România are povești neștiute sau spuse în surdină, care pot constitui subiect de roman de succes în orice moment. Una dintre acestea este viața familiei Lecca, din județul Bacău, care a ajuns în secolele XIX – XX să facă istorie la București, deținând funcții în cele mai înalte poziții din stat, timp de patru generații.
Astăzi este reprezentată de domnul Dumitru Lecca, fost antrenor al echipei naționale de baschet „Steaua”, fost deținut politic, descendentul familiei de boieri moldoveni care a dat țării nouă parlamentari, șapte prefecți, diplomați, generali, un ministru de Război, unul al Finanțelor, oameni dedicați, patrioți, generoși.
Din păcate, comuniștii au vrut să șteagă numele lor din memoria colectivă, iar după 1989 eforturile autorităților de a restabili grandoarea numelui Lecca au fost palide.
Familia Lecca: 7 prefecți, 9 senatori și deputați, generali, diplomați
Familia Lecca a avut un rol esențial în mai multe momente cruciale în decursul timpului. Acesta este, de altfel, și motivul pentru care comuniștii i-au deposedat de avere, dar le-au trecut și numele la index, așa încât cei care ar fi încercat să vorbească cu voce tare ar fi ajuns în temnițele comuniste.
Doar erau exponenți ai clasei exploatatoare, a dușmanilor poporului, ai bugheziei decadente. Motiv pentru care o parte dintre ei au fost condamnați la ani grei de pușcărie, iar alții au avut domiciliu obligatoriu. În paralel, comuniștii au schimbat denumirile localităților, străzilor sau a instituțiilor de cultură care le purtau numele, deși erau personalități marcante care făcuseră istorie în România.
„Eu cred că în toată România este foarte greu să fie găsită o altă familie care a avut opt sau nouă politicieni de marcă, senatori și deputați, și șapte prefecți de Bacău.
Ei au condus acest județ foarte mulți ani. Trecerea lor a lăsat urme: biserici, școli, spitale, drumuri. Cu toate acestea, în zonă nu se mai știa, nu se mai vorbea nimic despre familia Lecca. Am fost invitat la diverse manifestări culturale și am constatat că foarte vag mai știa câte cineva ceva”, a povesti, pentru PRESShub, Dumitru Lecca, care și-a dedicat deceniile de libertate pentru a reaminti importanța familiei sae de-a lungul secolelor pentru România.
Unul dintre motivele acestei lupte a fost și recăpătarea sentimentului de mândrie a tinerei generații, care nu știe prea bine nici acum cine le sunt strămoșii, care nu cunoaște adevărata istorie a țării lor, care atunci când merge pe stradă în loc să citească pe o plăcuță numele unui înaintaș, dă de nume de flori, care abundă în orice oraș mergi.
„Nu înțeleg de ce să pui numele unei străzi după o floare când poți să o numești după un înaintaș care a făcut ceva pentru localitatea lui, pentru țară. De fapt, o explicație există. Sau chiar mai multe.
În 1990, strigătul de luptă al președintelui Iliescu, Vin boierii! A însemnat de fapt semnalul noii excomunicări a clasei sociale care a făcut România Mare.
Tardiv, Iliescu și-a recunoscut greșeala, dar răul era făcut. Autoritățile au reacționat prompt și au amânat. Cât le-a stat în putință, reparațiile materiale impuse de legi, cât și cele spirituale, impuse de conștiință.
Urmașii foștilor boieri și-au târât neputința prin prefecturi, primării și tribunale, lăsând loc noilor «baroni» să se înfrupte din bunurile lor. Cât despre reparațiile morale, nici vorbă! Personalitățile clasei, cu trecutul și prezentul lor de multe ori memorabil, nu aveau loc în viața publică și culturală a unei țări sufocate de subcultură”, spune fostul deținut politic.
Pe tatăl lui Dumitru Lecca – George Lecca, venirea comuniștilor l-a găsit la post, fiind în acel moment ambasadorul României la Stockholm. A refuzat din start varianta de a rămâne în exil, ceea ce, evident, l-a costat scump.
„Tata a fost sfătuit de apropiați, în cunoștință de cauză, să nu se mai întoarcă în țară, avnd în vedere situația politică din România și îngrădirea unor drepturi pentru anumite categorii sociale, din care făcea și el parte.
Dar a replicat că niciodată nu i se va lua dreptul de a aprinde o lumânare la mormintele părinților și bunicilor săi, în biserica pe care au ctitorit-o – Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din satul Dealu Mare, care a fost ridicată în anii 1825-1827 de paharnicul Gheorghe Lecca și refăcută de generalul Dimitrie Lecca, iar mai apoi de Iuniu Lecca.
Doar că după ce s-a întors în țară, tatălui meu i s-a impus domiciului obligatoriu într-o cameră de 6 metri pătrați, de unde nu a mai avut voie să plece pănâ la începutul marii și ultimei călătorii – 1957”, a rememorat pentru PRESShub Dumitru Lecca, fost deținut politic, iar ulterior un iubit antrenor sportiv.
Familia boierilor Lecca – studii la Paris, funcții în guvern
Originea familie Lecca se pierde în negura timpului. În cartea „Familiile boierești române”, Octav George Lecca demonstrează că „originea veche a familiei este italiană și dacă s-ar căuta la origini vedem că descinde din vechea familie patriciană romană, în care găsim cu siguranță istorică pe doi membri ai ei: Publius Porcius Lecca, în anul 192 pretor și comandant roman, autorul unei însemnate legi, și Marcus Porcius Lecca, însemnat senator roman, părtaș la conjurașia faimoasă a lio Catilina (sec.I.)”.
Paharnicul Gheorghe Lecca (1800-1835), studii în Polonia, numit judecător la Tecuci, soția sa fiind din neamul lui Costache Negruzzi, a ctitorit între 1820-1830 biserica Sfântul Gheorghe – Dealul Mare. A avut o fiică și trei fii – Ioan, Gheorghe și Dimitrie, toți membri PNL, cu cariere importante în statul român.
Ioan Gh. Lecca (1825-1876) a urmat Institul Galeron și Școala Politehnică din Paris, ofițer de geniu al Armatei române, participă la Războiul Crimeii, ia parte la Revoluția de la 1848, deputat, vorbea perfect greaca, franceza, engleza și germana, a construit șoseaua Bacău-Târgu-Ocna.
Gheorghe Gh. Lecca (1831-1885), Școala Militară de la Saumr-Franța, participă la Războiul Crimeii, director al Școlii Militare din Iași. Ministru de finanțe între 25 ianuarie 1882 – 12 septembrie 1885, membru al guvernului condus de Ion C. Brătianu, deputat, senator, prefect de Bacău.
Din banii lui construiește un spital, o școală și două biserici. La înmormântarea sa a participat Ion C.Brătianu și numeroase personalități, iar Regele i-a trimis o coroană.
Gheorghe Lecca era cuscrul a doi oameni politici liberali: Mihail Kogălniceanu – cu a cărui fiică naturală, Maria Lamotescu, s-a căsătorit fiul său Ioan Lecca, și Gheorghe Cantilli. Din căsătoria lui Gheorghe Lecca cu Maria Mălinescu s-au născut patru copii, una dintre nepoate căsătorindu-se cu Henri Coandă.
Dimitrie Lecca (1832-1888) este trimis la vârsta de 15 ani la Paris pentru a studia medicina, însă se reorientează spre școala militară, luptă în Bulgaria și Maroc și se alătură proiectului înlăturării lui Cuza, este numit ministru de Război și participă pe front la Războiul de Independență, senator, deputat, președinte al Camerei Deputaților, a fost chiar raportorul legii de proclamare a regatului român.
Casele moștenite le-a donat sătenilor ca sedii de școală.
Toți trei frații Lecca au făcut parte din elita românească a epocii lui Carol I, trei generații succesive care au dat personalități marcante.
În generația următoare, amândoi fiii lui Ioan Lecca au devenit parlamentari și prefecți ai județului Bacău. La moartea lui Iuniu Lecca, Nicolae Iorga a scris un necrolog intitulat „Din alte vremi: Iuniu Lec[c]a”.
Sărim la generația următoare reprezentată aici de diplomatul Gheorghe Lecca (1873 – 1957), care a absolvit Facultatea de Drept de la Paris, diplomat de carieră, ministru plenipotențiar la Rio de Janeiro, Praga, Roma, căsătorit cu fiica generalului Gheorghe Athanasescu, aghiotantul Reginei Maria, care a însoțit-o pe aceasta în vizita din Statele Unite ale Americii din 1926.
Venirea comunștilor la putere l-a găsit la Stockholm, unde era ambasador. Se întoarce în țară, este concediat de Ana Pauker de la Ministerul de Externe, i se confiscă averea, primește domiciul obligatoriu într-o cameră de câțiva metri.
Deși orbise și avea mari probleme de sănătate, dar și financiare, pentru că nu și-a primit niciodată pensia, nu este lăsat nici măcar să meargă la mormintele părinților pentru a aprinde o lumânare. Se consolează însă că prietenii săi – Grigore Gafencu, Constantin Vișoianu sau Alexandru Paleologu continuă să-l caute și să-l viziteze.
După venirea comunștilor la putere, mai mulți membri ai familiei au fost arestați, deposedați de avere, dați afară din serviciu. Printre aceștia, Radu Lecca, condamnat inițial la moarte, ca în ziua în care trebuia executată sentința să fi comutată pedeapsa cu moartea la închisoare pe viață. Dar și Gheorghe Antoniu Lecca, dat afară de la Ministerul de Externe de Ana Pauker, emigrează în Franța, unde lucrează inclusiv ca zugrav, ales după 1989 vicepreședinte al Jockey Club Român.
Dumitru Lecca, deținutul politic salvat de sport, care continuă și astăzi să se lupte pentru dreptate, să ducă mai departe moștenirea familiei, are doi băieți – Bogdan și Ștefan – și este bunic a doi nepoți, Radu și Matei. Din păcate, dacă cineva crede că este ușor în România postcomunistă să faci dreptate, se înșeală.
„Mai trist este că nu am simțit nici un fel de efort al administrațiilor locale să se facă dreptate. Tot ce a avut familia s-a luat într-o noapte, iar dosarele și procesele pe rol durează de mai bine de două decenii.
Aș fi vrut ca o stradă a Bacăului să poarte, din nou, numele Lecca. Sigur, totul e greu, dar un popor fără istorie nu există.
Probabil că dacă și eu aș fi plecat din țară și nu m-aș mai fi întors, despre familia Lecca nu se mai auzea nimic. Scopul, de la început, a fost ca numele ei să dispară definitiv“, mai spune cu amărăciune Dumitru Lecca.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto sus: Dumitru Lecca, fost antrenor al echipei naționale de baschet „Steaua”
