„Nostalgia”, departe de a fi o inocentă, dulce-amară autocompătimire, a fost construită devenind treptat o pasiune politică solidă, bine instrumentată și cu obiective precise.
Acum câteva zile, Curtea Constituțională a invalidat candidatura la președinție a Dianei Șoșoacă pe considerente ideologice – prezumția că respectiva, dacă ar ajunge președinte, n-ar respecta Constituția. E foarte plauzibil: Diana Șoșoacă își propune explicit să demoleze actualul sistem politic și constituțional din România și să-i distrugă prezentele legături internaționale cu NATO și UE în favoarea Rusiei lui Putin.
Totuși, acțiunea Curții Constituționale n-are nici logică juridică, nici nu pare constituțională, căci judecă exclusiv după prezumții și declarații, nu fapte. Or, nu văd cum poate fi exclus cineva de la exercitarea unor drepturi fundamentale numai pe bază de opinii și supoziții.
Nostalgicii îi susțin pe Simion și pe Șoșoacă
Indiferent de motivele reale sau ascunse care au stat la baza deciziei, câștigul electoral este pentru George Simion, ceva mai puțin scandalos în declarații publice, dar având, în fond, cam aceeași viziune politică. Cei mai mulți dintre aceia care n-o vor mai putea vota pe Șoșoacă îl vor vota pe Simion.
Cât despre Șoșoacă, ea „a lămurit” cine poartă efectiv vina pentru excluderea sa: „Americanii, evreii și Uniunea Europeană”. Și, probabil, va fi crezută de cel puțin 10-15% din electorat. (Bineînțeles că putem să ne ducem cu speculațiile și mai departe, până la liderul PSD, care ar fi bucuros să se confrunte în turul al doilea cu George Simion.)
Dar cine sunt aceștia care îi vor vota pe Simion și pe Șoșoacă (dacă rămânea pe buletine)? Au un nume colectiv frumos, care însă acoperă o viziune despre lume sumbră: nostalgicii.
Aici trebuie spus imediat că, în 2024, noțiunea nu se mai referă decât foarte parțial la vârstnicii care își plâng, odată cu amintirea nebuloasă a anilor comunismului, propria tinerețe de mult înghițită de timpul neiertător. Am întâlnit destui nostalgici relativ tineri, care în 1989 nu aveau decât câțiva ani sau care nici măcar nu erau născuți.
Am întâlnit și „nostalgici” studenți. (Întrebați de unde știu cum erau, în realitate, lucrurile în perioada comunismului, aceștia invocă, de obicei, autoritatea părinților și a bunicilor, dar și neclare informații culese de pe internet.)
Continuarea în Revista22
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
