marți, 30 noiembrie 2021
AcasăLa ziCulturăExpoziție de fotografie etnografică, la Cluj-Napoca

Expoziție de fotografie etnografică, la Cluj-Napoca

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj organizează expoziția de fotografie etnografică „Istorii fotografice”, ce cuprinde lucrări realizate de 20 de artiști.

Expoziția poate fi văzută în perioada 20 octombrie – 12 noiembrie anul acesta, în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, Calea Dorobanților, nr. 104, și prezintă publicului zeci de fotografii remarcabile, ce ilustrează aspecte din viața satului contemporan din Transilvania, Banat și Oltenia, de la arhitectură tradițională și portret, la detalii de port popular sau activități legate de muncile câmpului.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni, renumită și premiată pentru activitatea sa intensă în zona promovării culturii prin imagine. Lucrările expoziției „Istorii fotografice” sunt realizate de 20 de membri ai acestei asociații: Daniel I. Iancu (curator), Adrian Stoica, Alexandru Popa, Andrei Rosetti, Călin Corpaciu, Cătălin Mătăsaru, Dan Gavrilă, Diana Șuta, Edwina Kasler, Francisc Nemeth, Horea Preja, Gabriel Pădurean, Grigore Roibu, Ioan Todor, Marius Isfan, Mihai Jeic, Nicolae Oprea, Octavian Simion, Traian Urieș și Vasile Sârb.

Expoziția face parte din programul de colaborări „Tradiții Clujene în țară și peste hotare”, pe care Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj îl derulează anual. Instituția de cultură și Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni au mai colaborat în trecut, fiind unite de pasiunea pentru promovarea satului românesc prin fotografie. De asemenea, numeroși membri ai asociației au participat și au primit distincții la Concursul național „Fotografia – document etnografic”, organizat anual de Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE