Literatura poate că îți aduce vizibilitate, un pic de faimă chiar, dar nu se poate trăi din ea. Eu scriu „doar o carte” întotdeauna, iar o carte sau două sau nouă nu te pot ajuta să trăiești. E realitatea. Scriitorul neinstituționalizat nu are cum supraviețui, sistemul aproape că te împinge să cedezi, să te aliniezi, să taci sau să vorbești.
Nu am citit niciodată Ioșca de când a apărut. Mi-e frică să-mi deschid propria carte și mă bazez pe redactori și traducători, nu intru acolo. Dar va veni și ziua când am să o citesc eu însumi din nou și poate am să găsesc puterea să dau o versiune ușor revizuită, cine știe.
Citește și: EXCLUSIV | PSD și PNL cumpără și presa locală la bucată. Cazul Bistrița-Năsăud
Tot ce spui în general poate și va fi folosit împotriva ta nu pentru că ar avea cineva ceva cu tine, ci pentru că trăim într-o epistemă a negației care aliniază totul. Negația e mai de succes ca afirmația, linșajul e mai interesant decât aprecierea etc. Așa funcționăm.
Scopul scuză mijloacele, la un moment dat ne pomenim că marii luptători se instituționalizează, ocupă funcții, obțin o viață de lux și lumea tot nu se schimbă, dar ei și-au atins scopul, au reușit în viață.
Ca un exemplu al acestei disproporții, în Marea Britanie doar 3% din cărțile publicate anual sunt traduceri. La noi cred că 3-5% sunt cărți scrise în română. E cu totul și cu totul inexplicabil, dar așa arată piața. Iar traducătorii, indiferent cât de prost plătiți ar fi și chiar sunt, sunt motorul acestei piețe literare.
Citește interviul integral cu Cristian Fulaș în Sun Media
Urmăriți PressHUB și pe Google News
