Explicațiile Simonei Halep după ce Jelena Ostapenko a învins-o cu 6-0 în setul decisiv la WTA Dubai

Data:

Învinsă cu 6-0 în setul decisiv de Jelena Ostapenko (semifinale WTA Dubai), Simona Halep a afirmat că și-a pierdut concentrarea în ultima parte a meciului și a spus că adversara ei și-a respectat singurul plan tactic (lovituri puternice).

„Cu o astfel de adversară, este greu să menții o formă sau un ritm. A fost ciudat și primul set, dar am fost destul de puternică pe picioare și am returnat mingile cât de bine am putut. În setul doi, a luat ea conducerea foarte rapid, cu lovituri direct câștigătoare. Nu prea am avut șanse. Apoi am revenit și am fost aproape să câștig.

Se întâmplă uneori să nu se întâmple cum îți dorești. Acesta este jocul ei (n.r. să lovească mingea puternic), nu cred că are alt plan, indiferent cu cine joacă. Dă tare și e greu să returnezi.

Mă nemulțumește setul trei, pentru că mi-am pierdut concentrarea și n-am mai stat acolo punct cu punct. Dar nu pot să stric toată săptămâna doar pentru acest set. Bineînțeles, sunt supărată pentru ce s-a întâmplat în setul trei. Dar merg înainte și, cu astfel de meciuri, o să devin mai bună din punct de vedere mental.

Nu a fost o cădere mentală, nu consider că am căderi mentale. Nu mi-a mers prea bine serviciul, am vrut să fac prea multe, din cauză că ea a stat foarte aproape de linie și intra în retur. A fost probabil un trac emoțional acolo și n-am avut concentrarea suficientă pentru a menține un serviciu solid.

Asta e, merg înainte. Da, urmează Doha. Sunt condiții un pic diferite față de Dubai. Acolo parcă e mai răcoare seara, pe zi e mai cald. N-am mai jucat de vreo trei ani, dar sunt condiții frumoase acolo, sper să fac treabă bună”, a declarat Simona Halep, într-un interviu pentru DigiSport.

Chiar dacă a ajuns în penultimul act al competiției, fosta lideră mondială va înregistra o nouă coborâre în clasamentul WTA: va ocupa locul 26.

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Premieră la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad: alegeri de rector în 2 tururi

Premieră la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, care permite...

Franța s-ar putea ciocni direct cu Rusia dacă frontul ucrainean se prăbușește

Franța s-ar putea ciocni direct cu Rusia dacă frontul...

Ce spune Comisia Europeană despre candidatura Ramonei Chiriac pe listele PSD-PNL pentru europarlamentare

Ce spune Comisia Europeană despre candidatura Ramonei Chiriac, șefa...

Înșelăciune prin metoda „spoofing”

Înșelăciune prin metoda „spoofing”, anchetată de Poliția Română, care...