Fără asfalt, dar cu piste pentru biciclete | Monitorul de Botoșani

Data:

spot_img

Fără asfalt, dar cu piste pentru biciclete. Situație inedită în județul Botoșani. Pe mai multe străzi dintr-un sat din comuna Prăjeni au fost amenajate piste de bicicletă, dar, paradoxal, drumurile respective nu sunt asfaltate.

Majoritatea caselor din zonă sunt pustii, proprietarii fiind demult decedaţi sau plecaţi în alte zări. Cu toate acestea, prin fața lor trece o pistă de biciclete. Autoritățile spun că vor asfalta și acele porțiuni de drum, unele chiar anul acesta, iar altele când vor exista fonduri.

Până atunci, localnicii folosesc pistele ca trotuar, majoritatea fiind bătrâni, care abia merg cu un baston, darămite pe bicicletă. Până când vor fi alocate fonduri pentru modernizarea întregii rețele de drumuri, localnicii din Lupăria rămân într-o situație mai puțin obișnuită: au piste de biciclete moderne pe lângă drumuri neasfaltate.

Pistele sunt folosite ca trotuar

Localitatea Lupăria numără puțin peste 700 de locuitori, iar majoritatea sunt vârstnici. Doar câțiva tineri folosesc biciclete sau trotinete, astfel că pentru majoritatea pistele au devenit trotuar. Se mulțumesc și cu atât, mai ales că pe anumite porțiuni de drum nu există încă asfalt.

Citește și: Istoricul Dennis Deletant, despre actuala ofertă politică din România – „Oferta e nulă. Niște oameni care nu oferă mai nimic convingător electoratului român” | INTERVIU

Una dintre cele mai utilizate străzi de către bătrânii satului, cea care duce la biserică şi cimitir, are doar pistă de bicicletă, dar este din pământ cu pietriş. Autoritățile locale nu au speranțe ca această stradă să fie asfaltată prea curând. Majoritatea caselor din zonă au fost de multă vreme abandonate, însă prin fața acestora trece renumita pistă. Chiar şi aşa, oamenii sunt bucuroşi că o pot folosi drept trotuar pentru a merge la cimitir sau biserică.

Continuarea în Monitorul de Botoșani

Citește și: Consiliera din Primăria Băile Govora nu se împacă cu clasarea din dosarul judecătorului Mateescu

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...