria. Mitroi Stan mai deține, în calitate de asociat unic, și societatea comercială SSS COMIMPEX Alexandria.

Interesantă, însă, este firma de contabilitate și consultanță în domeniul fiscal, care și-a început activitatea la finalul anului 2010. În anul 2019, firma avea 5 angajați și un profit net de 140 682 lei pe an.

Evoluția principalilor indicatori economici ai companiei Contexpert V&S SRL din Alexandria

De ce este interesantă această companie? Ei bine, pentru că ea consiliază agenți economici din județ, având succes pentru că Floriana Mitroi este, de fapt, implicată în succesul afacerii trecute pe numele soțului ei.

Sunt surse în Finanțe care susțin că Floriana Mitroi ar fi acordat sprijin societăților comerciale care au încheiat contracte de prestări servicii cu firma lui Stan Mitroi, constând în contactarea administratorilor de firme pe parcursul derulării acțiunii de inspecție fiscală, precum și pentru nesancționarea unor abateri din punct de vedere fiscal.

Printre societăţile care au încheiat contracte de prestări servicii cu CONTEXPERT V&S SRL Alexandria şi care au beneficiat de protecţie din partea Florianei Mitroi se numără: ALIS DECOR SRL Alexandria, ARTMIT DEKOR SRL Alexandria, NEDCOM IMPEX SRL Buzescu, AUTOCOLOR SERVICE SRL Nanov, DGD GRUP SRL Alexandria, SIM HIDRAULIC SERV SRL Nanov, SELL GROSS TRADING SRL Roşiorii de Vede, SELL GROSS EXIM SRL Alexandria, COMBY COMERŢ SERVICII SRL Alexandria, GRIZZLI COMIMPEX SRL Ţigăneşti, BODI PROD SRL Ţigăneşti, SEGHI SRL Alexandria, MINISTORE SELL SRL Nanov, CRISTIANA ART EXIM SRL Alexandria, ARTEMISIA FARM SRL Ţigăneşti, ANA AGROSERVICE SRL Alexandria, FULGER ZAREA COM SRL Roşiori de Vede.

Procedura pare a fi destul de frecventă în finanțele teleormănene, Mitroi nefiind singura angajată în slujba comunității care are raporturi de gradul întâi cu administratorul unei firme de consultanță fiscală. Dar și asupra acestui aspect vom reveni într-un articol următor.

Blocajele Florianei Mitroi

Unul dintre aspectele pentru care colegii de la Finanțe sunt îngrijorați cu privire la comportamentul Florianei Mitroi este acela că angajata pe bani publici a statului român are tendința de a bloca periodic activitatea instituției.

Practic, în perioadele în care a coordonat Inspecția Fiscală, aceasta a refuzat să aprobe ordinele de serviciu pentru inspectori în vederea inițierii de controale fiscale, reușind astfel să blocheze activitatea respectivelor servicii (publice). De-a lungul timpului, Floriana Mitroi a fost mutată de 4 ori, o dată la Alba și apoi la Zimnicea și Turnu Măgurele, perioade în care angajații Finanțelor teleormănene au respirat ușurați.

De fiecare dată când era mutată, aceasta refuza să predea cheia biroului, așa cum e procedura, așa că nu o dată a fost necesară deschiderea cu forța a încăperii.

Administrația Finanțelor Publice Telerorman
Administrația Finanțelor Publice Telerorman

De altfel, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești confirmă că în anul 2018, după revenirea în funcție a Florianei Mitroi, s-au identificat la Teleorman o serie de abateri, precum: nefinalizarea în termenul prevăzut de lege a inspecțiilor fiscale de la nivelul serviciului inspecție fiscală persoane juridice 1 și, respectiv persoane juridice 3, din cauza nevalorificării în termen a actelor de control de către șeful de administrație adjunct inspecție fiscală în sensul analizării, depunerii măsurilor de remediere dacă se impun, completării constatărilor după caz și, respectiv, aprobării. În plus, Floriana Mitroi nu a valorificat întregul potențial uman, salariații serviciului inspecție fiscală persoane juridice 1 și, respectiv, persoane juridice 3 neprimind lucrări la nivelul celor de la persoane juridice 2.

Asupra acestor deficiențe, lunar, conducerea DGRFP Ploiești – AIF a dispus măsuri șefului de administrație adjunct inspecție fiscală pentru valorificarea în termen a actelor de control și valorificarea întregului potențial uman, prin emiterea de ordine de serviciu. Cu toate acestea, șeful de administrație adjunct inspecție fiscală nu s-a conformat, neducând la îndeplinire măsurile dispuse. Despre deficiențele AIF Teleorman a fost informată și conducerea ANAF – cabinet vicepreședinte, iar Direcția Generală de Integritate a efectuat verificări și asupra acestor abateri, fiind sesizată comisa de disciplină din cadrul ANAF”, a punctat DGRFP Ploiești.

De altfel, la Finanțe sunt așteptate acum concluziile Comisiei de Disciplină cu privire la conduita profesională a Florianei Mitroi din perioada în care a blocat activitatea vamei din Turnu Măgurele.

Deși e o perioadă destul de lungă în care oamenii din AJFP Teleorman se plâng atât în legătură cu comportamentul Florianei Mitroi la locul de muncă, dar și cu privire la modul în care aceasta înțelege să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, aceasta rămâne de neclintit. Unii explică fenomenul prin faptul că aceasta a beneficiat de susținerea lui Florin Tunaru, omul lui Dragnea de la ANAF.

Ca să împrospătăm memoria publicului, vom aminti cum niște ofițeri de la Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Teleorman au demarat, acum câțiva ani, o anchetă în cadrul căreia au audiat mai mulți sponsori ai PSD Teleorman. Mulți dintre cei care figurau drept sponsori în Monitorul Oficial nici măcar nu își aminteau să fi dat vreodată bani la partid.

Vizat de anchetă a fost și unul dintre capii Finanțelor din Teleorman, Florin Tunaru, avizat ulterior de Dragnea drept vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi. Ce făcea Tunaru la vremea aceea? Ei bine, el îndemna oamenii de afaceri, prin metode specifice (să nu le spunem presiuni) să cotizeze la PSD.

Unul dintre cei care l-au acuzat atunci pe Tunaru de presiuni a fost chiar Dan Pena de la Modul Proiect, care a menționat clar în fața investigatorilor că a sponsorizat PSD la solicitarea lui Florin Tunaru. Dincolo de asta, Tunaru era omul care ducea cu valiza banii la partid, în biroul lui Dragnea!

Însă, acum Tunaru nu mai e în cărți, gloria lui apunând laolaltă cu aceea a lui Liviu Dragnea, dar în continuare Floriana Mitroi conduce inspecția fiscală din Teleorman. Sunt voci în Finanțe care spun că grupul de interese consolidat în jurul Tel Drum e încă foarte puternic la nivelul județului. Și că, pentru a supraviețui, caracatița roșie are încă nevoie de un de om încredere în Finanțe…

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cine a cerut Curții Constituționale anularea voturilor a 9 milioane de români

Printre cei care au cerut Curții Constituționale (CCR) anularea...

EXCLUSIV  Taxă de 150 euro pentru reprezentanții PNL din secțiile de votare din Republica Moldova

Un operator din partea PNL într-o secție din Republica...

Călin Georgescu, soții Sechilă și Preasfințitul Teodosie – sfânta prietenie națională

Pe candidatul la prezidențiale Călin Georgescu, aghiotantul acestuia Eugen...