duminică, 28 noiembrie 2021
AcasăNewsletterFără mașini și ATV-uri în stațiunile montane din Caraș Severin

Fără mașini și ATV-uri în stațiunile montane din Caraș Severin

Deși există prevederi legale care restricționează accesul motorizat pe pășunile alpine sau în păduri, ATV-urile, motocicletele sau mașinile de teren fac legea în zonele montane din Caraș-Severin, fapt constatat și de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a convocat ieri la sediul Palatului Administrativ o întâlnire de lucru la care au participat primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei, viceprimarul comunei Turnu Ruieni, Zarie Rădoi, comisarul şef al Gărzii de Mediu Caraș-Severin, Remus Blujdea, și reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi şi Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, cu scopul de a găsi soluții pentru a pune punct acestor practici care afectează atât mediul, cât și dezvoltarea turistică a staţiunilor montane din judeţ. 

„Să tratăm cu maximă exigenţă circulaţia vehiculelor de tip ATV, motociclete, boogie cars, snowmobile prin alte locuri decât drumurile publice, în special pe păşunile alpine. Pe zi ce trece fenomenul acesta se amplifică, atât vara, cât şi iarna. Păşunile alpine sunt praf, există «bulevarde» pe toţi munţii!”, a fost mesajul pe care Romeo Dunca l-a transmis încă din debutul întâlnirii.

Resita.rohttps://resita.ro
O publicație cu foarte mulți urmăritori, care caută să facă diferența în presa locală atacând subiecte de maxim interes pentru oraș nu copiind aceleași știri din celelalte publicații. Un ziar al reșițenilor.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE