În clinica de Terapie Intensivă a Spitalul Clinic Republican (SCR) – unul dintre cele mai mari spitale din Republica Moldova care, în această perioadă, acordă asistenţă medicală pacienţilor cu forme severe de infectare cu Covid 19 – situaţia e calmă, a declarat, într-un interviu pentru Epoch Times România, profesorul universitar Victor Cojocaru, directorul Clinicii Anestezie şi Terapie Intensivă.
Declaraţiile lui Cojocaru vin în contextul în care, cu câteva zile în urmă, Institutul de Medicină Urgentă a anunţat că se confruntă cu un număr mare de pacienţi în stare extrem de gravă şi că s-ar putea ca o parte dintre cei care vor veni să fie amplasaţi pe coridor, lucru care între timp s-a rezolvat odată cu redeschiderea Spitalului Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.
„La Spitalul Clinic Republican, în Clinica de Terapie Intensivă situaţia e calmă. Mai avem rezerve, de exemplu astăzi (vineri, 12 iunie, n.r.) până la acest moment s-a planificat internarea a 8 pacienţi din Rîşcani, Comrat, Cimişlia, Taraclia, Orhei, Ceadîr-Lunga, Centrul Covid din Chişinău şi de la Spitalul „Toma Ciorbă”. Locuri pentru toţi sunt şi mai avem rezerve”, a menţionat directorul Clinicii ATI.
Cum SCR este un spital foarte mare, în care se internează zilnic pacienţi şi cu altfel de afecţiuni decât Covid-19, precum şi urgenţe pentru intervenţii chirurgicale, Cojocaru a dat asigurari că administraţia spitalului a aranjat perfect lucrurile astfel încât să prevină răspândirea virusului de la pacienţii Covid-19 la restul bolnavilor.
Astfel, toţi bolnavii de Covid sunt plasaţi într-un bloc aparte, sunt şase secţii de terapie intensivă pentru pacienţii cu Covid-19 confirmat, a explicat medicul.
„În rest pacienţii care se internează cu patologie somatică sau chirurgicală, sunt preventiv testaţi la Covid sau sunt plasaţi în secţia triaj pentru a fi testaţi. Astfel, s-a minimizat la maximum riscul de infectare”, a precizat profesorul universitar.
În contextul în care Ministerul Sănătăţii a menţionat în mai multe rânduri că în Republica Moldova există deja donatori de plasmă, Victor Cojocaru a precizat că el este autorul protocolului de transfuzii a plasmei convalescente şi medicii de la SCR utilizează această metodă la pacienţii infectaţi cu coronavirus în stare critică. Totodată, a adăugat acesta, pacienţii critici nu se tratează doar cu plasmă convalescentă, mai au de urmat încă 10-15 metode de terapie, inclusiv terapie eferentă cum ar fi terapie de detoxifiere, oxigenare extracorporală etc.
De asemenea, profesorul Cojocaru a ţinut să sublinieze că plasma convalescentă este una dintre metodele care se utilizează la pacienţii cu complicaţii ale Covid-ului.
„Nu este corect să spunem că o plasmă convalescentă salvează pacientul. O plasmă convalescentă poate ameliora starea, dar nu salvează. Mai avem şi plasmă antistafilococică ce într-adevăr salvează. Mai avem şi plasmă proaspăt congelată şi albumină umană şi alte remedii extrem de importante în terapia complicaţiilor Covid-ului 19″, a declarat medicul.
Despre redacția informală #CovRoMd
Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea).
La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.