La mijlocul lunii septembrie, un mesaj postat pe rețelele de socializare al Bibliotecii Batthyaneum anunța descoperirea unui fond de carte veche, la Biserica Evanghelică Sfânta Margareta din Mediaș și care, se spunea acolo, „seamănă cu una dintre poveștile lui Indiana Jones”.

Mesajul a stârnit un interes atât de mare încât cei implicați s-au văzut nevoiți să publice, câteva zile mai târziu, o scrisoare de temperare a entuziasmului. Deși acesta îi bucurase foarte mult.

Ce a stârnit, însă, îngrijorarea, a fost riscul la care publicitatea ar putea să expună „descoperirea”. Faima o făcea vulnerabilă. De aceea au și „reascuns-o”. Nimănui, în afară echipei de cercetători, nu-i este permis să o viziteze. Și foarte puține persoane știu unde se află acum.

M-am dus la Mediaș, câteva zile mai târziu, curioasă să-i cunosc pe cei care au făcut posibilă redescoperirea acestei biblioteci, să aflu trecutul ei și cum au reușit sașii din Mediaș să o salveze de la „valurile repetate de pericole”, cum le spune istoricul Adinel Dincă.

O vară de neuitat

Era luna iunie, când istoricul Adinel Dincă, împreună cu doi studenți ai săi de la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca și un fotograf profesionist, însoțiți de doi reprezentanți ai comunității din Mediaș și de preoții Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta au intrat în „bibliotecă”.

Estimau că acolo se află 30-40 de cărți din secolul al XVI-lea, unde fuseseră adăpostite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de urgia războiului și apoi de cea comunistă. Dar, pe rafturi, sub praful anilor, „în împărăția porumbeilor” cum spunea mesagerul entuziast, printre multe alte cărți din secolele 17-18, dormeau liniștite mai mult de 150 de volume de dinainte de anii 1600. Ce a urmat a fost copleșitor pentru toată lumea. 

„Primul contact cu materialul a fost covârșitor. Timp de o săptămâna am avut un program titanic de lucru, de la 8 dimineața la 8 seara, cu o scurtă pauză de masă de prânz, ca să facem față acestui volum de muncă. Dar rezultatele sunt fantastice.

O spun fără niciun fel de emoție, fără niciun fel de rezerve, avem acum posibilitatea de a scrie cel mai important capitol de istorie a Mediașului vechi, în tranziția locului și al oamenilor, între evul mediu și începuturile modernității, din perspectiva preintelectuală și culturală”, declara conf. univ. dr. Adinel Ciprian Dincă, imediat după campania de cercetare din luna august, într-un interviu pentru Mediaș News.

Cam trei kilograme are o carte veche protejată de coperți din lemn, îmbrăcate în piele. Tinerii care au lucrat la transport, doi dintre ei elevi voluntari din oraș, fac parte din echipa de ghizi îndrumați de Hildegard, soția preotului Servatius, ea însăși preot.

Hildegard ne spune cât de entuziaști erau toți, chiar dacă le era greu, și cu câtă curiozitate descopereau fiecare carte, fiecare filă. Și bucuria cu care lucrau, chit că era vacanță. „Pentru ei este ceva ce nu vor uita niciodată, iar dacă vor fi ghizi, vor avea ceva inedit de povestit.”

Istoricul Konrad Gündisch de la München, cel care a pus la cale, împreună cu conferențiarul Adinel Dincă, proiectul de cercetare a vechilor biblioteci parohiale, când a venit la Mediaș să o vadă, declara: „Pentru mine a fost o revelație. În momentul în care am scris proiectul ne așteptam să găsim 35-40 de exemplare de carte veche manuscrise și tipărite, și au găsit peste 140.

Este o comoară științifică, valoarea istorică este extraordinară. Să ai în mână o biblie din anul 1519, să vezi notițe ale parohilor din perioada aceea, este un sentiment pentru un om de știință, ceva extraordinar, să simți istoria în mâna ta. Timp de o săptămână domnul Dincă a ținut în mână 140 de exemplare de carte veche, le-a identificat și și-a dat seama ce valoare extraordinară are pentru istoria culturii din România, acest fond descoperit la Mediaș.”

Konrad Gündisch este specialist în istoria evului mediu, istoria orașelor, istoria socială și istoria mentalităților din Transilvania, Ungaria și România.

Contactat telefonic mi-a mărturisit surpriza și bucuria de a fi văzut un interes atât de mare pentru această știre, într-o lume care părea să fie captivată de cu totul alte subiecte.

„M-a mirat, mi-a plăcut să văd că presa a preluat știrea și i-a dat importanță. Importanța e meritată, e lăudabil că mai avem acolo o coardă sensibilă pentru așa ceva. Este un motiv de optimism, ne dă un avânt, vedem că cercetătorii, istoricii, trebuie să comunice mai mult și mai bine, pentru că există public și interes.”

Ce este extraordinar la această „descoperire”

Istoricul Konrad Gundisch ne explică de ce fondul de carte de la Mediaș este cu adevărat o revelație, nu doar pentru valoarea lui intrinsecă: „Avem între timp 150 de lucrări, tipărite în diferite centre europene vreme de mai bine de un secol înainte de 1600.

Ele arată cultura oamenilor, circulația de idei, faptul că la nivelul acelui timp nu existau diferențe majore între un preot din Franța sau din Mediaș, latina nu avea granițe. O astfel de operă culturală arată respectul și simțul față de carte al sașilor de atunci. Nu era ușor să procuri o carte. La fel de greu trebuie să fi fost să le apere de distrugeri. Faptul că au reușit arată importanța pe care ei o acordau literei scrise, culturii”.

Rezultatul echipei de la Cluj arată astfel: „Este vorba de circa 150 de volume tipărite; cele 60 de înscrisuri de cancelarie contribuie la cunoașterea istoriei comunității din Mediaș înainte de adoptarea luteranismului. Mai mult decât atât, registrele administrative din secolul al XVII-lea sunt protejate de file de pergamente detașate din manuscrise mai vechi, care provin – probabil – din cărți aflate anterior Reformei în biserica din Mediaș.

Printre aceste fragmente „reciclate” de manuscrise pe pergament, se numără și un text copiat în minusculă carolingiană, databilă în secolele IX-X, o prezență rară în piesajul ardelean. Restul fragmentelor de acest gen sunt preponderent de factură liturgică, din sec. XIII-XV.”

Preotul Servatius spune despre acele file manuscris: „Ceea ce învelește o carte veche este și mai vechi, sunt pergamente cu cântece, foarte valoroase. Ce vor descoperi pornind de la ele va fi foarte interesant. Întregul material de studiu este valoros, poate ne va duce la descoperii deosebit de importante.”

„Există un catalog internațional al incunabulelor”, explică Gundisch. „Ori, aici avem lucrări care nu au apărut în acel catalog în relație cu circulația de carte din Transilvania, practic, incunabule necunoscute până acum. Iar acest lucru este valoros pentru cultura scrisă.”

Cât costa o carte acum 500 de ani

„O biblie, Noul Testament, uneori costa cât o găspodărie, plus o pereche de boi și o bucată de pădure. Hârtia era scumpă, tipărirea rară. Dacă cineva avea bani, atunci Biblia o cumpăra. Faptul că la noi în bibliotecă sunt și cărți de filosofie și de logică ne demonstrează că interesul pentru carte era și mai mare”, ne spune preotul Gerhard Servatius Depner, într-o dimineață de septembrie în biroul său din incinta Castelului, cum numesc localnicii ansamblul Bisericii Sfânta Margareta.

Din curte se aud glasurile copiilor în recreație, pentru că aici încă funcționează o școală, în vechea clădire. Iar, lipit de Castel, este Liceul „Stephan Ludwig Roth”, construit la 1909.

În interiorul bisericii-cetate se află și casa în care s-a născut dascălul și preotul sas Stephan Ludwig Roth, gânditor și luptător progresist, care a fost condamnat la moarte și împușcat de o curte marțială maghiară în timpul tulburărilor provocate în Revoluția de la 1848.

„Interesul pentru carte și pentru școală era foarte mare la sași”, continuă preotul Servatius. „Au făcut eforturi mari, dar au și reușit să țină pasul cu vremurile. Și-au trimis preoții, dascălii la studii în Europa. Toți, sau aproape toți, studiau la Viena, Cracovia, Wittenberg, Jena. Ei au păstrat legăturile cu Europa și cu țara mamă, de unde se întorceau cu aceste cărți, dovadă faptul că în biblioteca noastră sunt și lucrări laice, de filosofie, de logică și morală. Oricum, cercetările sunt în desfășurare și la sfârșit vom afla mai multe. Poate nu doar despre sașii din Mediaș ci și despre cultura Europei în general”.

„Legăturile între coloniștii veniți în «Terra ultrasilvanorum» și Germania, țara de baștină, dar și Austria sau Boemia nu au fost niciodată întrerupte”, adaugă medieșanul Hansotto Drotloff, stabilit în Germania. „Tineri din rândul populației germane din Transilvania, care și-au îndreptat pașii spre meseria de dascăl sau preot au studiat la universitățile din vestul Europei, încă de foarte mulți ani.

La Mediaș, un gimnaziu este menționat prima dată în 1604, dar credem că acest lăcaș de cultură a existat deja cu mult înainte. În plus, legăturile între biserică și învățământ erau deosebit de strânse până la «laicizarea» școlilor în 1948.

Cariera tipică a unui intelectual sas în acest domeniu era să înceapă ca dascăl și să fie ales mai târziu preot într-unul din satele din zonă sau la Mediaș. Este cert că acest pelegrinaj a marcat și începutul colecțiilor de carte. Este cert că ele erau scumpe. Cu atât mai mult, existența unor cărți valoroase apărute cu multe secole în urma denotă importanța acordată lor”.

Localitatea Mediaș a fost menționată prima dată în 1267. Primul preot consemnat de arhivele bisericii a fost Adam, preot al satului Medjes, la 1283, care a făcut studii la Viena. Și urmașii lui apar cu studii în aproape toată Europa. „Țin în mână o Biblie de la 1519, este din Lyon. Nu e puțin lucru!”, spune istoricul Gündisch, încercând să arate până unde mergeau legăturile extinse ale Transilvaniei medievale cu restul lumii.

Preotul Wolfgang Arvay, de la Biserica Sfânta Margareta, crede că aceste cărți au fost aduse de dascălii și preoții care studiau în străinătate, la marile universități din Europa. „Poate erau susținuți și de comunitate, dar cei care erau în funcție aveau cât de cât bani”, explică el. „Însă faptul că îi dădeau pe cărți arată că aveau interesul de a se cultiva și de a ține predici elevate și mai presus, de a-și educa poporul.”

„Ca să înțelegem cât de mult apreciau sașii cărțile, am să vă spun ce am găsit în istoria deportărilor”, adaugă preotul Servatius. „Când erau îmbarcați spre Siberia sau alte locuri de suferință, între puținele lucruri pe care puteau să le ia cu ei, își găsea loc și cartea de rugăciuni, cărticica de cântări”.

Cum au fost salvate cărțile din rugul comunist

Hugo Schneider are 87 de ani. A fost curator al Bisericii Evanghelice din Mediaș. Mulți locuitori, când întrebi despre această biserică, spre Hugo Schneider te îndrumă: „Știe totul despre ea”, te asigură ei.

Îi batem la ușă într-o zi cu soare călduț, de toamnă. E singur, copiii locuiesc în Germania. Grădina lui e plină de floare, iar strugurii miros îmbătător. Trăiește cu amintirile, cu cărțile și cu grădina sa. „Când am venit în casa aceasta, eram 14 locuitori și un singur wc în fundul curții, dar nu am făcut niciodată coadă la el. Nu știu cum reușeam!”

A urmat gimnaziul la „Stephan Ludwig Roth”, care aparținuse, până în 1948, de Biserica Evanghelică Sfânta Margareta. „Aveam acolo un profesor, Andreas Kloos. Era dur, zicea el însuși că, dacă îi vom face vreodată statuie, o să-l facem cu bățul în mână. Dar era foarte interesat de învățătură. Trebuia să fim silitori, să luăm note mari, că altfel o pățeam.

De la el am aflat prima dată că biserica a avut din bătrâni o bibliotecă. O arhivă cu carte rară, care nu s-a aflat întotdeauna în turn. Castelul avea încăperi de mai multe feluri, unele mai ascunse, mai ferite. În ele se pare că a fost adăpostită multă vreme. În orice caz, când eram eu elev, biblioteca veche era deja în turn.”

„Aveam și la gimnaziu o bibliotecă”, își amintește fostul curator. „Mergem acolo frecvent, nu ca la muzeu, ci cumva ne duceam ca acasă acolo. Era organizată pe două sectoare: cărțile vechi și cele de beletristică. Aveam o profesoară de germană care era și bibliotecară”.

Despre ce s-a întâmplat în ziua cea neagră, în 1948, când au venit comuniștii și au ars cărțile în germană, Hugo știe povestea de la profesorul Kloos. „Comuniștii au dat ordin și s-a făcut un foc în curte, ca să ardă cărțile despre care spuneau că sunt «naziste».

Elevii și profesorii au fost puși să ducă din biblioteca gimnaziului toate cărțile care se aflau acolo și erau în limba germană, să le pună pe foc. Profesorul Kloos mi-a spus că, din fericire, atunci s-a făcut repede seară și a trebuit să întrerupă focul.

Toată noaptea – pe dibuite, pentru că nu au îndrăznit să aprindă vreo lumină –, trei profesori au cărat cărțile care nu fuseseră încă arse, sus, pe scări, în turn. Și nu erau ușoare, aveau coperți de lemn, cântăreau câteva kilograme fiecare. Dar au reușit. Și așa se face că acum s-au găsit acolo atât de multe”.

Hugo Schneider, el însuși, a văzut în 1997, două dintre aceste cărți: „Aveau coperți groase, din lemn. Mi le-a arătat preotul Plajer. Zeci de ani s-au făcut inventare. El a fost un preot-istoric și a făcut ultimul inventar al bibliotecii vechi. Până n-a mai putut a scris că avem o bibliotecă foarte valoroasă”. Crede că aceste cărți s-au păstrat tocmai pentru că „a existat o elită cu conștiința pentru ce era important să păstrăm, altfel vorbeam maghiara cu toții”.

 Îl întreb cum de au avut sașii puterea să cumpere aceste lucrări. Îmi răspunde „ca Iisus”: „Dar cum au avut puterea să ridice o asemenea biserică în anii 1400 când erau doar 1.500 de suflete, mai puțini decât la Biertan? Puterea este dată de voință, … de credință.”

Cine și cum a pregătit „redescoperirea”

Primul proiect de acest fel a fost la Cisnădie, unde echipa istoricului Dincă a studiat și restaurat un fond asemănător, care, deși mai mic – doar 12 manuscrise, patru incunabule și șapte tipărituri din secolele XIV-XVI –, se dovedește cea mai veche bibliotecă parohială sătească păstrată acolo unde a fost folosită dintotdeauna.

Pe parcursul acestor cercetări, istoricul clujean și-a dat seama că mai există și alte asemenea arhive cu lucrări vechi care ar putea aduce informații prețioase pentru istoria și cultura Transilvaniei, cum ar fi la Mediaș sau Sighișoara. Astfel că, împreună cu istoricul Konrad Gündisch, care locuiește acum la München, au plănuit extinderea cercetărilor, într-o primă etapă, la Mediaș.

Dr. Hansotto Drotloff este membru în consiliul de conducere al Asociației Locului Natal Mediaș din Germania, cea care a solicitat finanțarea pentru proiect: „Am salutat cu mare bucurie inițiativa domnului Conf. univ. Dr. Adinel Dinca de a demara studiul de față.

Asociația Locului Natal Mediaș, eu personal, am intrat în horă cu Oficiul parohial evanghelic, cu specialiștii de la Cluj și am fost bucuroși de sprijinul unui excelent cunoscător în domeniu, domnul Prof. hon. Dr. Konrad Gündisch, expert nu numai în istoria Transilvaniei, dar și în modul în care în zilele noastre se înfiripă proiecte de cooperare științifică internaționale.

Însărcinata pentru cultură și media a guvernului german (Beauftragte der Bundesregierung für Kultur und Medien) sprijină proiecte care întăresc relațiile interculturale, mai ales între germanii stabiliți azi în Germania și țările lor de baștină. Am fost bucuroși să obținem astfel o finanțare generoasă din partea statului german, care permite echipei de la Cluj – domnului dr. Dincă și celor trei colaboratori – să deruleze acest proiect în decurs de doi ani”.

Ce se va întâmpla cu cărțile după ce vor fi cercetate?

„Răspunsul la această întrebare nu este simplu, fiind conștient de faptul că, între vis și realitate, trebuie parcurse niște trepte și trebuie considerate o mare sumedenie de aspecte, de învins niște obstacole”, crede Hansotto Drotloff. „Primul efect l-am obținut deja prin însăși inițiativa domnului dr. Dincă de a demara proiectul și acordul parohiei de la Mediaș de a deschide arhiva pentru scopul de cercetare, apoi prin crearea bazei materiale pentru acest prim studiu.

Spun prim studiu, pentru că văzând amploarea materialului identificat, va trebui alte etape de studiu și de finanțare pentru o abordare științifică adecvată. Desigur, atenția media pe care proiectul nostru a cunoscut-o în această toamnă este de asemenea binevenită, având în vedere că vom dori să fim sprijiniți în continuare în derularea proiectului.

De asemenea, prin intermediul mediilor online, proiectul a intrat și în atenția comunității științifice internaționale. Într-un al doilea pas, în măsura în care experții studiază materialul, sperăm să putem oferi accesul sub forma digitală, astfel stând la dispoziția virtuală a unui public larg interesat, dar și a cercurilor științifice, oferind posibilitatea de a alcătui lucrări științifice care să aducă la lumină, pas cu pas, tainele bibliotecii. Este desigur de dorit, la un final de drum, ca biblioteca să găsească un loc în care să poată fi vizitată «fizic», pe măsura posibilităților”.

Preotul local Servatius-Depner spune că a discutat deja cu primarul orașului, ca la anul, de zilele Mediașului, să realizeze niște roll-up-uri de prezentare ale unor prime rezultate ale cercetării, poate și expunerea unor exemplare pentru a fi văzute de publicul larg: „Ca să integrăm și populația orașului în acest proiect”.

Iar istoricul Dincă declară: „Ținta noastră, mai ambițioasă este să putem cerceta cultura scrisă din toată zona Mediaș, pentru că astfel de documente se află în mai multe locuri, despre care aflăm pe măsură ce studiem fiecare arhivă.”

INTERVIU Cum ajunge o bibliotecă medievală în era digitală

Istoricul Adinel Ciprian Dincă, coordonatorul proiectului „Cultura scrisului și lecturii la Mediaș (Transilvania, România) în secolele XIV-XVI Protejare, reconstrucție virtuală și analiză științifică a unei biblioteci parohiale și gimnaziale transilvănene”, vorbește despre munca la acest proiect în care activitățile de cercetare sunt în plină desfășurare.

Adinel Ciprian Dincă se ocupă de documentele și volumele de până la anul 1600 și se va întinde pe cel puțin doi ani. Este finanțat de către Ministerul pentru Cultură și Artă al Germaniei.

Conferențiarul Adinel Ciprian Dincă predă la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca, este directorul centrului de studii Trans.Script și este specializat în paleografie, diplomatică și codicologie, istoria medievală a Transilvaniei, comunicarea scrisă medievală în alfabet latin, istoria educației și intelectualității în Evul Mediu.

PRESShub: Domnule conferențiar, sunteți în centrul unei știri virale, ați redescoperit scrieri valoroase într-o veche bibliotecă bisericească. Mi se pare interesant cum s-au păstrat aceste cărți timp de sute de ani? Cum de au supraviețuit tuturor pericolelor?

Adinel Ciprian Dincă: Cercetările efectuate acum pe marginea colecției de carte din ambianța parohiei luterane medieșene relevă un orizont cultural anterior anului 1600, îndeosebi din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

Este vorba de circa 150 de volume tipărite; cele 60 de înscrisuri de cancelarie contribuie la cunoașterea istoriei comunității din Mediaș înainte de adoptarea luteranismului.

Mai mult decât atât, registrele administrative din secolul al XVII-lea, sunt protejate de file de pergamente detașate din manuscrise mai vechi, care provin – probabil – din cărți aflate anterior Reformei în biserica din Mediaș.

Printre aceste fragmente „reciclate” de manuscrise pe pergament, se numără și un text copiat în minusculă carolingiană, databilă în secolele IX-X. Restul fragmentelor de acest gen sunt preponderent de factură liturgică, din sec. XIII-XV.

Cărțile din veacul XVI – dar și documentele din sec. XV-XVI – s-au păstrat dintr-un dublu motiv. Mulțumită rolului educațional al textelor (folosite în gimnaziul local), dar și datorită includerii volumelor în patrimoniul bisericii, patrimoniu din care nu putea fi alienate bunuri fără un motiv bine definit. De asemenea, tipologia textelor (biblii, patristică, teologie protestantă) nu reclama înlocuirea textelor.

Greu de precizat un motiv anume pentru care biblioteca și arhiva istorică au supraviețuit unor schimbări și reconfigurări politice majore, unele însoțite de episoade violente (instaurarea stăpânirii austriece în jurul anului 1700, revoluția de la 1848-49, primul și cel de-al doilea război mondial). Este probabil și un rezultat al întâmplării (biblioteca „Bisericii Negre” din Brașov se pierde aproape cu totul în incendiul din 1689).

Cum ați reacționat, care au fost primele gânduri ale dvs. când ați văzut depozitul de carte? Ce spune această descoperire despre populația sașilor din Transilvania?

Colecția istorică era cunoscută în literatura de specialitate, mai veche sau mai nouă, însă contactul direct cu materialul original, într-un context istoric atât de apropiat de starea originală de alcătuire și evoluție a bibliotecii, creează o emoție specială, mai puternică decât experiența studierii surselor scrise vechi în arhive sau biblioteci moderne.

Ansamblul arhivă-bibliotecă de la Mediaș dovedește un fapt afirmat și probat de mine în repetate rânduri, în diverse contexte academice: urbanizarea și contactul permanent al urmașilor coloniștilor occidentali din Transilvania cu Europa latină (prin comerț și educație universitară) au creat condițiile celor mai avansate forme de viață intelectuală din secolele XIV-XVI de pe actualul teritoriu al României.

Ce urmează să faceți cu acest „tezaur”, care vor fi direcțiile de cercetare?

Îi putem spune „tezaur” doar în accepțiunea sa metaforică. Colecția trebuie să intre în circuitul științific prin cataloage și publicații de specialitate. De asemenea, trebuie deschisă unor cercuri societale mai largi, prin expoziții, inclusiv virtuale, cu prezență online.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!