Asistăm de la căderea guvernului la un balet interesant care lasă fără respirație privitorii. Cauza lipsei oxigenului nu ține de sublimul mișcării balerinilor politici primadone în Giselle, ci de faptul că peste noi vin crize după crize și pare că nu se mai termină nici măcar criza cea mai simplă dintre toate, cea a guvernării.
Am ajuns ținta de vis pentru oricine dorește să facă o glumă bună cu reptilieni care ne trag în navele lor cu cingeurile din vaccine. Se ia o rază aductoare care se leagă de cincigeul din braț și ești tras în castronul zburător unde ți se ia sufletul nemuritor de român. Apoi ești transformat într-o regină travestită de către echipajul format de către gheii de încredere ai lipsitului de dumnezeire Ru Paul și ești trimis înapoi pe pământ pentru a avea alte idei decât familia tradițională și lupta cu gheii.
Este foame mare de voturile celor nevaccinați și acum se pare că modelul european nu mai este la modă și urmăm doar modelul rusesc care este în dezacord cu punctele de vedere raționale exprimate de către Biserica Ortodoxă Rusă și de către președintele Putin. Obiectivul nostru a ajuns să fie doar să depășim cele 750 de mii de morți din Rusia. Spre deosebire de cel privind numărul de vaccinați, acest obiectiv este unul realizabil cu ajutorul statului eșuat și al celor care simt mirosul voturilor proaspete ale celor nevaccinați.
Atunci când informația de proastă calitate este disponibilă la discreție și modelele umane omniprezente sunt cei care difuzează aberații științifice, degradarea societății devine inevitabilă. În criză se vede cât de bine educată este o națiune și se vede competența celor care conduc țara. Conducătorii noștri sunt o reflectare a societății și au crescut așa pentru că noi am acceptat mereu să fim mințiți și să dăm dovadă prin nevot de memoria peștișorului auriu care dă constant cu capul de marginea acvariului.
Cei care au stat acasă la fiecare vot au confirmat comportamente ale unor politicieni care acum își permit să se grăbească încet de parcă variantele de guvernare ar fi fără număr. Pe viitor ar trebui să scriem în Constituție ca numirea unui guvern să se facă după modelul alegerii Papei. Să fie închiși toți decidenții într-un hotel de protocol al parlamentului și să rămână acolo până se depune jurământul de către guvern.
Dacă erau companii private care erau obligate să coopereze, decizia ar fi fost rapidă pentru că lipsa oricărui demers concret eficient reprezintă bani pierduți. Dacă stabilim priorități nu ne mai interesează oamenii ce ne conduc, ci doar să alegem oameni care pot pune în aplicare prioritățile noastre. Dacă știm că sunt oameni certați, vedem cine a fost de vină, cine a greșit și vinovatul pleacă pe o altă funcție, chiar dacă îl iubim ca pe ochii din cap.
Nu suntem în situația în care să ne permitem să mai pierdem timp pentru că facem deja punte între valul patru și valul cinci al pandemiei și noi nu știm exact ce facem ca să încurajăm vaccinarea. Dacă toate celelalte popoare, inclusiv rușii și chinezii, susțin vaccinarea ca soluție de limitare a pandemiei și vedem că vaccinarea asigură saloane goale la terapie intensivă în restul țărilor, o concluzie logică este să ne vaccinăm pentru binele comun.
Există și varianta să credem în continuare ce ne spun cei care nu sunt specialiști, să murim fără a regreta că nu ne-am vaccinat și să refuzăm masca de oxigen. Avem dreptul constituțional să refuzăm măsuri de sănătate publică așa cum a decretat Marele Inchizitor, mai ales că avem pe cineva care a cumpărat din piață pentru noi de la „ruși” un antibiotic din „ală bun” de fug toate bolile de la cancer la Covid de noi.
În fiecare zi așteptăm să iasă fumul alb să avem și noi guvern ca să ne spună ce are de gând cu noi. Ne-am săturat să ne izolăm fără speranță și să ne ferim de boală pentru că oricine se apropie de noi poate să ne îmbolnăvească pe noi și pe copiii noștri. Cu cât pandemia crește ca amploare cu atât mai mare este riscul să devenim o națiune ca în „V” de la Vendetta.
Nu suntem departe. Un virus decimează sălbatic națiunea pentru că statul eșuat și părinții săi nu vor să urmeze modelul pozitiv ale altor națiuni care ne sar în ajutor și ne impun condiți restrictive de acces nouă tuturor în mod justificat. În fiecare zi medicii trăiesc la terapie intensivă neputința medicilor prezenți la bătălia de la Somme, din Primul război mondial, la vederea soldaților care nu au avut măști de gaze.
Și totuși, noi ne grăbim încet pentru că mâine este o nouă zi, așa cum ar zice Scarlett dacă ar fi președinte la partidul care dă premierul la noi. Parcă timpul s-a oprit din loc și asistăm la curtarea dintre El și Ea care urmează să se înhame la un Love Story cu final fericit, în care ea nu moare, ci doar divorțează. Acum cei doi iubiți sunt nehotărâți pentru că între ei există sentiment. Ura și iubirea au la bază totuși o atracție inițială care nu poate fi ignorată, chiar dacă unirea lor a avut un pețitor care acum nu mai pare interesat să-i împace.
Există însă și o prezență care tulbură cuplul care ar dori să uite despărțirea cu strigături. Se gândesc cum ar fi dacă totuși dacă el sau ea ar alege altceva. Altceva ar permite o viață frumoasă cel puțin până la viitoarele alegeri. Ar fi însă doar o aventură pentru că știi că prezența politică, opțiune unică a iubirii cu năbădăi, ar putea prefera o relație cu un partid balama sau cu Fidesz de România, care ar fi confortabilă și fără griji în 2024.
Scarlett are o alegere grea de făcut și preferă să aștepte ca Rhett să se întoarcă și că o iubească necondiționat. Scarlett nu fuge de realitate ca Blanche și nu așteptă să depindă de bunătatea unui străin care ar ajuta-o pe viitor în tot ce face. Pur și simplu așteaptă un moment în care lucrurile să se rezolve de la sine. Pentru că așa e cel mai bine pentru ea să nu își asume decizii și să aștepte ca deciziile luate de alții să și-o asume pe ea. Mai ales că atunci când ai dușmani confuzia este o armă mortală. Dacă nici tu nu știi ce faci, nici dușmanii nu vor ști la ce să se aștepte. Pentru că timpul are răbdare când compari prezentul cu nemărginirea guvernărilor ce vor veni în mod inevitabil după tine.
