De zece zile, viața Anei Maria s-a schimbat radical. Treptat, normalitatea ei, care semăna mult cu a noastră, a devenit un program complex care cuprinde perfuzii, antibiotice, antivirale, anticoagulante.
Zilele îi sunt împărțite în fracții terapeutice și nopțile i s-au transformat în insomnii. Singurii ei interlocutori sunt asistentele medicale, răpuse și ele de oboseală și de stres.
La doar 42 de ani și fără mari probleme de sănătate, Ana Maria nu se aștepta să devină pacientă a unui spital suport COVID. În primul rând, pentru că se protejase întotdeauna și pentru că a luat foarte în serios amenințarea. Evident, așa cum spune și ea, nu ajunsese să se spele în clor sau să arunce hainele la intrarea în casă, dar purta cu sfințenie mască și mănuși. Și totuși s-a infectat.
Ana Maria a vrut să-și împărtășească experiența direct de pe patul de spital, pentru că a văzut și ea creșterea semnificativă a numărului celor care nu cred în existența bolii. Iar asta o sperie aproape la fel de mult ca durerea pe care o simte în tot trupul de mai bine de o săptămână.
PressHub: Ana Maria, aș vrea să te rog să îți amintești cum a început totul…
Ana Maria Ciaușu: Pe 13 iulie am primit vestea că sunt infectată cu COVID, în urmă cu câteva zile intrând în contact cu o persoana confirmată. M-am izolat la domiciliu, așteptând procedura de testare. Rezultatul testului a fost șoc pentru mine, pentru că nu prezentam niciun simptom. Am luat decizia, împreună cu medicul de familie și cu cel de pe ambulanță să urmez tratamentul acasă. Sunt un om foarte altruist, chiar am crezut că nu e corect ca eu, căreia nu îmi curgea nici nasul, să ocup patul de spital al unui om care are nevoie de oxigen. Și așa a fost până marți după amiaza…
Ce s-a întâmplat atunci?
Un șoc emoțional personal foarte puternic. Asta s-a întâmplat. S-a declanșat un atac de panică extrem de violent pe care nu l-am mai putut controla și așa am ajuns în spital… Asta ca o etapă de început.
În același timp, deși intrasem în contact cu familia mea, cu colegii și deși întâlnirile au fost foarte responsabile, m-a înnebunit spaima că eu, fără voia mea sau fără sa știu la momentul acela, aș putea sa infectez pe cineva… Zilele de așteptare ale testelor lor au fost un calvar pentru mine… Mulțumesc lui Dumnezeu, nimeni nu a fost pozitiv…
Vorbește-mi despre boală, despre cum se manifestă ea.
Infectarea asta nu generează doar simptome de răceală și gripă, așa cum suntem cu toții obișnuiți, te afectează psihic și emoțional cum nici nu poți gândi… Tratarea virusului este, de asemenea un proces dureros pentru că medicația are niște efecte cumplite…
Simptomele de durere de cap, cefalee, dureri de ochi, lipsa de aer, durere în piept, tuse, transpirații abundente, dureri de mușchi, de oase, de stomac, de ficat…tot te doare în tine…
Toate sunt accentuate de efectele medicamentelor până acolo încât simți cum îți iese tot prin piele, că iei foc, că nu mai vezi la 2 metri în fața ochilor și pe picioare este greu să îți ții echilibrul… Așa sunt eu, în fiecare zi, de miercuri, 15 iulie, încoace.
Dacă mă întrebi dimineața, sunt bine, foarte bine, după perfuzii și pastile, nu mai pot vorbi, dar acesta este un proces de vindecare pe care îl înțeleg, așa funcționează și nu trebuie decât să am răbdare… Pe scurt, simptomatologia e în etape, diferă de la organism la organism… Este extrem de ciudat cum se manifestă: dureri mari de cap, cefalee, tuse, dureri în piept, sufocare deși ai oxigenul bun, simți ca îți iese foc din nas și din trahee, insomnii severe.
Ai simțit cumva presiunea societății după ce te-ai îmbolnăvit?
Ca să fiu cu totul deschisă, îți spun că mă sperie felul în care am început să devenim ca oameni… Nu cred ca înțelegem ce se petrece de fapt. Da, virusul există, nu îl putem nega, știința caută soluții de vindecare și se pare ca nu este tocmai simplu. Dar impactul din societate îl putem gestiona printr-o raportare corectă la acest fenomen…
Nu suntem dușmanii unii altora în lupta cu virusul asta, trebuie sa fim parteneri. Cum să fim pacient versus medic, negativ versus pozitiv, stat versus cetățean?
Toți trebuie să fim parte a aceleași soluții. Ne reproșăm unii altora lucruri… Aud că sunt vecini care aruncă clor pe ușile celor care au ajuns acasă, vindecați, evident, de teama îmbolnăvirii. Îmi spun asistentele medicale că nimeni nu le mai salută în bloc pentru că lucrează la boli infecțioase… Astea sunt consecințe grave în mentalul colectiv.
Ai văzut și tu valul acesta de negaționism, cu precădere în mediul online. Ce le-ai spune celor care îl susțin?
E drept că nu doarme nimeni în clor, nu își arunca nimeni hainele zilnic, dar putem fi responsabili și înțelegători unii cu alții. Le-aș spune că este foarte contagioasă treaba asta și cum nimeni nu știe exact ce și cum, este normală teama, dar să nu ne distrugem mai mult decât o face boala!
Este despre fiecare dintre noi. Se schimbă cumva ordinea în care trebuie să facem lucrurile, de jos în sus și nu invers…
Da, statul trebuie să se îngrijească, cât de bine poate, de toți cetățenii lui, dar NOI suntem direct responsabili, este vorba despre viața noastră. Și da, suntem firi libere prin natura noastră, evident ca nicio îngrădire a felului de a fi și de a face nu poate fi acceptată, indiferent că motivele unor astfel de decizii sunt pentru siguranța noastră.
Și totuși, nimeni nu lucrează la conștientizarea acestui fenomen, ne impunem reguli unii altora pe care nu le acceptăm fie și din motivele de mai sus, în loc să ne respectăm și să ne acceptăm reciproc, ca parte egală în lupta asta…
A propos de cei care cred în Dumnezeu, și eu cred, sunt creștin ortodox practicant: Dumnezeu nu ne vrea proști, că nu neagă evoluția propriei creații… oOmenirea a trecut de-a lungul timpului prin grele încercări, dintotdeauna au fost medici, dintotdeauna a fost Dumnezeu dar și noi, oamenii, mai prezenți în propriile vieți. Eu sunt doar un caz, dintre mii.
Și, a propos de cei care nu cred în medici: nu o să pot uita curând o doamnă doctor care, după aproape 5 ore în care am așteptat-o să vină să îmi spună de ce nu pot să respir, de ce mă sufoc, de ce simt că mor imediat, a izbucnit în plâns și a zis: „Iertați-mă, nu mai putem face față… Suntem trei medici la 130 de pacienți noaptea asta, cu 2 asistente medicale” Primiți-o pe asta!
Despre redacția informală #CovRoMd
Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea).
La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.
