În interviul regizoarei Alina Grigore din Libertatea aflăm că pentru CNC tema femeii nu este actuală. Regizoarea ne povestește despre filmul ”Crai nou” în care este prezentată viața chinuită a fetelor de la țară pentru care educația este un vis imposibil. Regizoarea ne spune și că la momentul pregătirii scenariului a studiat statistici cum că 2% din fetele din mediul rural ajung să plece la facultate.
Constant aflăm despre planuri minunate de reformare a educației care ne vor face să avem un sistem de educație care să nu mai livreze adulți ce nu se vaccinează pentru că au convingerea că se vor transforma imediat în Mica Sirenă. Ca și multe alte domenii în care gândirea strategică lipsește cu desăvârșire pentru că politicienii noștrii sunt mai îndrăgostiți de ei decât de realitate și aici ar trebui să ne concentrăm pe problemele grave ale sistemului de educație, cu aplicarea principiul ”Kibera”.
Adică așa cum în mahalaua Kibera din Nairobi prioritatea era să nu se mai arunce fecalele în stradă și să le folosim pentru a produce energie prin colectarea fecalelor, așa și în sistemul educațional ar trebui să ne concentrăm pe deficiențele grave ale sistemului de învățământ. Și una dintre aceste carențe majore este lipsa unei soluții la situația socială gravă a fetelor din mediul rural ce trăiesc la limita subzistenței și renunță la educație pentru că sunt forțate de familie.
O consecință directă este reflectată în reportajul Alinei Mitran despre mamele minore din comunitatatea din Stoenești în care aflăm că sunt fetițe care la 11 ani devin mame și se duc la școală doar pentru că primesc ceva de mâncare. Femeile nu știu să scrie și să citească, deși au nevoie în relație cu autoritățile statului de aceste abilități. De altfel, nu este o surpriză să întâlnești adulți care au absolvit gimnaziul ce nu sunt capabili să scrie și să citească fluent în limba română.
Înainte de ne gândi la ce opțiuni oferim olimpicilor, ar trebui să ne gândim cum cât mai multe fete din comunități defavorizate vor avea acces la informațiile minimale care să le permită să se descurce în viață. Școala ar trebui să se adapteze la realitate și să se urmărească formarea unor aptitudini de bază pentru ca o mamă minoră din Stoenești să fie capabilă să învețe să scrie și să citească în timp, în timp ce respectă regulile comunității în care trăiește.
Statul român nu este interesat să le creeze opțiuni profesionale alternative colectării fierului vechi. Dar poate ajuta la formarea abilităților minimale în timp. Așa cum există liceu fără frecvență am putea să avem și gimnaziu fără frecvență pentru adulți care să termine cu abilități reale un an de școală. Chiar și o bunică de 23 de ani ar trebui să aibe oportunitatea să învețe să scrie, să citească și să socotească. Sistemul de învățământ românesc este gândit ca noi să depunem eforturi să dobândim abilitățile esențiale pentru a ne integra în societate. Educația de masă oferită de stat implică eforturi substanțiale din partea noastră și un dezinteres evident al statului care ”ne vrea proști”.
Chiar dacă o fetiță învață bine la școala din comunitatea sa rurală, șansele ei de a evolua sunt infime pentru că studiile ei reprezintă o povară financiară disproporționată pentru familie. Fără sprijin din exterior și oameni care să se implice în viitorul acelui copil, fetița va rămâne o ”Fefeleagă modernă”. Lipsa abilităților esențiale de a se descurca în societate permite ca o femeie fără studii să fie dependentă de viitorul soț și implică resurse limitate pe viitor pentru educația copiilor. Femeile lipsite de educație nu pot să scape de un soț abuziv pentru că nu se pot întreține în lipsa unor studii minimale.
CNC are dreptate când spune că femeia nu este o temă de actualitate. Femeia este păcătoasă așa cum ne confirmă CNCD și ar însemna să propagăm păcatul, dacă am discuta despre educația ce ar permite femeii să se desparte de soțul său. Preferabil este ca femeia să stea cuminte, să asculte de părinții săi care o logodesc de la 7 ani și să se integreze în comunitatea în care s-a născut, fără a fi capabilă să scrie, să citească sau să facă un calcul elementar. Societatea românească nu dorește femei inteligente, ci doar femei obediente care să aducă ode omagiale marilor bărbați ce își asumă programe minunate de propășire a nației, așa cum este România educată.
Trăim de prea mult timp în ”Curajoasa Lume Nouă a lui Aldous Huxley” în care castele devin un obstacol de netrecut pentru cei născuți în familii sărace. Fefeleaga este utilă pentru că este supusă și pentru că suferința ei nu ne doare atâta timp cât nefericirea ei reprezintă sursa noastră de bunăstare. România educată livrează clienți obedienți pentru societatea de consum. Majoritatea celor formați de școala noastră plătesc impozitele și taxele cele mai mari, sunt tratați ca sclavii de pe plantație de către autoritățile statului, iau credit cu buletinul fără să înțeleagă că pot plăti toată viața pentru un bun pe care nu știu să îl utilizeze.
De aceea, nici femeia nu mai este o temă de actualitate. Ea trebuie să crească copii frumoși și să stea când este mică în cap pe ciment ca omagiu pentru conducătorii glorioși ai țării, să tacă atunci când un bărbat o calcă în picioare și să se informeze doar de la televiziuni ghiocel care o fac să sufere pentru avatarurile celor îmbogățiți din contractele cu statul.
România educată permite fetițelor sărace să continue să trăiască în analfabetism. Sfântul Augustin spunea că orice femeie care nu dă naștere la atâția copii pe cât ar putea este vinovată de crimă. Iar școala este un obstacol pentru că nu poți face copii dacă faci studiu individual. Și mai ales așa cum spunea un alt mascul feroce, Nietzsche, când o femeie are înclinații spre școală înseamnă că are o problemă cu organele sale sexuale. Până la urmă, pentru fetițele sărace, statul român este de acord cu Martin Luther care spunea că femeile au fost create pentru a fi soții sau prostituate.
