Expoziţie dedicată saşilor, la Palatul Principilor Transilvaniei

Data:

O expoziţie despre saşii transilvăneni, inclusiv din zona Sebeşului, va fi găzduită, timp de o lună, de Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

„În perioada 2 aprilie – 4 mai 2025, Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia găzduieşte expoziţia temporară ‘Andreanum 800 de ani – lege şi constituţie la saşii transilvăneni’ + 100 de ecouri locale, care prezintă istoria, cultura şi identitatea comunităţii germanofone din Transilvania”, se menţionează în comunicat.

Potrivit organizatorilor, expoziţia reuneşte două componente.

Este vorba despre „Andreanum 800”, o expoziţie itinerantă realizată de Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României şi Forumul Cultural German pentru Europa de Est, care tratează impactul Diplomei Andreane din 1224 asupra dezvoltării culturale, economice şi juridice a saşilor transilvăneni.

Citește și: Lectura – o punte a francofoniei.  „Lecture en Fête”  la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

Cea de-a doua secţiune, „100 de Ecouri Locale”, pune în valoare documente, artefacte şi mărturii istorice privind evoluţia comunităţilor săseşti din Sebeş şi împrejurimi. Vor fi expuse documente medievale şi premoderne, copii moderne, realizate pe plan local, ale unor texte documentare medievale, cărţi din biblioteca fostului gimnaziu evanghelic din Sebeş, datând din secolele XVI-XX, portrete ale unor principi transilvăneni, monede medievale şi premoderne, hărţi vechi, obiecte de ceramică, port popular şi fotografii de epocă.

Vernisajul expoziţiei va avea loc în prezenţa directorului Forumului Cultural German pentru Europa de Est, Harald Roth, şi a istoricului Thomas Şindilariu, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice.

Expoziţia este organizată de Centrul Cultural Palatul Principilor, în parteneriat cu Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Deutsches Kulturforum östliches Europa/Forumul Cultural German pentru Europa de Est, Centrul Cultural „Lucian Blaga” şi Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, Arhivele Naţionale ale României – Serviciul Judeţean Alba, Muzeul Naţional al Unirii, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, colecţionar privat dr. Mihai-Octavian Groza.

Citește și: Orchestra Filarmonicii George Enescu va concerta, pe 27 și 28 martie, sub bagheta renumitului dirijor Dmitry Liss și cu talentatul violonist Valentin Șerban, ca solist

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: palatulprincipilor.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Mai multe articole similare
Related