​Explozie a cazurilor de varicelă în Timiș

Data:

spot_img

Reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara susțin că în ultima săptămână au fost evaluați câte 3-4 pacienți cu varicelă pe zi.
Majoritatea pacienților care au ajuns pentru investigații în Ambulatoriul spitalului au dezvoltat o formă ușoară, care nu a necesitat internare. Doi copii se află, însă, sub supraveghere în unitatea sanitară din cauza unor complicații. Unul dintre ei a dezvoltat o encefalită, dar starea lui este stabilă, iar cel de-al doilea este internat pentru monitorizare și investigații suplimentare, având un sindrom febril prelungit.
Varicela sau vărsatul de vânt este o boală infecto-contagioasă care duce la apariția unor vezicule pe corp. Virusul care cauzează varicela se transmite pe cale respiratorie, prin aer, sau prin contact direct cu persoana infectată. Boala este întâlnită cel mai frecvent iarna și primavara, dar în ultimii ani se poate constata o extindere a perioadei în care apar asemenea cazuri. Perioada de incubație poate fi între 10 și 21 de zile, în majoritatea cazurilor este însă de două săptămâni. Contagiunea maximă este cu 2-3 zile înainte de apariția erupției pe corp, dar continuă și în timpul formării veziculelor până în momentul în care se desprinde ultima crustă.
„Primele simptome sunt cele de subfebrilitate (37-37,5) sau chiar febră (38-39), oboseală, dureri de cap, indispoziție și stări de rău, dar și apetit diminuat. După cel mult două zile de la apariția primelor semne de boală, apar petele roșii pe corp care se transformă în vezicule pline cu lichid. În evoluție normală, dacă nu este ruptă, vezicula scade în volum treptat în 12-24 de ore, începând din centru, apoi se turtește prin reducerea conținutului, care se resoarbe. În a 3-a sau a 4-a zi, vezicula se usucă și se transformă în crustă. Unele elemente eruptive trec direct în stadiul de crustă. Este important ca bolnavul să fie izolat pentru a nu transmite mai departe virusul. În
majoritatea cazurilor, nu este necesară evaluarea în spital, pacienții rămânând în evidența și monitorizarea medicului de familie. Sunt însă cazuri, ca cele pe care le avem internate în spital, în care pacienții au dezvoltat o complicație și a fost necesară monitorizarea atentă a acestora. Encefalita se manifestă prin vărsături cauzate de hipertensiune craniană, instabilitate în mers și dureri de cap, cefalee”, a explicat asist univ. dr. Adelina Marinescu, medic specialist boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.
Citește și: Pe ce își cheltuiesc banii ucrainenii refugiați la Iași. Cei care își permit dau mii de euro taximetriștilor pentru a-i duce în Occident
Și adulții pot dezvolta forme severe de boală, care se manifestă printr-o suprainfecție la nivelul pielii și care poate duce, dacă nu este tratată cu antibiotice, la septicemie. Numărul cazurilor este însă extrem de mic. Tratamentul bolii constă în administrarea de antitermice, antiinflamatoare sau antihistaminice care să amelioreze senzația de mâncărime a pielii.
Există însă metode de prevenție.
„Vaccinarea este cea mai bună metodă de a te proteja. Imunizarea împotriva varicelei nu este, însă, în schema completă de vaccinare a copiilor, dar serul poate fi administrat oricând, după ce micuții împlinesc vârsta de 9 luni. Este recomandat ca vaccinul să fie administrat până la vârsta de 12 ani, dar și adulții pot fi imunizați. Vaccinarea asigură o protecție pe parcursul vieții, dacă este făcută corect, ceea ce presupune administrarea a două doze la un interval mai mare de 6 săptămâni. Există, însă, posibilitatea contractării bolii în cazul adulților care au fost vaccinați în copilărie, dar forma pe care o vor face, dacă o vor face, va fi una ușoară. Iar acest lucru este foarte important, pentru că în cazul adulților există un risc mai mare de complicații, în special la pacienții imunocompromiși”, a precizat dr. Adelina Marinescu.

Medicii spun că, după doi ani în care nu a fost înregistrat niciun caz de varicelă în Timiș, ca urmare a măsurilor de protecție anti-COVID, purtării măștii și izolării, în următoarea perioadă numărul pacienților cu aceasta boală ar putea crește semnificativ.
Citește și: O lună de la începutul războiului în Ucraina. Zelenski: „Rusia a început războiul împotriva libertăţii”

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...