Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara are la activ, potrivit site-ului oficial, peste zece proiecte europene care aduc dotări spitalului și beneficii comunității.
Proiectele câștigate din Programul Operațional Regional-POR 2014-2020, Interreg România-Ungaria, Interreg România-Serbia, Programul Operațional Capital Uman-POCU, Programul Operațional Infrastructură Mare-POIM, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 2: Competitivitate prin Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, Domeniul de intervenţie 2.2.1.
- Parteneriatele cu țările vecine, Ungaria și Serbia, au extins cunoașterea regiunii din punct de vedere al patologiilor
- Peste 40.000 de femei din regiune vor beneficia de screening mamar pentru prevenirea cancerului de sân
- Gratuitate pentru ecografii tiroidiene și pentru screening prevenție cancer de col uterin
Cele mai recente proiecte accesate de Spitalul Municipal au fost prezentate într-o conferință de presă a primăriei din Timișoara, în subordinea căreia de află unitatea, alcătuită din numeroase secții clinice și ambulatorii ce acoperă numeroase specialități de medicină internă, de la cardiologie, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, hematologie și până la oftalmologie și stomatologie.
Cancerul, o vulnerabilitate a Regiunii de Vest
Dr. Olimpia Oprea, coordonatoarea medicală a proiectelor europene, fost director al spitalului, a vorbit despre proiectul regional care va permite, într-o perioadă de trei ani și jumătate, să fie investigate prin mamografie gratuită aprox.13.000 femei din județele Timiș, Caraș, Hunedoara și Arad.
„Fii responsabilă de sănătatea ta!”, program regional de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de sân pentru Regiunile de dezvoltare Nord-Vest și Vest, va reuși până în decembrie 2023 să supună screeningului peste 40.000 de femei, beneficiind și de unitatea mobilă care va permite deplasarea la sate.
Sunt 8 milioane de euro din programele POCU, pentru echipamente, mașini-unități mobile etc. toate contribuind la depistarea din timp a cancerului mamar care are valori statistice ridicate în Vestul României.
„Noi am încercat un proiect-pilot încă din 2019 împreună cu Institutul Oncologic din Cluj pentru a realiza un Registru Național de screening al cancerului mamar, unde se consemnează stadiul bolii și alte date medicale. Deocamdată registrul există pentru regiunile Vest și Nord-Vest și se dorește extinderea pe țară”, a declarat Dr. Olimpia Oprea pentru PressHub.
Dar proiectele câștigate de Spitalul Municipal au avut în vedere și facilități pentru depistarea altor forme de cancer: cancerul tiroidian și cancerul de col uterin. O colaborare cu vecinii sârbi, cu Centrul de Sănătate Veliko Gradiște, în proiectul InterReg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România Serbia, Axa prioritară 1, a adus 5 milioane de euro anul trecut pentru echipamente de depistare a cancerului tiroidian, adică ecografe mobile, echipamente de bloc operator, kituri pentru examinare histopatologică etc.
„Abordări comune pentru eficientizarea diagnosticului precoce şi tratamentului cancerului tiroidian în populaţia ariilor partenere”, pe scurt THYRO-SCREEN, cum se numește proiectul, a ocazionat și un schimb de experiență profesională pe parcurs iar rezultatele au fost comunicate într-o conferință comună.
Cu vecinii unguri, într-un proiect transfrontalier cu Universitatea din Szeged, s-au obținut 3,5 milioane euro din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru scanarea și prevenirea cancerului de col uterin și a cancerului colorectal, dar și pentru instrumentar intervenții laparoscopice, sterilizatoare cu plasmă etc. destinate județelor Timiș și Csongrad.
Mai mult, la Timișoara va fi posibilă investigația oncologică PET-CT, pentru care românii din această parte de țară mergeau la Budapesta. De asemenea, la Timișoara se aplică procedura HIPEC sau chimioterapia hipertermică de ameliorare/vindecare a cancerului de col, cu citostatic încălzit, o metodă de tratament inovativă cu bune rezultate.
Cum bate inima bănățenilor
„Riscant”, răspund cardiologii, constatând în Banat o mortalitate crescută din cauza afecțiunilor cardio-vasculare. Nici în Ungaria, mai ales în zona Békés, vecină cu noi la graniță, unde alimentația și habitudinile populației sunt asemănătoare, situația nu e roz, de aceea medicii s-au gândit să colaboreze într-un alt proiect transfrontalier, Interreg V-A România-Ungaria, în beneficiul pacienților.
„Cross-border cooperation in the prevention and complex treatment of cardiovascular and peripheral vascular diseases in Békés-Timis counties” sau Team-Cardio-Prevent, a permis Spitalului Municipal să cumpere cu 1,4 milioane de euro din cele 2,7 milioane alocate în total pentru cei doi parteneri, trei ecografe, 4 electrocardiografe, două defibrilatoare portabile, software cardiac pentru RMN, 4 monitoare EKG, 7 paturi medicale ș.a. Precum și un angiograf de înaltă performanță.
„În România, mortalitatea prin infarct miocardic este de două ori și jumătate mai mare decât în Danemarca. Atunci, fie avem un stil de viață mai nesănătos, suntem mai sedentari, obezi, mâncăm prea multe dulciuri și grăsimi și nu avem suficiente mijloace.
Cu ajutorul acestui proiect ne propunem să ameliorăm atât stilul de viață, informând pacienții, organizând forumuri și examinând un număr cât mai mare de persoane. Pentru diagnostic și tratament organizăm schimburi de experiență cu colegii din Ungaria și am achiziționat aparatură medicală foarte performantă, inclusiv un angiograf biplan, cel mai performant din România”, a împărtășit presei cardiologul Mirela Tomescu, managerul proiectului cu durata de doi ani, aflat în desfășurare.
E bine de știut că la cele două maternități, clinicile Odobescu și Bega, există posibilitatea analizelor gratuite pentru gravide, inclusiv screening prenatal. Aproximativ 7 milioane de euro atrase spre maternitățile municipale în ultimii ani au fost utilizate pentru modernizare și extindere a clinicilor.
Secretul: biroul de proiecte
Spitalul Municipal sau „Clinicile Noi”, cum îi spun timișorenii, și-a alcătuit în 2018, după ce a avut mai multe reușite în atragerea de fonduri, un birou de proiecte, cu câțiva experți recrutați special. A fost posibil, fiindcă spitalul a primit acordul prin vot al Consiliului Local. Spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătății nu au, deocamdată, posibilitatea să înființeze structuri destinate atragerii de fonduri și să angajeze experți.
Aceasta este una din explicațiile succesului, la care se adaugă capacitatea de a detecta nevoile reale, într-o ierarhizare corectă, în relație cu preponderența unor maladii și cu lipsurile din dotare.
„Practic ne-am dublat aparatura și echipamentele în doar câțiva ani, cu 50 de milioane de euro, din care 10 milioane au revenit partenerilor”, ne-a explicat Daniel Malița, managerul spitalului. Programele europene au și componente de formare profesională, de training, pe care doctorul Malița le consideră importante.
„Este un beneficiu în plus, asistentele au exersat tehnici noi, medicii au făcut schimb de experiență, au învățat să utilizeze echipamente de ultimă generație etc. Ne lipsește totuși o bază de training pentru rezidenți, fiindcă ei învață din mers și e nevoie să completeze cunoștințe și competențe practice”, adaugă Daniel Malița pentru PressHub.
Administrația locală s-a implicat în ultimul an în dotarea cu cele necesare combaterii pandemiei. S-au achiziționat materiale pentru secția pacienților infectați cu SARS-Cov 2, aparatură pentru diagnostic și tratament, echipamente de protecție, kituri PCR etc., dar, mai important, cu 2/3 din cele 30 milioane lei eligibile, s-au completat ventilatoarele, monitoarele, aparatura de anestezie.
Un proiect ambițios, din fonduri PNRR, este construcția de la zero a unei maternități pentru care există deja decizia Consiliului Local, autorizația de construire și terenul de 8.000 mp alocat de primărie. Maternitatea urmează să aibă 6 săli de naștere, 10 saloane cu un pat, 24 de saloane cu 2 paturi, 18 saloane cu trei paturi, spații de vizitare și dotări de ultimă oră, atât medicale, cât și administrative.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!