Extrema dreaptă, oficial sub controlul serviciilor statului. Se întâmplă în Germania

Data:

spot_img

Planuri privind expulzarea celor considerați insuficient de germani. Vechi lozinci naziste utilizate în adunări publice. Susținerea pozițiilor Rusiei. Acestea sunt principalele acuzații la adresa extremei drepte germane.

„Simple gesture individuale, care nu angajează formațiunea în întregul ei”, spun avocații acesteia. Magistrații cred altceva.

După luni de lupte juridice intense, un tribunal din orașul german Münster a autorizat luni, 13 mai, serviciile interne de informații germane să monitorizeze partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

Instanța a confirmat o decizie juridică anterioară pronunțată la Köln, în ceea ce reprezintă o înfrângere notabilă pentru această formațiune.

AfD este suspectată încă din 2021 de Oficiul Federal pentru Protecția Constituției ca fiind o organizație „extremistă”, care s-a radicalizat an de an.

Această nouă hotărâre permite serviciului de stat responsabil pentru apărarea democrației să „utilizeze metode clasice ale serviciilor secrete pentru a monitoriza” AfD și organizația sa de tineret, Junge Alternative.

Citește și: Premierul Slovaciei a fost împușcat

Este astfel autorizat să recruteze informatori sau, în anumite condiţii, să intercepteze telecomunicaţiile unor membri de partid.

Consecințele acestei decizii pot fi foarte extinse. Politicianul Maximilian Krah, cap de listă la alegerile europene  pentru AfD, face obiectul unei anchete legate de presupusele sale legături financiare cu China și Rusia.

Unul dintre principalii săi asistenți a fost reținut la sfârșitul lunii aprilie sub acuzația de spionaj.

Comentatori din presa germană se întreabă dacă, acum, Oficiul va merge puțin mai departe și dacă va face ceea ce au făcut deja autoritățile din landurile Turingia, Saxonia și Saxonia-Anhalt, care au clasificat deja AfD în categoria „extremism dovedit”.

Arestarea asistentului lui Krah a venit pe fondul dezvăluirilor privind existența unor politicieni europeni care ar fi fost finanțați de Rusia pentru a susține public pozițiile Kremlinului.

Toate s-ar fi întâmplat sub acoperirea publicației Voice of Europe, cu sediul la Praga, închisă între timp de autoritățile cehe.

La începutul anului, publicația germană de investigații Correctiv informa despre participarea membrilor AfD la un plan secret  prin care străinii și germanii considerați „neasimilați” să fie determinați să părăsească țara.

Afacerea, în care ar fi fost implicați și câțiva creștin-democrați, a stârnit un scandal în Germania și a reaprins dezbaterile în jurul unei posibile interdicții a AfD.

Deși rămâne foarte susținut în țară, AfD și-a pierdut de atunci o mare parte din popularitate, iar investigația a provocat un val semnificativ de mobilizare națională împotriva extremei drepte.

În cadrul procesului de la Münster, a cărui sentință poate fi atacată cu recurs, avocații AfD au susținut că declarațiile făcute de membrii săi, care au fost considerate drept dovezi în sprijinul acuzațiilor de extremism, reprezentau „aberații ale indivizilor” și puteau fi atribuite partidului în ansamblu, care are aproximativ 45.000 de membri.

Totuși, chiar unul dintre cei mai proeminenți lideri ai partidului, Bjoern Hoecke, în vârstă de 52 de ani, așteaptă un verdict judecătoresc cu privire la folosirea unui slogan nazist la un miting : „Alles fuer Deutschland” („Totul pentru Germania”), care ar fi fost pronunțat într-o adunare electortală din 2021.

Expresia este ilegală în Germania modernă, alături de salutul nazist și alte sloganuri și simboluri din acea epocă.

Fost profesor de istorie la liceu, Hoecke a afirmat că nu a știut că expresia a fost folosită de naziști, spunând instanței că este „complet nevinovat”. Hoecke a spus că a crezut că expresia este „una folosită în limbajul de zi cu zi”.

Dar procurorii cred că Hoecke a folosit expresia în deplină cunoștință de cauză privind „originea și sensul” acesteia.

De asemenea, este judecat pentru o a doua acuzație legată de același slogan. În decembrie, într-o adunare în Turingia, a strigat: „Totul pentru…” și a incitat audiența să răspundă „Germania”.

Citește și: Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 2 și ce avere au

Procesul este una dintre numeroasele controverse cu care se luptă AfD înaintea alegerilor europene din iunie și a alegerilor regionale din Turingia, Brandenburg și Saxonia, programate în toamnă. Hoecke și-ar dori să ajungă premier al landului Turingia.

Hoecke este una dintre cele mai controversate personalități ale AfD. El a numit monumentul Holocaustului din Berlin un „memorial al rușinii” și a cerut o „schimbare de 180 de grade” în cultura memorială a țării.

Avocații liderului AfD susțin totuși că evenimentul a fost un „eveniment de campanie nesemnificativ” și că declarația ofensatoare a fost adusă la cunoștința publicului doar de proces.

Înființată în 2013, AfD s-a remarcat mai întâi prin opoziția sa față de prezența Germaniei în zona euro, în contextual crizei financiare.

Dar formațiunea, declarată inițial conservatoare, a fost destul de repede preluată de grupările anti-islam și anti-imigrație.

Vechii conservatori eurosceptici care puseseră bazele partidului au fost înlăturați, fiind înlocuiți de politicieni care nu și-au ascuns simpatiile legate de trecutul nazist.

Dar sprijinul pentru AfD a început să se reducă de la începutul acestui an, deoarece se confruntă cu scandaluri, inclusiv acuzații conform cărora membri de rang înalt al partidului au fost plătiți pentru a răspândi poziții pro-ruse, finanțați de Moscova.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoihttp://rfi.ro
Ovidiu Nahoi este redactor șef al Radio France Internationale România. A fost redactor-șef al publicațiilor „Historia“ și „Foreign Policy“ (2007-2010) și corespondent la Bruxelles pentru Adevărul, în perioada 2010-2012. A realizat emisiuni pe teme de politică internațională la The Money Channel și TVR. A realizat documentarul „La Răsărit de Europa“, în regiunea Bugeac și Odesa, în 2014, pentru The Money Channel. Este autor al cărții „Povestiri de peste Prut“, apărută în 2019 la Editura Seneca.
1 COMENTARIU
  1. Când nu poți livra nimic convingător și manipularea nu mai are efect, iar opoziția câștigă teren, nu-ți rămâne decât să o demonizezi și s-o interzici. Curată democrație când nimeni nu are voie să gândească altfel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum am devenit personaj într-un roman al Revoluției

Zilele acestea, când se organizează în Timișoara aniversări și...

Sub asediu

Fascismul românesc (în varianta lui neolegionară) e viu, militant....

GRU și legiunile

Evenimentele recente au pus pe tapet și posibilitatea implicării...

O stafie bântuie iar Europa?

Când credeam că avem alegeri prezidențiale, am aflat (cu...